ISTORIA NASTERII LUI ISUS

ISTORIA NASTERII LUI ISUS

(Luca 2: 1-20)

EVENIMENTELE TRADITIONALE referitoare la Nasterea Mantuitorului sunt bine cunoscut de majoritatea crestinilor.

Nasterea lui Isus include cei trei magi care aduc daruri, pastorii din campie in mijlocul iernii si pruncul in staul - pentru ca “in casa de poposire nu era loc pentru ei”.

Aceste aspecte sunt bine fixate in gandirea noastra obisnuita. Intrebarea este: Ramane de facut vreo distinctie majora intre ceea ce este scris si intelegerea traditionala a acestei sarbatori?

Sunt secolele cele care au adaugat alte sensuri intelegerii noastre pe care nu le regasim atunci cand recitim textul biblic?

Diamantul unui inel este admirat si purtat cu mandrie, dar cu trecerea timpului trebuie sa fie dus la un giuvaiergiu pentru a fi curatat pentru a restabili brilianta stralucire originala.

Cu cat inelul este purtat mai mult cu atat nevoia de a fi curatat devine mai mare. Cu cat suntem mai familiari cu o istorioara biblica, cu atat ne este mai greu sa o vedem dintr-o perspectiva diferita de felul in care a fost intotdeauna inteleasa. Si cu cat mai mult inexactitatea interpretarii traditiionale ramane neschimbata, cu atat mai mult se inradacineaza gresit in constiinta crestinilor.

Istoria nasterii lui Isus Hristos este o istorie de genul acesta.

Interpretarea traditionala a istorisirii relatate in Luca 2: 1-18 contine cateva defecte critice. Acestea includ:

1. Iosif se intorcea in satul sau natal. In Orientul Mijlociu amintirea unui om de catre familia extinsa si persoanele cunoscute din satul sau natal este ceva de durata ce nu se uita foarte usor. Intr-o asemenea lume, un om ca si Iosif putea aparea oricand in Betleem spunand oamenilor - “Eu sunt Iosif fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi” (Luca 3: 23-24) si multe case din sat ar fi fost deschise pentru el.
2. Iosif facea parte din semintia regala - era descendent al familiei Regelui David. Familia lui David era asa de renumita incat oamenii din imprejurimi au numit locatitatea “cetatea lui David” (Luca 2: 4). Numele oficial al satului era Betleem. Fiecare stia ca scripturile evreiesti faceau referire la Ierusalim ca “cetatea lui David”. De data aceasta - in Luca 2: 4 - Betleem este numit “cetatea lui David”. Iosif fiind parte din aceasta faimoasa familie ar fi fost bine primit oricand si oriunde in acest sat.
3. In orice cultura se da o atentie speciala unei femei care trebuie sa nasca. In comunitatile rurale, simple, indiferent de circumstante, oamenii apropiati intotdeauna asista o femeie de-a lor la nasterea unui copil. De ce ne-am imagina ca Betleemul ar fi fost o exceptie? De ce ar fi lipsit acest onorabil sentiment in Betleem? Cu siguranta comunitatea apropiata lui Iosif a avut acest sens de responsabilitate si l-au ajutat sa gaseasca un adapost adecvat pentru Maria si au oferit ajutorul adecvat care se putea oferi. Ar fi fost o rusine de nedescris pentru tot satul ca un descendent al lui David sa nu gasesca asa ceva in “cetatea lui David”.
4. Maria avea neamuri intr-un sat din apropiere. Cu cateva luni inainte de nasterea lui Isus, Maria a vizitat-o pe verisoara ei Elisaveta in “munti, intr-o cetate a lui Iuda” (Luca 1: 39) si a fost bine primita de catre aceasta. Betleemul era localizat in centrul Iudeii. Prin urmare atunci cand Iosif si Maria au ajuns in Betleem, nu erau la o distanta mare de casa Elisavetei si a lui Zaharia. Daca Iosif nu ar fi reusit sa gaseasca un adapost in Betleem in mod normal s-ar fi indreptat spre Zaharia si Elisaveta. Dar mai avea timp pentru a parcurge aceasta distanta?
5. Iosif a avut timp sa faca aranjamentele adecvate. Luca 2: 4 ne spune ca Iosif ”s-a suit si el din Galilea, din cetatea Nazaret sa ca sa se duca in Iudeea” iar versetul 6 mentioneaza - “pe cand ERAU EI ACOLO, s-a implinit vremea cand trebuia sa nasca Maria”. Majoritatea crestinilor isi imagineaza ca Isus a fost nascut in aceeasi noapte cand familia sfanta a ajuns acolo - prin urmare Iosif in graba, accepta orice fel de adapost, chiar si un staul. Scenetele traditionale de craciun intaresc aceasta idee an dupa an.

In textul scris nu se specifica durata de timp care a fost petrecuta in Betleem inaintea nasterii. Dar cu siguranta a fost destul timp pentru a gasi un adapost adecvat sau pentru a se indrepta spre rudele din familia Mariei.

Acest mit al nasterii iminente in noaptea tarzie in care au ajuns la Betleem este atat de adanc inradacinat in mintile credinciosilor incat devine important sa ne intrebam de unde provine? Care este originea acestei idei?

O NUVELA CRESTINA

Sursa acestei interpretari gresite dateaza aproximativ 200 ani dupa nasterea lui Isus, cand un crestin anonim scrie o extensie la istoria nasterii lui Isus, extensie care a supravietuit si se numeste “Protoevanghelia lui Iacob” sau “Evanghelia copilariei lui Isus”. Apostolul Iacob nu are nimic de a face cu aceasta evanghelie. Autorul nu a fost evreu si nu a avut cunostinte temeinice nici despre asezarea geografica a Palestinei nici despre traditia iudaica. In perioada aceea foarte multi au scris carti sub semnatura unor oameni faimosi ca autori.

Cercetatorii dateaza aceasta “nuvela” in jurul anului 200 dupa Hristos, si fiind o opera plina de imaginatie. Faimosul cercetator latin Gerome ataca puternic aceasta scriere, precum si multi alti preoti. A fost scrisa in limba greaca si tradusa in limba latina, siriana, armeniana, georgiana, etiopiana, coptica si vechea slavona. Cu siguranta autorul a citit istoria relatata de evanghelii dar nu avea cunostinte temeinice referitoare la asezarea geografica a Tarii Sfinte. De exemplu, in nuvela autorul (autoarea) descrie drumul dintre Ierusalim si Betleem ca fiind o zona arida - desert - ceea ce nu este adevarat, aceast teren fiind unul dintre cele mai bogate terenuri agricole. In nuvela, pe cand ei se apropie de Betleem, Maria se adreseaza lui Iosif: ” Iosif, ajuta-ma sa cobor de pe asin pentru ca povara copilului din pantec ma apasa si vrea sa iasa afara”. Raspunzand la aceasta cerere, Iosif o lasa pe Maria intr-o pestera si se grabeste sa ajunga singur in Betleem sa gaseasca o moasa. Dupa alte descrieri fanteziste ale acestui drum catre Betleem, Iosif se intoarce cu o moasa (dar bebelusul a fost deja nascut) luptandu-se cu un nor intunecos pe drum si apoi gasind pestera invaluita de o lumina stralucitoare. O alta femeie numita Salomea apare de nicaieri si intalneste moasa care i spune ca feciara a nascut un fiu si a ramas inca fecioara. Salomea se indoieste de aceasta minune si mana ei se umple de lepra ca semn de razbunare pentru revendicarea Mariei. Apoi ca din senin un inger apare in fata Salomei si o indeamna sa atinga copilul. Salomea atinge copilul si mana bolnava este vindecata miraculos - si nuvela continua in felul acesta. De obicei autorii acestor nuvele populare au o imaginatie foarte dezvoltata. Un aspect important urmarind firul acestei nuvele este ca Isus s-a nascut inainte ca parintii lui sa ajunga in Betleem. Aceasta nuvela este cea mai veche cunoscuta referitoare la idea ca Isus s-a nascut in noaptea in care Maria si Iosif au ajuns la/foarte aproape de Betleem. Majoritatea crestinilor, care nu au auzit niciodata despre aceasta scriere, sunt cu toate acestea influentati de ea inconstient. Nuvela este o extensie fantezista la relatarea din evanghelie, nu evanghelia insisi.

Ca sa rezumam, problema in interpretarea traditionala a textului din Luca 2: 1-7: Iosif se intorcea in satul sau natal unde putea usor sa afle un adapost. Fiind un descendent din semintia Regelui David aproape toate usiile din sat ar fi fost deschise pentru el. Maria avea rude in apropiere si s-ar fi putut indrepta spre ele dar nu a facut-o. A fost timp destul pentru a aranja o casa corespunzatoare. Cum ar fi putut un intreg sat iudeu sa esueze in a ajuta o tanara mama iudeica care trebuia sa nasca? In lumina acestor realitati - culturala si istorica - cum ar trebui sa intelegem acest text? Doua intrebari se ridica: UNDE se afla ieslea si CE este “casa de poposire”?

Ca sa raspundem la amandoua intrebari, evidentiem faptul ca relatarea nasterii lui Isus (din evenghelia dup Luca) este autentica si corespunde cu asezarea geografica si istoria Tarii Sfinte. Textul mentioneaza ca Maria si Iosif “s-a suit si el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca sa se duca in Iudea, in cetatea lui David, numita Betleem, - pentruca era din casa si din semintia lui David”(Luca 2: 4). In primul rand Betleemul se afla locaizat pe o coama/creasta considerabil mai la inaltime decat Nazaretul. In al doilea rand, denumirea de “cetatea lui David” era probabil un nume local la care Luca adauga “numita Betleem” pentru ca cei ce nu sunt din acea zona sa inteleaga atunci cand citesc. In al trilea rand textul informeaza cititorul ca Iosif “era din casa si din semintia lui David”. In Orientul Mijlociu, “casa lui … si a lui…” inseamna “familia lui … si a lui …”. Cititorii scrierii greci ar fi putut intelege gresit - constructia insasi - atunci cand ar fi citit “casa lui David”. Posibil ca Luca a adaugat termenul “semintia” ca sa se asigure ca cititorii il inteleg corect. El nu a schimbat sensul, care aparent era deja fixat in traditie la momentul la care el l-a primit (Luca1: 1-2 “Fiindca multi s-au apucat sa alcatuiasca o istorisire amanuntita despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, dupa cum ni le-au incredintat ceice le-au vazut cu ochii lor dela inceput …”), dar a adugat note explicative. In al patrulea rand Luca mentioneaza ca Pruncul era “infasat in scutece”. Acest obicei vechi il gasim amintit in Ezechiel 16: 4 (intr-un alt context - “La nastere, in ziua cand te-ai nascut, buricul nu ti s-a taiat, n-ai fost scaldata in apa, ca sa fii curatita, nici n-ai fost frecata cu sare, si nici n-ai fost infasata in scutece”) si inca este practicat de oameni in unele sate din Siria si Palestina. In sfarsit faptul ca Hristos trebuia sa vina din semintia lui David este bine punctat. Aceste cinci puncte subliniaza faptul ca relatarea a fost facuta de un evreu mesianic, foarte devreme chiar la inceputul vietii bisericii.

Pentru mintea occidentala cuvantul IESLE activeaza automat ideea de staul sau grajd dar in satele traditionale din Orientul Mijlociu nu este la fel. In pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (Luca 12: 13-21) e mentionata ideea de hambare (depozite) dar nu de grajduri. Oamenii instariti posibil sa fi avut spatii separate doar pentru animale. Dar o casa simpla, obisnuita, taraneasca in Palestina de cele mai multe ori nu avea mai mult de doua camere. Una dintre ele era in exclusivitate pentru oaspeti. Aceasta camera putea fi atasata in prelungirea casei sau putea fi “camera profetului” pe acoperis - “odaia de sus”, asa cum gasim in relatarea despre Ilie (1 Imparati 17: 19), sau despre Elisei (2 Imparati 4: 8-11 - unde se mentioneaza ca Sunamita “era o femeie bogata”). Camera principala era “camera familiei” unde intreaga familie gatea, manca, dormea si traia. Capatul camerei, in partea dinspre usa, era situat la un nivel cu cateva zeci de centimetri mai jos ca inaltime comparativ cu restul camerei, si era despartit de restul camerei de un grilaj facut din barne de lemn. In acest spatiu dinspre usa, in fiecare noapte, vaca, magarul si cele cateva oi ale familiei erau manate si adapostite aici. Iar in fiecare dimineata aceleasi animale erau scoase afara si legate undeva in curtea casei. Astfel locul animalelor era eliberat in timpul zilei. Asemenea case simple pot fi regasite din timpul lui David pana la mijlocul secolului douazeci. Cateva se mai pot vedea si astazi in Nordul Galileii chiar si in Betleem. Acoperisul fiind plat se poate construi o camera de oaspeti acolo, sau aceasta se poate atasa in prelungirea casei. Usa, situata la cel mai de jos nivel, constituie intrarea pentru oameni si animale. Taranul “doreste” ca animalele sale sa fie in fiecare noapte in casa pentru ca ele ofera caldura in timpul iernii si nu vor putea fi furate de aici. Dincolo de grilajul din barne de lemn, pe nivelul situat cu cativa zeci de centimetri mai sus, la capatul inferior al camerei de zi erau facute ieslele. Camera de zi a familiei era putin in panta directionata spre locul animalelor, fapt ce ajuta si la maturarea/spalarea respectiv curatarea camerei. Apa si murdaria in mod natural se duc in jos catre locul unde sunt animalele si pot fi usor maturate/scoase afara pe usa. Daca spre exemplu vaca familiei vrea sa manance in timpul noptii, se poate ridica in picioare si poate manca din ieslea facuta dincolo de grilajul din barne de lemn sau sapata in pamantul dinspre partea inferioara a camerei de zi a familiei. Pentru oi, ieslele pot fi facute din lemn si puse pe pamant spre partea inferioara a camerei de zi a familiei.

Acest fel de casa traditionala se potriveste bineinteles in relatarea nasterii lui Isus. Implicit acesta este modelul de casa intalnit si in relatarile din Vechiul Testament.

In 1 Samuel 28, Saul era oaspete intr-o casa de pe melagurile En-Dor-ului si imparatul refuza sa manance. Atunci femeia (care cheama mortii) ia un vitel gras care era in casa (1 Samuel 28: 24 “Femeia AVEA LA EA un vitel gras pe care l-a taiat in graba”), il taie si prepara mancarea pentru imparat si slujitorii lui. Ea nu aduce vitelul din curtea sau grajdul casei ci din casa (il “avea la ea” - traducerea Cornilescu).

