text Eseuri

Realități ale Nașterii sau Întrupării Domnului

de Simion Ioanas
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Realități ale Nașterii sau Întrupării Domnului

An de an, anii vieții noastre se duc, îi măsurăm și prin câte sărbători ale Nașterii Domnului sărbătorim. De fapt, aceste sărbători ne înobilează sufletele noastre, de aceea aș dori ca la aceste sărbatori să înțelegem câteva adevăruri importante, chiar vitale, cu privire la Evenimentul Nașterii sau Întrupării Domnului:

1. La această sărbătoare s-a întrupat Dumnezeu în chip de om

Biblia ne spune: “Ioan 1: 9. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. 10. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. 12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 13. născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. 14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. “
Cuvântul acesta era Dumnezeu! Asta-i important, că Dumnezeu cel drept și sfânt, S-a coborât pe acest pământ ca să vedem cât de mult ne iubește. A luat chip de om ca să-L înțelegem, să-I înțelegem dragostea și durerea cu privire la noi oamenii.
Atât Israel, cât și întreaga omenire L-au înțeles greșit, drept Un Dumnezeu Sfânt și departe de om, însă El a venit (prin Fiul Său) să ne spună că este de partea omului, ne iubește, deși drept, El a venit să ne salveze, să ne ierte păcatul, să ne elibereze de lanțurile satanei și să ne reabiliteze, să fie cu noi.
Scriptura ne-a promis că o să vină vremea cand Dumnezeu se va coborâ aproape de noi, va fi cu noi:
De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: "Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. ” (Isaia 7: 14)
”Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale. " Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: "Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel" care, tălmăcit, înseamnă: "Dumnezeu este cu noi. " (Matei 1: 18-23)
2. La aceast
ă sărbătoare Dumnezeu S-a smerit

”Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. ” (Filipeni 2: 4-8)
Prin aceasta trebuie să înțelegem că Dumnezeu a făcut un pas către noi, a deschis brațele și ne asteaptă să venim la El, ne-a spus că ne înțelege boala, durerea, natura păcătoasă, nemerniciile noastre, mocirla în care am căzut și a venit aici să fie aproape de noi și să ne salveze din starea decăzută în care am căzut.
El, Dumnezeu, S-a smerit, arătând astfel că se poate! Noi cuprinși de păcat, mândri de patimile și pornirile păcătoase trebuie să ne smerim, să ne recunoaștem înfrângerea cu privire la păcat și să venim la El care ne poate salva. Nu este altă Cale, El a venit să ne arate că se poate, să ne arate ca El ne-a creat și că El ne dă soluția, însă nu fără a se da ca Pildă pentru oricine.
Așa că dacă sunt mândru sau ești mândru să recunoști starea de păcat în care te afli, țin să te anunț că nu este alta Cale decât Hristos, El este Smerenia Întruchipată. El a venit aici să-mi arate și să-ți arate că S-a dezbrăcat de slavă, a coborât din veșnicie, la starea noastră coruptă de păcat, ca să ne arate că nu suntem “buricul pământului”, ci niște oameni decăzuți și să ne spună că doar prin El putem să fim salvați.
3. La această sărbătoare Dumnezeu a împlinit promisiunile făcute prin profeți referitoare la Mesia
Voi reda mai jos, doar câteva din profețiile împlinite:
"Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei. " (Mica 5: 2)
Împlinire: “A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. "În Betleemul din Iudeea", i-au răspuns ei, "căci iată ce a fost scris prin prorocul: "Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel. " (Matei 2: 4-6)

De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: "Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. ” (Isa. 7: 14)
Împlinire: “Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale. " Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: "Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel" care, tălmăcit, înseamnă: "Dumnezeu este cu noi. "" (Matei 1: 18-23)
”Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. " (Isaia 9: 6)
Împlinire
: “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. . . . Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. ” (Ioan 1: 1-3; 1: 14)

Sigur că, în Hristos Domnul întâlnim o mulțime de profeții, menționate de Scriptură, eu am luat doar câteva exemple referitoare la nașterea Lui.
Aceste profeții împlinite ne arată nouă astăzi că trebuie să avem încredere în ceea ce vorbește Dumnezeu prin Scriptură, în ceea ce ne promite El. Așa cum a împlinit profețiile legate de Nașterea Domnului, viața Domnului, Jertfa Lui, așa o să împlinească și celelalte legate de viața veșnică, pedepsirea păcatului și mântuirea celor care au crezut în Mantuirea oferită de Hristos Domnul, cele legate de pregătirea unui loc în Cer și moștenirea pregătită celor care-L urmează pe Mântuitorul.
Așa că astăzi, să credem Scriptura ca și Cuvântul lui Dumnezeu și să respingem profeți ca Mahomed, Branham, Smith, Ellen White ectc, care neagă câ Hristos este Dumnezeu, neagă că El este Unica Cale, neagă existența vieții după moarte, continuitatea sufletului și duhului, Sfânta Treime și multe alte doctrine Scripturale.
4. La această sărbătoare Dumnezeu a trimis un Mântuitor
”În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: "Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. ” (Luca 2: 8-11)
Aveam nevoie de un salvator cu toții, deoarece prin natura noastră păcătoasă suntem sortiți pierzării, morții, despărțirii de Dumnezeu pentru veci de veci.
Biblia ne spune:
” Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. ” (Romani 3: 23-26)
”Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus. O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: "Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi", dintre care cel dintâi sunt eu. ” (1 Timotei 1: 14-15)
De aceea, această sărbătoare este una a veștii bune, anume că Dumnezeu dorește Mântuirea noastră, asta înseamnă intervenția Lui în viața noastră vizibilă, printr-o schimbare de caracter, printr-o schimbare radicală, o viață nouă, o faptură nouă născută din Dumnezeu, totul vizibil în cei care cred și ascultă de El.
Amin
Simion Ioanăș
Puteți citi articolul și aici.



Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise