Consacrarea -4-

Examinarea principiului

Din punctul de vedere al strategiei Sale, ascultarea era singurul mod în care Isus putea modela viața ucenicilor prin Cuvântul Său. Fără ascultare nu s-ar fi putut forma caracterul acestora, iar scopul n-ar fi fost atins. Dacă un părinte vrea să-i semene copiii, trebuie să-i învețe să-l asculte.

Trebuie să ne amintim că Isus forma oameni capabili să-I conducă Biserica spre biruință și nimeni nu poate fi conducător fără să fi învățat înainte cum să urmeze un lider. Așa că Și-a format acești viitori lideri învățându-i necesitatea disciplinei și a respectului față de autoritate. Nu putea fi vorba de neascultarea poruncilor Lui. Nimeni nu știa mai bine ca Isus că forțele satanice ale întunericului erau bine organizate și echipate pentru a zădărnici orice lucrare de evanghelizare făcută cu jumătate de inimă. Ar fi fost imposibil ca ucenicii să dejoace forțele demonice dacă nu L-ar fi urmat îndeaproape pe Cel ce cunoștea strategia victoriei. Aceasta cerea ascultare absolută de voia Învățătorului, chiar dacă ar fi însemnat renunțarea totală la voința proprie.

Principiul aplicat astăzi

Această lecție trebuie bine învățată. Să nu tratăm cu superficialitate poruncile lui Hristos. Suntem angajați într-o luptă ale cărei mize sunt viața sau moartea și fiecare zi în care privim cu indiferență responsabilitățile noastre constituie o zi pierdută pentru cauza lui Hristos. Dacă ne-am însușit adevărul cel mai elementar al uceniciei, trebuie să știm că suntem chemați să fim slujitori ai Domnului și să ascultăm de Cuvântul Său.

Datoria noastră nu este să cerem justificări pentru cum vorbește, ci să împlinim poruncile Lui. Dacă nu ne dăruim pentru ceea ce știm că vrea El să facem acum - oricât de imatură ar fi înțelegerea noastră - este îndoielnic că vom avansa vreodată în viața și misiunea Lui. În Împărăția lui Dumnezeu nu este loc pentru leneși, căci o astfel de atitudine nu numai că împiedică orice creștere în har și cunoaștere, dar ne face și complet inutili pe câmpul de luptă al evanghelizării.

Ne întrebăm de ce oare sunt atât de mulți creștini fără putere în mărturia lor și care s-au oprit din creștere? Punând aceeași întrebare într-un context mai larg, de ce este mărturia Bisericii contemporane atât de slabă în fața lumii? Oare nu din cauza indiferenței clericilor și laicilor deopotrivă față de poruncile lui Dumnezeu? Sau, cel puțin, din cauza unui fel de complacere în mediocritate? Unde este ascultarea Crucii? Într-adevăr, se pare că învățăturile lui Isus despre lepădarea de sine și despre dăruirea de sine au fost înlocuite cu un fel de filozofie expeditivă: fă ce-ți place.

Marea tragedie este însă că se face puțin pentru îndreptarea situației, chiar și de către cei care-și dau seama de ceea ce se petrece. Cert este că acum nu trebuie să disperăm, ci să acționăm.

Este timpul ca cerințele pentru calitatea de membru al bisericii să fie înțelese și impuse prin adevărata ucenicie creștină, dar numai această acțiune nu va fi suficientă. Ucenicii trebuie să aibă lideri și aceasta înseamnă că înainte ca să facem ceva în rândurile membrilor bisericii, trebuie să facem ceva cu conducătorii ei. Dacă această sarcină pare prea grea, atunci va trebui să începem ca Isus, alegând câțiva oameni de care să ne ocupăm și cărora să le insuflăm semnificația ascultării.

Numai când acest principiu este acceptat în practică ne putem dezvolta pe deplin conform pasului următor din strategia de cucerire a Învățătorului.