Istorisirea despre Iefta in Judecatori 11: 29-40 presupune acelasi fel de casa cu o camera. In drumul sau spre razboi, Iefta face o juruinta - daca Dumnezeu il va ajuta sa fie victorios, la intoarcerea lui acasa va jertfi pe cel care va iesi primul pe usa casei lui. Iefta castiga batalia impotriva fiilor lui Amon, dar cand se intoarce acasa, tragic, spre groaza lui, este intampinat de fiica lui care este prima care iese afara din casa. Foarte probabil ca s-a intors de dimineata devreme si se astepta ca unul dintre animale sa dea buzna pe usa afara din camera in care s-au inghesuit impreuna toata noaptea. Istorisirea nu relateaza ca ar fi fost un macelar brutal. Cititorul intelege ca nu s-a gandit niciodaca ca un membru al familiei va fi cel care va iesi primul din casa. Doar cu aceasta ipoteza relatarea face sens. Daca in casa lui ar fi fost doar fiinte umane, nu ar fi facut niciodata o asemenea juruinta. Daca ar fi fost doar oameni in casa - pe cine ar fi planuit sa ucida si de ce? Istorisirea e o tragedie pentru ca Iefta se astepta sa fie intampinat de un animal.

Acelasi tip de casa simpla este intalnit si in Noul Testament.

Isus spunea - in Matei 5: 15: ”Oamenii n-aprind lumina ca s-o puna supt obroc, ci o pun in sfesnic, si lumineaza TUTUROR CELOR DIN CASA ” / in Luca 11: 33 “Nimeni n-aprinde o lumina, ca s-o puna intr-un loc ascuns sau supt banita; ci o pune intr-un sfesnic, pentru ca CEI CE INTRA, sa vada lumina”. Evident Isus presupunea o casa tipic de la tara cu o singura camera. Daca o singura lampa lumineaza pe toti cei din casa, aceea casa poate avea doar o singura camera.

Un alt exemplu din care se poate desprinde aceasta idee apare in Luca 13: 10-17, unde in ziua Sabatului Isus vindeca o femeie care “era garbova, si nu putea nicidecum sa-si indrepte spatele”(Luca 13: 11). Isus o cheama si i spune “Femeie esti DESLEGATA de neputinta ta. ”(Luca 13: 12). Fruntasul sinagogii se manie pentru ca Isus a “lucrat” in ziua Sabatului. Isus ii raspunde: ”Fatarnicilor, oare in ziua Sabatului nu-si DEZLEAGA fiecare din voi boul sau magarul DELA IESLE, si-l duce de-l adapa? ”(Luca 13: 15). Astfel El spune: < < Astazi, in ziua Sabatului voi dezlegati un animal. Eu am dezlegat o femeie. Cum puteti sa imi reprosati? > > Relatarea ne spune ca “toti potrivnicii Lui au ramas rusinati” (Luca 13: 17). Cu siguranta Isus stia ca in fiecare noapte potrivnicii lui au cel putin un bou sau un magar in casele lor. In acea dimineata fiecare a scos animalul afara din casa si l-a legat afara. Fruntasul sinagogii nu raspunde < < Oh, eu nu ma ating de animale in ziua Sabatului! > > Este de neimaginat sa lasi animalele in casa in timpul zilei, deci bineinteles nu erau situate in staule special amenajate. Una dintre cele mai vechi si ingrijite traduceri din limba greaca in limba araba a Noului Testament, efectuata foarte probabil in Palestina in secolul al 9-lea, din care doar 8 copii au supravietuit, mentioneaza versetul din Luca 13: 15 in felul urmator: ”Oare in ziua Sabatului nu-si dezleaga fiecare din voi boul sau magarul dela ieslea DIN CASA, si-l duce de-l adapa? ”. Nu este nici un manuscript grecesc care sa contina cuvintele “din casa” in acest text, dar acest translator crestin arab din secolul al 9-lea a inteles corect semnificatia acestui text: Nu are fiecare o iesle in casa? In acea lume de atunci, casele simple din satele din orient aveau intotdeauna asa ceva!

