text Eseuri

54% dintre creştini vizualizează pornografie

de Alianţa Familiilor din România
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alianţa Familiilor din România

4 septembrie 2014

Săptămâna trecută am scris despre pornografie. Astăzi scriem din nou. Nu pentru că aşa ne-a fost planul, ci pentru că săptămâna trecută ne-a parvenit o ştire incredibilă şi foarte tristă. Conform unui studiu emis săptămînă trecută, 54% dintre bărbaţii creştini americani vizualizează pornografie cel puţin o dată pe lună. Studiul a fost făcut de una dintre cele mai prestigioase agenţii de sondaje de opinie din Statele Unite, The Barna Group. Grupul Barna e o agenţie creştină de sondaje de opinie şi, printre altele, sondează pulsul creştinilor din diverse ţări şi în special din Statele Unite, privind societatea şi moravurile. Şocant deci este rezultatul studiului şi sondajul ei de opinie, conform căruia 54% dintre bărbaţii creştini americani vizualizează pornografie. Doar 3% au declarat că nu vizualizează pornografie defel. 7% dintre bărbaţii creştini americani au declarat că vizualizează pornografie de mai multe ori pe zi, 12% cel puţin o dată pe zi, 18% de mai multe ori pe săptămână, 15% de mai multe ori pe lună şi 12% cel puţin o dată pe lună. Cifre tragice, fără îndoială.

De asemenea, conform studiului, 15% dintre femeile creştine americane vizualizează şi ele pornografie cel puţin o dată pe lună.

Care e procentajul celor care nu se identifică drept creştini şi vizualizează pornografie? 65% la bărbaţi şi 30% la femei.

Sondajul de opinie a fost făcut la începutul anului şi a implicat 1000 de respondenţi.

Incidenţa vizualizării pornografiei e mult mai ridicată la tinerii creştini americani decât la cei mai în vârstă. 79% dintre bărbaţii creştini între 18 şi 30 de ani vizualizează pornografie o dată pe lună, iar 29% dintre ei o vizualizează zilnic.

Sondajul de opinie şi studiul au fost finanţate de un grup de creştini preocupaţi de incidenţa vizualizării de pornografie în rândurile creştinilor. Rezultatul studiului dă de gândit, şi biserica trebuie să se implice, e concluzia studiului.

Privind dependenţa de pornografie, persoanele care se identifică drept creştine mărturisesc un sentiment de vinovăţie şi imoralitate mult mai ridicat decât alte persoane şi recunosc mult mai uşor că sunt dependente de pornografie. Procentajul e de 15% la creştini şi 6% la alte grupuri.

Doar 3% dintre bărbaţii creştini spun că nu vizualizează pornografie defel, în comparaţie cu 6% dintre bărbaţii care nu se identifică drept creştini.

La femeile creştine însă, rezultatul e diferit, 13% dintre ele afirmând că nu viziualizeaza pornogafie defel, în comparaţie cu 6% dintre femeile care nu se identifică drept creştine.

Dar femeile?

Predilecţia femeilor spre consumul de pornografie e mai puţin cunoscută ori discutată, dar subiectul începe să apară tot mai frecvent. Consumul de pornografie nu discriminează, nici nu diferenţiază pe bază de sex. Luna trecută Universitatea din Duisburg-Essen din Germania a publicat un articol de specialitate despre dependenţa femeilor germane de pornografie în publicaţia Cyberpsychology, Behavior and Social Networking. (Îl puteţi citi aici, în engleză: http://online.liebertpub.com/doi/pdf/10.1089/cyber.2013.0396.)

Conform studiului german, predilecţia femeilor spre consumul de pornografie e la fel de ridicată ca la bărbaţi. Dependenţa de pornografie online e numită, în vocabularul ştiinţific, „cybersex addiction”. Studiile privind dependenţa de cybersex reflectă că 17% dintre femei se identifică drept „dependente” de pornografie. Studiul german, de asemenea, reflectă că femeile care vizualizează pornografie sunt „hypersexual”, un termen care denotă fantezii sexuale excesive şi un nivel ridicat de obsesie sexuală. Experţii numesc „hipersexualitatea” o „distorsionare a personalităţii”, care contribuie la promiscuitate şi dependenţă de sex.

Studiul german a implicat 102 femei între 18 şi 29 de ani, dintre care jumătate urmăreau pornografie online şi jumătate nu. Cele dintâi dovedeau un nivel de promiscuitate sexuală mult mai ridicat decât cele din urmă.

Dar România?

Nu ştim de existenţa unor sondaje de opinie similare în România. Cert e că probabil nici noi nu suntem cu mult în urma creştinilor americani privind vizualizarea pornografiei. Rezultatele şocante ale studiului Barna trebuie să ne dea de gândit şi nouă, şi să le dea de gândit şi liderilor noştri spirituali, fie ei preoţi, păstori, lideri de tineret ori persoane influente în comunităţile creştine şi parohii. Studiul Barna reconfirmă că pornografia e un flagel nu doar în lumea din afara bisericii, ci şi înlăuntrul ei.

AFR vă recomandă: un comentariu pe marginea studiului Barna a fost publicat pe 24 august în The Washington Times şi poate fi citit aici: http://www.washingtontimes.com/news/2014/aug/24/more-than-half-of-christian-men-admit-to-watching-/?page=all#pagebreak. Rezultatele în întregime ale sondajului de opinie pot fi citite aici: http://www.theblaze.com/stories/2014/08/28/shocking-statistics-about-porn-epidemic-and-christian-consumption-a-very-real-addiction-that-can-spiral-out-of-control/.

Vă recomandăm, de asemenea, un comentariu pe marginea studiului Barna scris de Michael Brown, influent analist creştin american, şi publicat pe 2 septembrie în The Christian Post. E intitulat Overcoming the Porn Plague („Debarasarea de flagelul pornografiei”): http://www.christianpost.com/news/overcoming-the-porn-plague-125740/.

Brown ne aminteşte că, privind pornografia, nicio generaţie de creştini nu s-a confruntat cu ea în măsura în care ne confruntăm noi. Pornografia în biserică e o epidemie, afirmă el. Brown sugerează să ne păzim ochii şi să ne instalăm pe calculatoare software care blochează pornografia. El recomandă tipul de software X3Watch.

Alianţa Familiilor din România

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucureşti

Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082

www.alianţa-familiilor.ro

[email protected]ţa-familiilor.ro

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise