de Bob Van Domelen
„Țineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică. ” (Iuda 1: 21)
Rareori trece o zi fără să spun: „Doamne, ai milă de mine! ”, imediat după ce am spus sau am făcut ceva ce nu ar fi trebuit să fac sau să fi spus. Și poate ca mulți dintre voi, am simțit cuvintele: „Doamne, ai milă de mine! ” ca fiind același lucru cu a spune: „Doamne, iartă-mi păcatele. ” Dar există o diferență.
Cred că atunci când cer iertarea lui Dumnezeu, iertarea îmi este dată fiindcă Hristos a murit pentru ca păcatele mele să fie ispășite sau schimbate în bine în ochii lui Dumnezeu. Cât despre mine, recunosc că în mine este nevoie să se schimbe ceva, pentru a evita căderea în păcat.
„Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! ” s-a rugat David. (Psalmul 51: 10) „Curat” este adesea înțeles ca liber de impuritate (păcatele cărnii), dar înseamnă și starea de a fi mai aproape de voia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte: „Ajută-mă să fac ce vrei Tu, Doamne, ca ceea ce aleg să fac sau să spun să-Ți aducă onoare și glorie. ”
Una din binecuvântările lui Dumnezeu ne dă abilitatea de a veni zi după zi, mărturisind aceleași păcate, păcate pe care ne luptăm să le biruim, știind că Dumnezeu nu Se îndepărtează niciodată. El nu Se îndepărtează de noi, nici nu ne declară dincolo de răscumpărare. În schimb, El spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară. ” (Matei 11: 28-30)
Mulți dintre cei care îmi scriu întreabă de ce, dacă sunt iertați, viața în jurul lor nu se îmbunătățește, familiile lor nu sunt restaurate, comunitățile îi resping și chiar bisericile îi țin la distanță. De obicei, răspunsul meu pentru ei este: „Rămâi acolo și continuă să faci ceea ce aduce schimbare în modul în care trăiești. În cele din urmă, mărturia schimbării, într-o viață consecventă, va aduce restaurare. ” Cu alte cuvinte, așteaptă numai. Va fi mai bine. Și chiar va fi, deși nu întotdeauna în felul în care ne-am imaginat noi.
Precum știți deja unii dintre voi, cei care îmi scrieți destul de des, am decis recent să pun la încercare, ca să zic așa, declarația Papei Francisc că acesta ar fi Anul Îndurării. Episcopul din zona noastră a scris: „Dumnezeu promite oricui caută îndurarea și iertarea un ocean, un tsunami de îndurare și har de-a lungul acestui an, în special tuturor celor care cer îndurare. ” Deci i-am scris, cu intenția de a-i cere permisiunea de a sluji ca și conferențiar, distribuitor laic sau chiar ca membru al corului, dacă ar dori, deși neexprimându-mi insistent dorința de a sluji astfel.
Răspunsul lui a fost atât încurajator, cât și dezamăgitor, prin faptul că m-a încurajat în misiunea pe care o fac în prezent prin Broken Yoke, dar descurajatoare, pentru că a scris: „Nu pot să-ți dau permisiunea. ”
Nu a fost un răspuns dat datorită temerii că aș putea victimiza pe cineva, cât din dorința de a evita ca o victimă a molestării să aibă de-a face cu ceea ce ar fi putut să pară o biserică care anulează ce am făcut eu, ca și cum nu s-ar fi întâmplat. Într-o balanță cu victimele de o parte și abuzatorii sexuali de cealaltă parte, este normal ca opinia publică și sentimentele comunității să susțină victimele și să-i condamne pe abuzatori. Apropo, o reacție normală nu este întotdeauna cea mai corectă sau cea mai bună reacție.
Poate că unii dintre voi, cei care citiți rândurile de față, veți spune că biserica mea a ratat oportunitatea de a arăta restaurare sau, cel puțin, un anumit nivel de reconciliere și s-ar putea să aveți dreptate. În același timp, am fost martor la diferite măsuri ale traumei suferite de victimele abuzului sexual al copilului care au participat la un workshop prezentat de mine la o conferință. Unii mi-au spus că în ciuda anilor care au trecut de la abuz, faptul că m-au văzut în postura de învățător a fost mai dificil decât ar fi crezut că va fi. Unii mi-au spus că au fost nevoiți să părăsească sala.
De când am primit scrisoarea episcopului, cuvântul „îndurare” a apărut în mod repetat în Scriptura pe care am citit-o zilnic, în predici pe care le aud și chiar în conversațiile mele zilnice. Inițial am simțit o anumită mânie, fiindcă dacă există îndurare, de ce am primit acel răspuns la scrisoarea mea? Unde era îndurarea în asta? Ce fel de îndurare era?