Casa cu o camera si cu iesle a satului de atunci a fost mentionata de asemenea si de cercetatorii moderni. William Thompson, un misionar presbiterian vorbitor de limba araba, la jumatatea secolului al 19-lea observa casa rurala din Betleem si scrie in cartea “Tara si Cartea” (The Land and the Book - 1871) urmatoarele: “Parerea mea este ca nasterea de fapt a avut loc intr-o casa obisnuita a unui taran de rand, si bebelusul a fost asezat intr-una din ieslele care pot fi gasite in locuintele taranilor din aceasta regiune”. Cercetatorul Anglican E. F. F. Bishop, care a trait in Ierusalim intre 1922 si 1950 scrie in cartea “Isus Palestinianul” (Jesus of Palestine - 1955): ”Poate…s-a intamplat intr-una din casele Betleemului care aveau o sectiune mai joasa facuta pentru animale, cu iesle ‘scobite in piatra’, podiumul (nivelul mai inalt) fiind rezervat pentru familie. O asemenea iesle fixa, umpluta cu paie zdrobite implinea rolul unui leagan. ”

Pentru mai multe sute de ani cercetatorii situati in Orientul Mijlociu au inteles Luca 2: 7 ca facand referire la camera unei familii cu iesle sapate in pamant la o margine a camerei. Daca acceptam aceasta interpretare mai ramane intrebarea - ce inseamna “casa de poposire” si de ce aceasta era plina?

Daca Iosif si Maria au fost primiti intr-o casa, si dupa nastere Isus a fost asezat intr-o iesle existenta din aceea casa, cum putem intelege termenul “casa de poposire” din Luca 2: 7? Multe traduceri afirma ca dupa ce copilul a fost nascut, a fost asezat intr-o iesle “PENTRUCA nu mai era loc pentru ei in casa de poposire”(han). Aceasta suna ca si cum ar fi fost respinsi de oamenii din Betleem. Oare acesta a fost cazul?

Exista o capcana mica in limbajul trditional: Faptul ca “nu mai era loc in casa de poposire” este interpretat ca si “casa de poposire avea mai multe odai si toate erau ocupate”. Semnul ‘ocupat’ era deja asezat pe toate usile cand Maria si iosif au ajuns in Betleem. Dar expresia greceasca nu inseamna “nu mai era o odaie libera” ci mai degraba spatiu (topos) - ca si cum ai zice nu mai am loc (spatiu liber) pe masa de birou pentru computerul cel nou. E important sa retinem aceasta corectare in minte atunci cand ne gandim la cuvantul casa de poposire. Termenul grecesc din Luca 2: 7 tradus prin casa de poposire este katalyma. Acesa nu este termenul folosit atunci cand este vorba de casa de poposire comerciala (cu sensul de han). In pilda Samariteanului Milostiv (din Luca 10: 25-37) Samariteanul il duce pe omul ranit la un han. Termenul grecesc folosit in acest text este pandocheion, si prima parte a acestui cuvant inseamna ‘toti’, iar a doua parte e verbul ‘a primi’. Asadar pandocheion e locul unde toti sunt primiti asadar o casa de poposire comerciala (un han). Acest termen general grecesc pentru han a fost asa de bine cunoscut in Orientul Mijlociu incat de-a lungul secolelor a fost absorbit de sensul cuvantului grecesc imprumutare (cazare) in limbile armeniana, coptica, araba si turca - dar cu acelasi inteles de casa de poposire comerciala (han).

Daca Luca dorea ca cititorii sa inteleaga ca Iosif nu a fost primit la un han, ar fi folosit termenul pandocheion, care are sensul clar de casa de poposire comerciala, dar in Luca 2: 7 e folosit termenul katalyma cu sensul de aglomeratie/inghesuiala. Ce inseamna atunci acest cuvant? Katalyma se traduce pur si simplu prin ‘un loc unde poti ramane’ si poate referi mai multe tipuri de adapost. Cele trei sensuri care pot fi in aceasta relatare sunt han, casa, si CAMERA OASPETILOR (folosit in Luca). Pe de alta parte Luca mai foloseste cu alta ocazie acest termen in evanghelia sa, unde acest sens este conturat mai clar. In Luca 22: 10-12 Isus le spune ucenicilor: ”Iata cand veti intra in cetate, va va iesi inainte un om, ducand un ulcior cu apa; mergeti dupa el in casa in care va intra, si spuneti stapanului casei: Invatatorul iti zice: “Unde este ODAIA PENTRU OASPETI, in care sa mananc Pastele cu ucenicii mei? ” Si are sa va arate O ODAIE MARE DE SUS, asternuta gata: acolo sa pregatiti Pastele. ”

In acest text, cuvantul katalyma este definit precis: este “o odaie aflata sus” care este cu siguranta o camera pentru oaspeti a unei case private. Intelesul exact de aici face absolut sens si in interpretarea istorisirii nasterii lui Isus. In Luca 2: 7, Luca le spune cititorilor ca Isus a fost asezat intr-o iesle (in camera de zi a familiei) pentru ca in camera dedicata oaspetilor nu mai era spatiu disponibil, era plina. Daca la sfarsitul Evangheliei dupa Luca, termenul katalyma inseamna camera pentru oaspeti atasata la o casa privata (Luca 22: 11), de ce nu ar avea acelasi inteles la inceputul aceleiasi Evanghelii?

Aceasta interpretare a cuvantului katalyma a fost aleasa si de Alfred Plummer in comentariile sale influente publicate la sfarsitul secolului al 19-lea. Plummer scrie, “Este foarte probabil ca traducerea obisnuita pentru ‘casa de poposire’ e destul de incerta. . . Este posibil ca Iosif s-a bazat pe ospitalitatea unui prieten din Betleem, a carui camera de oaspeti, in orice caz, era deja plina atunci cand el impreuna cu Maria au ajuns acolo. ” (Alfred Plummer - Gospel according to S. Luke, Critical Commentary 1922). Howard Marshall face aceeasi observatie dar nu detaliaza semnificatia ei. Fitzmeyer numeste katalyma ‘o cabana’ care pentru el e un serai. Inclin sa cred ca Plummer a avut dreptate. Daca este asa, atunci de ce nu a adoptat aceeasi intelegere Biserica, nici cea din est (orientala), nici cea din vest (occidentala)?

In occident (vest) BIserica nu a observat problemele descrise pana aici. Daca intelegerea traditionala nu este stricata atunci nimenea nu se gandeste sa o repare. Dar din moment ce problemele cu intelegerea traditionala sunt evidentiate in mod clar, atunci ele necesita explicatii si solutionari. Pe de alta parte in est (orient) au predominat crestinii din venerata Biserica Ortodoxa cu diversele ei ramuri. Care sunt interpretarile traditionale ale aceastei biserici? Crestinii din Orientul Mijlociu s-au concentrat pe traditia ca nasterea lui Isus a avut loc intr-o pestera. Multe din casele simple existente in satele din Tara Sfanta pornesc dintr-o scobitura naturala si apoi sunt extinse. Traditionala interpretare pentru o pestera este intalnita in scrierea lui Justin Martyr, la mijlocul secolului al 2-lea. Ceea ce a fost prezentat pana aici e in armonie cu aceasta interpretare. Traditia din Orient a sustinut intotdeauna ideea ca Maria a fost singura atunci cand copilul s-a nascut. In locul inchinarii chiar si altarul este ascuns de ochii credinciosului si elementele impartasaniei primesc valoarea trupului si sangelui lui Isus (Euharistia) inafara razei vizuale a acestuia. Cum s-a intamplat ca “Cuvantul s-a facut trup” fara sa existe martori? Parintele Matta al-Miskin, un cercetator si preot ortodox din secolul al 20-lea care a scris comentarii in limba Araba referitoare la cele patru evanghelii si reflecta mirat la soarta Mariei aflata singura in pestera. El scrie urmatoarele:

“Inima si gandul mi se indreapta catre acea mama solitara

Cum a indurat durerile nasterii singura?

