Mă rog ca acest articol să îi conducă pe pedofili la acceptarea lui Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul lor, şi ca astfel să respingă pentru totdeauna adicţia sexuală faţă de copii. Cred că mântuirea pedofililor va preveni molestarea altor copii.
Ideea principală
Ceea ce urmează vă este oferit acelora dintre voi care vreți să săriți peste restul articolului şi să primiți doar esenţa a ceea ce spun. Următoarele sunt extrase din Comentariu complet al întregii Biblii de Matthew Henry, cu privire la Exod, capitolul 8, versetele 20-21.
„Poftele care domnesc pătrund prin cele mai puternice legături şi îi fac pe oameni să meargă prea departe şi să-şi calce promisiunea. Mulţi par serioşi, dar există o anumită rezervă, un anumit păcat îndrăgit, secret. Mulţi sunt nedoritori să se vadă pe ei înşişi ca aflându-se în pericolul unei nefericiri fără de sfârşit. Se vor înfrâna de la alte păcate; fac multe, dau mult şi chiar se pedepsesc pe ei înşişi mult. Uneori se vor opri din păcat şi uneori vor lăsa ca păcatul lor să se îndepărteze puţin; dar nu se vor decide să renunţe la tot şi să-L urmeze pe Hristos, purtându-şi crucea. Mai degrabă riscă tot. Sunt mâhniţi, dar se îndepărtează de Hristos, decişi să menţină lucrurile ca în prezent, şi speră la un timp viitor, când vor putea avea mântuirea fără sacrificii atât de costisitoare; dar în cele din urmă bietul păcătos este târât în răutatea lui şi lăsat fără speranţă, pentru a-şi plânge nebunia. ”
Referitor la pedofili, eu interpretez comentariile domnului Henry după cum urmează.
Poftele sunt atracţiile sexuale faţă de copii. Aceste pofte sunt întărite în mod obişnuit prin autosatisfacere, un comportament foarte adictiv. Consumul de alcool şi de droguri sunt, de asemenea, comportamente adictive. Unul din cei doisprezece paşi spre recuperare ai Alcoolicilor Anonimi este „credinţa într-o putere mai înaltă”. Eu cred că singura cale sigură de ieşire din orice adicţie vătămătoare este prin Isus Hristos.
Deoarece pedofilii distrug una din legăturile cele mai puternice ale societăţii, şi anume încrederea copiilor în adulţi, chiar delincvenţii de alte tipuri îi dispreţuiesc pe molestatorii de copii.
Am întâlnit mulţi pedofili în timpul celor zece ani de tratament. Toţi păreau să vrea cu sinceritate să scape de dorinţele lor secrete. Aproape toţi erau mâhniţi; unora doar le părea rău pentru ei înşişi, în timp ce altora le părea rău atât pentru ei înşişi, cât şi pentru victimele lor. Cred că cei cărora le părea rău doar pentru ei înşişi ar fi riscat totul, molestând alţi copii, dacă ar fi fost siguri că ar fi scăpat nepedepsiţi.
Cred, de asemenea, că unii dintre cei care au empatizat cu victimele lor se autosatisfac totuşi cu imagini, evenimente şi fantezii care implicau copii.
În sens spiritual, cred că oricine refuză să renunţe complet şi pentru totdeauna la toate aspectele adicţiei sexuale faţă de copii, menţine lucrurile ca în prezent şi este lipsit de orice speranţă pentru mântuire. „Oricine” îi include pe cei cărora le pare rău pentru ceea ce au făcut şi care, în sens legal, nu mai comit niciodată delicte, dar continuă să întreţină fantezii sexuale cu copii. Singura cale de salvare este să-L accepţi pe Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul tău.
Trecutul meu: Am fost condamnat la cinci ani de eliberare condiţionată pentru molestarea sexuală a unui copil. O condiţie a eliberării condiţionate a fost terminarea satisfăcătoare a unui program de tratament de cinci ani pentru pedofili. După satisfacerea tuturor condiţiilor eliberării condiţionate (inclusiv faptul de a nu locui cu familia mea şi de a nu mă afla în zonele frecventate de copii), Curtea m-a eliberat şi nu mi-a cerut să mă înregistrez ca delincvent sexual.
- Vestea bună: Cred că terapia m-a ajutat să dobândesc conştienţă, empatie şi abilităţi care mă ajută să nu-mi exprim în comportament fanteziile.
- Vestea rea: un copil a fost molestat, iar eu sunt în continuare atras sexual, în interiorul meu, de copii. În mod voluntar, am ales să continui terapia pentru încă cinci ani, pentru că am simţit că mai aveam multe de învăţat şi de câştigat din tratament.
Tratamentul meu a constat din sesiuni în doi, faţă în faţă, şi din întâlniri de grup săptămânale ale pedofililor, conduse de un psiholog. După zece ani am terminat tratamentul, fiindcă am simţit că nu mai aveam nimic de câştigat continuându-l. Pe vremea aceea, nu-mi „exprimam în comportament” fanteziile, dar eram încă dependent mintal (vizionând pornografie).
În timpul perioadei de tratament de zece ani şi mulţi ani după ce am ieșit din terapie, am dus ceea ce părea a fi o „viaţă de căsătorie normală în exterior”. De exemplu, am fost prezent la ceremoniile de absolvire a colegiului ale fiilor mei şi am deţinut o slujbă cu program întreg la o agenţie guvernamentală. Am simţit că eram în control în ceea ce privea comportamentul meu exterior, dar în interiorul meu eram în continuare atras sexual de copii.
În cele din urmă, L-am acceptat pe deplin pe Isus ca Domnul şi Mântuitorul meu. Imediat Domnul mi-a curăţit sufletul şi mintea. Laudă Domnului!
Fiindcă cei zece ani de tratament au fost valoroşi (m-au învăţat modalităţi de a nu-mi exprima în comportament impulsurile), o parte din articol se va referi la câteva lecţii pe care le-am învăţat în timpul tratamentului. Totuşi, tratamentul nu mi-a eliminat impulsurile; ele au fost eliminate numai când L-am acceptat pe Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul meu. Deci articolul va pune accent în principal pe cum poate Domnul să înlăture adicţia sexuală.
Presupune că oricine poate fi pedofil!
Sunt preocupat fiindcă unii copii sunt molestaţi deoarece nici ei, nici părinţii lor nu realizează că oricine poate fi pedofil, nu doar „bărbaţii bătrâni, murdari, care se ascund prin tufişuri”. Luaţi în considerare cazul lui John D. R. Atchinson, procuror federal…
„Gulf Breeze, Florida – John D. R. Atchison, procuror federal, căsătorit, tată a trei copii – era un om respectat, care antrena fetele la softball şi baschet, într-un parc aflat la câteva blocuri de casa lui, în comunitatea lui înstărită de pe litoral.
Dar toate acestea s-au destrămat când a fost arestat weekendul trecut în Detroit, prin organizarea unui flagrant pe internet, sub acuzaţia că s-a dus la Michigan pentru a molesta o fată de opt ani. Oficialităţile spun că mai târziu a încercat să se spânzure în închisoare. [În ziua arestării sale, Atchinson a încercat să se spânzure în celula lui, dar a fost salvat. După alte două săptămâni, s-a sinucis în celulă. N. trad. ]
Atchison, în vârstă de cincizeci și trei de ani, comunicase cu şeriful detectiv sub acoperire din Districtul Macomb, Michigan, care poza online ca mama fictivă a fetei, şi care a aranjat ca el să facă sex cu copilul, a spus poliţia. A fost arestat având asupra sa cadouri pentru ea; inclusiv o păpuşă şi cercei, ca şi materiale sexuale, au spus oficialităţile.
În comunitatea care l-a aplaudat cândva pe Atchison pentru dedicarea lui faţă de sporturile pentru tineret, oamenii se îngrijorează acum că procurorul ar deţine şi alte secrete. Dar autorităţile nu au găsit până acum cazuri de molestare a copilului în Florida care să-l implice pe Atchinson. ”
„Nu au fost semne de avertizare. Era normal. Se ducea la serviciu la tribunal de luni până vineri. Nu a fost ca şi cum ducea cu el păpuşi la stadionul de baseball”, a spus locotenentul Rick Hawthorne, care îl cunoştea pe Atchison de mai bine de zece ani şi care era şi el antrenor de softball.
Primarul Lane Gilchrist a spus: „Primul meu gând a fost cât de stupid era, îndeosebi din partea cuiva de statura lui. Nu ţi-ai fi putut imagina aşa ceva. ”
Observaţi să domnul Atchison nu se potriveşte imaginii stereotip a pedofilului, care pare să-ţi dea fiori în exterior, în viaţa de zi cu zi. Nici preoţii şi profesoarele care au apărut recent la ştiri nu se potrivesc. Deci nu folosiţi aparenţele pentru a determina dacă cineva este o ameninţare pentru un copil.
Domnul Atchison se conformează într-adevăr concepţiei greşite, crezute în mod obişnuit, că pedofilii molestează de obicei străini. De fapt, cei mai mulţi pedofili îşi cunosc victimele. Dintre toţi pedofilii pe care i-am întâlnit, majoritatea au victimizat membri ai familiei. Alţii şi-au întâlnit victimele prin instituţii precum şcoli, prin Cercetaşi sau prin biserică. Am întâlnit un singur individ care molestase un copil străin. Cei mai mulţi pedofili pe care i-am întâlnit au vrut să-şi folosească poziţia de încredere pentru a-şi „pregăti” victimele, pentru stabilirea unei relaţii pe termen lung.
Cazul domnului Atchison este o excepţie de la regula generală că copiii îi cunosc pe făptaşi. Este mai bine să presupunem că oricine poate fi pedofil. Copiii trebuie să fie întotdeauna protejaţi. Fiţi suspicioşi în special cu privire la oamenii care vor să petreacă timp singuri cu copiii. Nu considerați pe nimeni ca fiind sigur!
Lecţii pe care le-am învăţat din terapie
Cei mai mulţi pedofili experimentează un ciclu repetabil, al acordării permisiunii de a înainta, exprimării în comportament, întăririi, vinei şi negării; apoi revin la ciclul permisiunii de a înainta etc. Acum mă voi referi la fiecare componentă a ciclului şi la modul de rupere a lanţului adicţiei sexuale faţă de copii.
A-ţi acorda permisiunea de a contempla sau de a comite comportament inacceptabil este o formă de justificare. Explicaţiile raţionale obişnuite sunt: „Este un mod de a ne arăta dragostea unul faţă de celălalt” şi „Este mai bine să îi învăţ eu, decât cineva care nu îi iubeşte. ” Este o gândire greşită şi egoistă. Ea nu recunoaşte consecinţele vătămătoare asupra copilului sau a molestatorului. Este o scuză pentru a te deda la adicţie.
Exprimarea în comportament poate varia de la „doar a te uita” la viol. Cei care susţin că nu vor face niciodată ceva mai rău decât „a avea fantezii şi a nu atinge niciodată” cred că dețin controlul. Dar controlul îl deține adicţia lor. Adesea pedofilii se amăgesc pe ei înşişi şi îşi minimalizează acţiunile.
Întărirea rezultă din autosatisfacere înainte şi/sau în timpul actului şi/sau după act. Ea produce o stare euforică excesivă, foarte adictivă.
Vina apare de obicei din motive egoiste, simţind ruşine, întristare pentru sine, teama de a fi prins etc. Ea poate să apară datorită unei empatii limitate pentru victimă. Acesta este momentul conştiinţei. „Faza vinei” este o legătură slabă în ciclu. Dacă nu este întrerupt, ciclul continuă să aibă consecinţe teribile pentru pedofili şi victimele lor. Perioada vinei reprezintă oportunitatea de a recunoaşte problema şi de a se confrunta cu ea, căutând ajutor de la ceilalţi („celălalt” pe care îl prefer eu este Isus Hristos). Trist, adicţia înlocuieşte vina cu negarea.
Negarea este antidotul pedofilului pentru vină. Ea schimbă focusarea de la aspectele negative ale pedofiliei, la aspectele pe care moletatorul le găseşte plăcute. Negarea pregăteşte terenul mintal pentru semănarea seminţelor distrugerii.
După negare, ciclul începe din nou şi se repetă până ce actele pedofililor sunt oprite, de obicei prin aplicarea legii. Tribunalele şi terapeuţii protejează copiii, modificând şi descurajând comportamentul de viaţă al pedofililor. Dar eu cred că numai Isus Hristos poate îndepărta gândurile de poftă; numai El poate mântui sufletul pedofililor. Mă rog ca secţiunea finală a articolului să vă conducă la aceeaşi concluzie.
Singura cale de mântuire este Isus Hristos.
Aproape toţi pedofilii pe care i-am întâlnit după ce am parcurs fazele iniţiale ale terapiei, erau capabili să-şi controleze actele exterioare urmând două reguli.
- Regula 1 – Evită: În primul rând, evită contactul cu copiii.
- Regula 2 – Scapă: Când apar situaţii de neevitat care îl plasează pe pedofil în apropierea copiilor, pedofilul trebuie să părăsească locul cât mai repede posibil.
Urmarea acestor reguli contribuie la diminuarea şanselor de a vătăma mai mulţi copii, dar nu face nimic pentru a diminua răul făcut de pedofili victimelor lor. Ea se adresează (curăţă) comportamentul exterior al pedofililor, dar nu se adresează poftelor lor. Terapia este modalitatea omului de a se adresa adicţiei mintale, dar terapeuţii nu pot salva sufletul. Domnul va curăţa mintea pedofilului şi îi va salva sufletul, dacă mărturiseşte, se pocăieşte şi Îl acceptă pe Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul său.
„Motivele exterioare pot păstra exteriorul curat, în timp ce interiorul este murdar; dar dacă inima şi duhul sunt făcute noi, va exista înnoirea vieţii; aici trebuie să începem cu noi înşine. … Şi este drept pentru Dumnezeu să dea acestea oamenilor, pentru adevăratul lor caracter. ” (Comentariu concis de Matthew Henry asupra Matei 23: 13)
Omul are voinţă liberă. El poate alege să „persiste cu încăpăţânare în gratificarea poftelor inimii sale”, spre riscul său şi al victimelor sale, sau poate alege să întrerupă ciclul comportamentului său adictiv. Precum am discutat mai devreme, cel mai bun moment de a rupe ciclul este când se simte vinovat şi înainte de a intra în negare. Mărturisirea depăşeşte negarea.
„Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. ” (1 Ioan 1: 8)
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. ” (1 Ioan 1: 9)
Mărturisirea ar trebui îndreptată înspre Domnul, victime şi cei dragi, fiindcă mărturisirea îl poate ajuta atât pe pedofil, cât şi pe alţii. Mărturisirea trebuie unită cu adevărata pocăinţă, care rezultă din a fi iertat de Isus Hristos:
„«Pocăiţi-vă. » Cuvântul folosit aici implică o schimbare totală a minţii, o schimbare în judecată, dispoziţie şi afecţiuni, o altă direcţie, mai bună, a sufletului. Aveţi în vedere căile voastre, schimbaţi-vă minţile: aţi gândit rău, gândiţi din nou şi gândiţi corect. Adevăraţii pocăiţi au alte gânduri decât au avut despre Dumnezeu şi Hristos, păcat şi sfinţenie, despre lumea aceasta şi despre lumea cealaltă. Schimbarea minţii produce o schimbare a căii. Aceasta este Evanghelia pocăinţei care curge din prezenţa lui Hristos, din simţul dragostei Sale şi din speranţa graţierii şi iertării prin El. Este o mare încurajare pentru noi să ne pocăim; pocăiţi-vă, pentru ca păcatele să vă fie iertate după pocăinţa voastră. Întoarceţi-vă la Dumnezeu pe calea datoriei, iar El, prin Hristos, Se va întoarce înspre voi pe calea îndurării. Este în continuare necesar să ne pocăim şi să ne smerim, să pregătim calea Domnului ca atunci. Sunt multe de făcut pentru a face în suflet o cale pentru Hristos, iar nimic nu este mai necesar decât descoperirea păcatului şi convingerea că nu putem fi mântuiţi de propria noastră dreptate. ” (Comentariu concis de Matthew Henry asupra Matei 3: 1)
„Pocăinţa este legată de iertarea păcatelor. În Fapte 5: 31 citim că Isus este «înălţat ca să dea pocăinţa şi iertarea păcatelor». Aceste două binecuvântări vin din mâna sfântă cândva pironită pe lemn, dar care acum este înălțată în glorie. Pocăinţa şi iertarea sunt îmbinate împreună de scopul etern al lui Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu a alăturat, omul să nu despartă.
