de Cathie Van Domelen
Acesta este un discurs ținut pe 18 septembrie 2005 la Biserica Luterană Sfântul Ioan din Steward, Nebraska.
„Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei. ” (Luca 2: 51)
Ceea ce vă voi împărtăși „păstrez în inimă” de aproximativ douăzeci de ani. Dar, spre deosebire de lucrurile minunate păstrate în inimă de Maria, binecuvântata mamă a lui Isus, memoria mea a păstrat lucruri dureroase și rușinoase.
Pe 3 aprilie 1985, soțul meu, Bob, a fost arestat pentru molestarea unor copii. Astfel a început pentru el, pentru mine și pentru familiile noastre o călătorie care continuă și astăzi. Cu privire la zilele de început ale călătoriei noastre, oamenii mă întreabă: „Cum ai rezistat? ” Răspunsul meu este de obicei: „Pur și simplu. ” Dar acum sunt nevoită să vă destăinuiesc despre straturile de protecție și de tărie care Dumnezeu a îngăduit să existe în mine, ca să fiu pregătită pentru acea zi din 1985.
La baza tăriei și protecției mele s-a aflat o bază solidă a valorilor creștine, care mi-au fost insuflate de la naștere. Tatăl meu a fost un om de onoare, care s-a străduit să facă cel mai bun lucru care se aștepta de la el sau pe care îl putea face în viață și să fie cât putea el de bun. Mama mea era un izvor de înțelepciune populară moștenită, sunt sigură, de la mama ei și de la strămoșii ei etc. Cunoașteți genul acesta de aforisme ale mamelor: „Fiecare nor are o țesătură de argint”, „Nimic nu se întâmplă fără să iasă și ceva bun”, și cel care m-a purtat prin acele zile întunecate și prin multe zile dinainte și după ele: „Domnul nu-ți dă niciodată o cruce mai mare decât umerii pe care ți-i dă ca să o porți. ”
Această ultimă zicală, am descoperit cu câțiva ani în urmă, are o bază biblică, care sunt sigură că a fost înregistrată de generațiile de mame. Pavel a fost cel care a zis, în Întâia Epistolă către Corinteni: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. ” (1 Corinteni 10: 13)
Și așa, pur și simplu, am rezistat. Făcusem un jurământ să iubesc, să onorez și să respect… la bine, la rău etc. Iar aceasta era parte chiar a ființei mele – onorarea jurămintelor.
Și, bineînțeles, răspunsurile din rubrica de sfaturi Dragă Abby a lui Ann Landers stăruiau în colțișoarele minții mele, împreună cu întrebarea: „Sunt mai bine cu el sau fără el? ” Cu alte cuvinte, ce beneficiu aș fi avut eu sau Bob din divorț? Și ce rău ar fi fost pentru mine sau pentru el dacă am fi divorțat?
De asemenea, eram și încă sunt mamă. Cum ar fi fost mai bine pentru cei trei copii ai noștri, pe atunci minori? Ce scenariu avea să îi rănească? Din ce scenariu ar fi beneficiat sau ce scenariu le-ar fi făcut mai puțin rău? În sfârșit, a trebuit să mă întreb, cu privire la Bob: „Este un om care merită să rămân lângă el? Are calitățile necesare pentru restaurare? Este ceva în el care vrem să rămână în viețile noastre? ” Cu alte cuvinte: „Este un om bun care a făcut niște lucruri cu adevărat îngrozitoare? ” Răspunsul meu la toate aceste întrebări a fost „da”.
În cele din urmă, am acceptat că Dumnezeu îl iertase pe Bob. Iar dacă Dumnezeu îl iertase, cine eram eu să fac altfel? Nu ne rugăm noi zilnic cum ne-a învățat Isus: „Și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”? (Matei 6: 12) Iar Isus, un bun iudeu al vremii Sale, a cunoscut Înțelepciunea lui Sirah (Ecclesiasticul) 28: 2: „Iartă nedreptatea aproapelui tău şi, atunci când te vei ruga tu, ţi se vor ierta păcatele. ” Știu că păcatele lui Bob erau din cele mai grave și dincolo de ce mi-aș fi putut imagina vreodată sau aș fi putut face vreodată. Dar știam (și știu), de asemenea, că orice păcat, inclusiv al meu, este întristător pentru Dumnezeu, Tatăl nostru. Și orice păcat înseamnă să Îi întoarcem spatele Lui și dragostei Lui infinite.
Așa că, pur și simplu, am rezistat. Aveam responsabilitate pentru copiii noștri, ca și pentru soțul meu. Cu ce ar beneficiat vreunul din noi dacă aș fi întors spatele și aș fi fugit? Deci am rămas. Nu am cochetat cu nicio altă opțiune. Și am încredințat totul în mâinile lui Dumnezeu.
Când fiica noastră, al treilea copil al nostru, s-a născut, m-am simțit copleșită, așa că m-am sprijinit pe Dumnezeu. Cu toată puterea, am pledat înaintea Lui, am strigat la El destul de mult, I-am cerut să mă ajute. Și a făcut-o. Deci unsprezece ani mai târziu, când am fost aruncată în prăpastie de acțiunile soțului meu, am știut exact unde să mă duc. Fără strigăte de data aceasta, doar cu rugăciuni și fiind în acord cu voia Lui.
Citind Psalmii în primele zile după arestarea lui Bob, am dat de cel la care am revenit în mod regulat, în special la anumite versete: „Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul. Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă! Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz! ” (Psalmul 143: 8, 10-11)
Învățam că, pentru a-mi susține familia, trebuia să mă întorc înspre El, pentru ca El să mă poată remodela după chipul Său, să mă facă și mai mult copilul Său.
Când am adus copiii acasă de la secția de poliție în seara zilei de 5 aprilie 1985, am rămas în picioare în bucătăria casei noastre, sprijinindu-mă cu spatele de chiuvetă, cu fața către ei, și le-am spus că tatăl lor făcuse niște lucruri rele și că va trebui să plătească pentru ele. Le-am spus, de asemenea, că ei și cu mine nu făcusem nimic greșit. Noi eram fără vină, nevinovați de orice delict pe care îl comisese el. Mai mult, oricui încerca să ne acuze, trebuia să îi spunem asta fără nicio ezitare.
Isus știa că păcatele părinților nu se așază peste copii. Legile mozaice ale dreptății, arătate în Deuteronom și repetate în Împărați și Cronici, ne amintesc: „Părinții și copiii să nu plătească unii pentru păcatele celorlalți. ” „Fiecare să fie omorât pentru păcatul lui. ” (Deuteronom 24: 16)
În săptămânile și lunile care aveau să urmeze ne-am continuat viețile, încercând să rămânem în afara atenției publice. Copiii, pe atunci în clasele a cincea, a șaptea și a noua, și-au dat toată silința. Mai multe familii i-au inclus în activitățile și ieșirile lor în oraș, în special pe fiica noastră, care era cea mai mică și înțelegea cel mai puțin ce se întâmpla. Băieții au distribuit ziare ca de obicei și au mers la biserică împreună cu mine. Lui Bob îi era prea rușine să frecventeze slujbele la biserica din cartierul nostru, deci el și cu mine am mers la slujbe într-un oraș din apropiere. Uneori copiii ni se alăturau, dar de obicei nu o făceau. Oamenii din cealaltă biserică erau prietenoși și ne acceptau, dar, bineînțeles, nu știau.
În cei douăzeci de ani de la arestarea și întemnițarea lui Bob am încercat să revenim ca membri activi în biserica din cartierul nostru, dar de mai multe ori am fost respinși categoric. Dar nu încetăm să mergem la liturghie acolo. Știm că comunitatea este importantă – unde sunt adunați doi sau mai mulți, va fi și El. Știm că Dumnezeu este acolo pentru noi și simțim nevoia de a da mărturie despre lucrarea Lui în viețile noastre, rămânând în comunitatea bisericii unde ne-am căsătorit și unde au fost botezați și confirmați copiii noștri, și unde s-au căsătorit fiica și ginerele nostru. Ne străduim să fim cu Dumnezeu oriunde ne aflăm, oriunde este El, indiferent de acceptarea altora. Trebuie să ne sprijinim numai pe El. Poate că nu sună ca fiind ușor, dar sincer, nu este atât de greu când este singura opțiune viabilă!
Astăzi soțul meu este un om foarte evlavios. Cei care l-ar vedea numai ca omul care era acum douăzeci de ani, care l-ar menține în închisoarea în care s-a aflat cu cincisprezece ani în urmă, îi tăgăduiesc iertarea disponibilă pentru noi toți, cei care Îl acceptăm pe Isus ca Mântuitor și care ne străduim zilnic să umblăm pe calea Lui. De asemenea, Îi tăgăduiesc lui Dumnezeu alegerea iubitoare de a ierta.
[Cathie Van Domelen, A Wife’s Perspective. Copyright © 2005 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul www. nebula. wsimg. com. ]
Pentru mărturia lui Bob Van Domelen, soțul lui Cathie, clic pe Întuneric, acum lumină.