Unele resurse sugerează că îndurarea este un tratament favorabil sau o atitudine față de cineva care merită pedeapsă sau respingere. Cu alte cuvinte, îndurarea trece peste și dincolo de așteptare, atunci când un răspuns negativ este meritat sau de așteptat. O sursă sugera că viața în închisoare, mai degrabă decât pedeapsa cu moartea, ar putea defini îndurarea.
Schimbarea pe care am experimentat-o în ultimii treizeci și unu de ani este demnă de atenție chiar și pentru mine, deci ar fi ușor pentru mine să întreb: „Când va trece suficient timp ca să nu mai fiu văzut ca un abuzator sexual de copii care nu face decât să aștepte oportunitatea de a abuza sexual din nou? Când vor fi capabili oamenii din biserica mea să audă despre trecutul meu fără repulsie sau fără dorința de a mă respinge? ” Nu știu dacă voi avea parte de o schimbare a acestor lucruri în timpul vieții mele.
Pe cât de mult mi-ar plăcea ca lucrurile să fie diferite, încep să înțeleg cât de dificile sunt asemenea lucruri pentru cei care au fost victime sau pentru familiile și prietenii victimelor. Pentru a fi sincer, îndurarea este un pas dincolo de ceea ce oferim de fapt cei mai mulți dintre noi. Nu trăim cu adevărat într-o lume care să ofere mai mult decât toleranță foștilor deținuți aflați în programele de reinserție socială. Oamenii spun: „Merită ceea ce primesc și nu merită nimic în plus. Să păstrăm celelalte pentru noi, cei care nu am fost condamnați niciodată și nu am fost întemnițați niciodată. ”
Un preot din Rwanda, scriind despre moartea a opt sute de mii de oameni în anul 1994 în acea țară, un genocid care a inclus moartea mamei sale, a scris: „Îl iert pe ucigașul mamei mele. Ceea ce pot spune despre iertare este că fără îndurare, iertarea nu este corectă. Dacă iertăm, trebuie să fim îndurători. Dacă nu ești îndurător cu cel care ți-a greșit, înseamnă că iertarea ta nu este completă. ”
Nu numai că acel om l-a iertat pe primarul responsabil pentru decizia uciderii mamei lui, ci i-a sprijinit pe copiii primarului după ce omul a fost condamnat la închisoare.
Nu știu dacă aș putea extinde îndurarea într-o asemenea măsură, nici nu cred că ar trebui să îngădui a se rosti cu ușurință cuvintele: „Te iert. ” Da, sunt chemat să iert și să mă rog să o pot face fără ezitare, dar cred că încă am o foarte mare lipsă în îndurarea pe care o ofer. Deci, în deficiența mea, Îi cer lui Dumnezeu să facă ce eșuez eu să fac – să ofere îndurare deplină.
Niciunul dintre noi nu-i putem face pe alții să fie mai mult decât pot fi, dar putem, prin mărturia consecvenței noastre, să deschidem pentru ei ușa posibilităților. Totuși, ei trebuie să fie cei care aleg să intre pe ușă.
Închisoarea și programul de reinserție socială ne pune pe noi, toți cei care am încheiat perioada de condamnare, la un test și, deși suportul este minunat, vine în doze mici. Noi suntem cei care facem de fapt ceea ce trebuie făcut, dar primim aplauze mentale de la cei care pășesc alături de noi, iar sunetul lor care ne dă putere.
De aceea, versetul de deschidere este atât de plin de sens pentru mine. El spune: „Țineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică”, pentru că aceasta este îndurarea finală.
Vă voi spune că îmi este dificil să frecventez slujbele de la biserică, știind că sunt restricționat în ceea ce pot sau nu pot să fac, dar credința mea nu este dependentă de aprobarea altora, nici de cea a ierarhiei bisericii. Credința mea este, precum le-a scris Pavel evreilor: „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. (Evrei 11: 1)
Poate că în ceea ce vă privește am dat naștere la mai multe întrebări decât răspunsuri, dar mă încred în Dumnezeu pentru a vă lămuri ceea ce m-am străduit eu să definesc, oferindu-vă în același timp speranță și încurajare. Fiți binecuvântați!
[Bob Van Domelen, What of Mercy? Publicat în Into the Light, March-April 2016. Copyright © 2016 Robert J. Van Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul www. brokenyoke. org. ]
Pentru o altă mărturie a lui Bob Van Domelen, clic pe Întuneric, acum lumină.
