Suferință spre biruință

                                          Suferinţă spre biruinţă

  Ţărână, apă, nori şi vânt...O planetă în Universul infinit numită Tera. Un pământ searbăd, pustiu şi obosit de povara întunericului ce-l acoperea... Nici urmă de viaţa, nici urmă de timp .

Haos, ură, păcat, tristeţe, moarte...

Şi de-o dată Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină!” Şi a fost Lumină. Isus Cristos era lumina. El, Dumnezeul întrupat. În El era viaţa şi viaţa era Lumina oamenilor. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venit în lume. El era în lume şi lumea a fost făcută prin El însă, lumea nu L-a cunoscut.

Cuvântul care a adus viaţa, ordinea şi viitorul era pus în faţa Legii şi condamnat la moarte.

Se perinda printre vremi imaginea unei grădini, numită Gheţimani, ce purta o  amprentă groaznică... Trădarea...

Ecoul vocii Fiului lui Dumnezeu se mai aude şi acum printre oameni: ,,Iuda,cu o sărutare vinzi tu pe Fiul  Omului?”.

Chin de moarte... Sudoare prefăcută în picături mari de sânge, căzute pe pământul moleşit de răcoarea serii... Cohorte de demoni atacând cu înverşunare sufletul lui Isus... Agonie...  Dar ucenicii dormeau...

Via Dolorosa... Drumul îngust, pavat cu pietre și străjuit pe ambele părţi de case înghesuite şi dughene, era azi mai călcat ca oricând.Un nor dens de praf produs de îmbulzeala unei mulţimi, stigăte poruncitoare...bocetul înfundat al unor femei...Toate îţi creau imaginea unui infern în clocot!

Şi iarăşi Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, epuizat, cu o cruce în spate, dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit încât îţi întorceai faţa de la El iar noi nu L-am băgat în seamă...

Ne era ruşine pentru că arăta jalnic şi dezgustător ... Însângerat şi lovit... Prea puţini erau cei care-i  plângeau de milă. Şi avea pe umăr acel obiect al ruşinii... Crucea...

Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra  Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit...

Şi apoi, Golgota... Scena execuţiei era de nedescris şi insuportabilă de privit. Cruzimea ostaşilor înteţită de urletul mulţimii ajunse la cea  mai înaltă treaptă. Înferbântaţi, fără pic de milă şi cu o îndemânare de călăi iscusiţi care, abia aşteaptă să vadă agonia celui condamnat, săvârşeau ritualul crucificării...

Natura a reacţionat cu înverşunare împotriva acestui delict.S-a cutremurat pământul din temelii şi s-a făcut întuneric. O ploaie însoţită de tunete şi fulgere a înnăbuşit strigătul îngrozit al mulţimii...

Cerul plângea...

Dar nu mai era mult... Puţin, foarte puţin şi lupta avea să ia sfârşit.

Şarpele vechi, Diavolul îşi simţea deja înfrângerea torturând cu ultimile forţe pe Fiul lui Dumnezeu. Cu o ultimă sforţare Isus a srigat: ,,Tată, în mâinile Tale îmi încredinţezi duhul!”.

Haos, ură, păcat, ruină, tristeţe, moarte...

O linişte de mormânt s-a lăsat peste Univers... Lupta se sfârşise...

Curând urma să se arate biruitorul...

Toate aşteptau să se facă lumină!

Și a fost Lumină!  

                                                                                                            Alexei Creţu