Pocăinţa trebuie să meargă împreună cu iertarea şi veţi vedea că aşa este, dacă vă veţi gândi puţin la asta. Nu poate exista iertare de păcat, dacă ar fi dată unui păcătos fără remuşcări; aceasta ar însemna a-l confirma în căile lui rele şi a-l învăţa să nu se sinchisească de rău. Dacă Domnul ar spune: «Iubeşti păcatul şi trăieşti în el, şi vei merge de la rău la mai rău, dar chiar aşa stând lucrurile, te iert», ar fi proclamarea unei autorizări oribile pentru fărădelege. Bazele ordinii sociale ar fi îndepărtate, iar anarhia morală ar urma. Nu pot să exprim ce neajunsuri nenumărate ar apărea cu siguranţă, dacă am putea despărţi pocăinţa şi iertarea, şi am trece pe lângă păcat, în timp ce păcătosul l-ar iubi la fel de mult ca întotdeauna. Chiar în natura lucrurilor, dacă noi credem în sfinţenia lui Dumnezeu, trebuie să fie aşa, că dacă vom continua în păcatul nostru şi nu ne vom pocăi de el, nu putem fi iertaţi, ci trebuie să culegem consecinţele încăpăţânării noastre. Conform bunătăţii infinite a lui Dumnezeu, ni se promite că dacă ne părăsim păcatele, mărturisindu-le, şi acceptăm prin credinţă harul oferit în Hristos Isus, Dumnezeu este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de toată nedreptatea. Dar atât timp cât Dumnezeu este viu, nu poate exista o promisiune a îndurării pentru cei care continuă pe căile lor rele şi refuză să-şi recunoască fărădelegile. (Totul despre har. Un cuvânt sincer pentru cei care caută mântuirea prin Domnul Isus Hristos de Charles Spurgeon)
Concluzie
Deci totul se reduce la problema controlului. Pentru a fi mântuit, pedofilul trebuie să Îi îngăduie Domnului, nu adicţiei sexuale, să fie în control. Aceasta se face prin (1) mărturisire, pocăinţă şi părăsirea adicţiei şi prin (2) acceptarea lui Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor.
„Ceea ce a făcut Domnul Isus pentru noi când a venit cu mai mult de o mie nouă sute de ani în urmă reprezintă Evanghelia, vestea bună. El a murit pentru noi şi a înviat. Dumnezeu nu ne mântuieşte prin dragostea Lui şi nu ne mântuieşte prin îndurarea Lui. Efeseni ne spune: «Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. » (Efeseni 2: 8) … Îndurarea este compasiunea lui Dumnezeu, care L-a îndemnat să trimită un Salvator omenirii. Dacă un om ar putea fi mântuit prin îndurarea lui Dumnezeu, toată omenirea ar fi mântuită. Nu ar fi fost necesar la Hristos să moară; crucea ar fi fost evitată. Dumnezeu îi iubeşte pe oameni, dar nu ne mântuieşte prin dragostea Lui. Dragostea este motivația divină, dar Dumnezeu nu este doar dragoste, El este cinstit şi sfânt şi drept. Cererile sfinte ale lui Dumnezeu, pretenţiile Lui drepte şi standardul Lui drept trebuie să fie împlinite. Dragostea lui Dumnezeu poate tânji să ne mântuiască, dar legea neschimbată a dreptăţii face dragostea neputincioasă a o face. Prin urmare, Hristos, murind pentru păcatele noastre, împlineşte cererile sfinte ale dreptăţii lui Dumnezeu şi ne poate salva acum prin har. Ce minunat este să fii mântuit prin harul lui Dumnezeu! ” (Prin Biblie de J. Vernon McGee, comentariu la Tit 2: 11)
[Life and Family Help Forums, Saving Pedophiles through Jesus Christ. Fără copyright. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial în anul 2009 pe site-ul www. way2hope. org. ]