Cum a adus copilul in lume folosindu-se de propriile ei maini?

Cum l-a infasat in timp ce era sleita de puteri?

Ce a avut sa manance si sa bea?

O voi mamelor din intreaga lume, priviti la aceasta mama a Salvatorului.

Cat de mult a trebuit sa sufere si ce multa cinste merita ea,

…impreuna cu aprecierea si dragostea noastra”

Aceasta pietate autentica si emotionanta e cu siguranta neinteresata sa considere faptul ca nasterea a avut loc intr-o casa privata impreuna cu toata grija si suportul pe care celelalte femei prezente acolo le-au putut oferi. Prin urmare atat intre crestinii din est cat si printre cei din vest exista destul de multe motive sa putem sa ne dam seama de ce aceasta relatare a primit o cu totul alta intelegere.

Sa rezumam, Luca ne spune despre nasterea lui Isus, printre altele ca familia sfanta a calatorit spre Betleem, unde au fost primiti intr-o casa privata. Copilul a fost nascut acolo, infasat in scutece si fara exagerare “pus in patut” (anaklino) iintr-o iesle aflata in camera de toate zilele, care fie era facuta(scobita) in pamant fie ca era din lemn si a fost mutata pe podiumul unde traia familia. In mod natural cititorul s-ar putea intreaba - de ce nu au fost invitati in camera de oastpeti? Raspunsul este pentru ca aceasta camera era deja ocupata de alti oaspeti. Asadar familia gazda i-a primit cu bunavointa pe Iosif si pe Maria in camera de zi a casei lor. Bineinteles ca barbatii au fost parasit aceasta camera atunci cand copilul s-a nascut si moasa satului, poate impreuna cu alte femei, au asistat la nastere. Dupa ce a fost nascut si infasat in scutece, Maria a asezat noul nascut intr-un “patutz” care era de fapt o iesle umpluta cu fan proaspat si l-a acoperit cu o patura. Cand Isus, adult fiind, si-a inceput lucrarea, “gloata cea mare Il asculta cu placere” (Marcu12: 37) si “norodul se bucura de toate lucrarile minunate, pe care le facea El” (Luca 13: 17). Aceeasi acceptanta a fost prezenta si la nasterea lui. Ce s-a intamplat atunci cu pastorii?

Relatarea despre pastori intareste imaginea prezentata pana aici. In primul secol pastorii din Palestina erau foarte saraci, si traditia rabinica i-a etichetat ca murdari (mizeri). Aceasta e evident ciudat pentru ca Psalmul 23 incepe cu “Domnul este pastorul meu”. (Nu e clar cum o asemenea metafora elevata folosita de fostul pastor David a depreciat in timp considerand aceasta o meserie murdara. ) Ideea este ca oile se aflau pe proprietatea privata a altcuiva si mancau acolo. Literatura rabinica consemneaza o lista de cinci interziceri referitoare la ocupatii/meserii iar trei dintre ele au de a face cu pastorii. Aceste liste dateaza din timpurile care preceda Noul Testament dar ar putea explica si ideea care era existenta in timpul lui Isus. In orice caz pastorii faceau parte din patura de jos a societatii, lipsita de educatie.

In Luca 2: 8-14 primii oameni care au auzit de vestea nasterii lui Isus au fost un grup de pastori care se aflau pe cea mai de jos treapta in scara societatii lor. Pastorii au auzit si s-au speriat. Initial au fost inspaimantati de vederea ingerului, dar mai apoi li se cere sa viziteze copilul! Din punctul lor de vedere, daca acest copil era cu adevarat Mesia, parintii lui ar fi refuzat vizita pastorilor in cazul in care acestia ar fi incercat aceasta. Cum au fost convinsi pastorii sa se astepte ca vor fi bine primiti?

Ingerul a anticipat aceasta ingrijorare a pastorilor si le-a spus ca o sa gaseasca bebelusul “infasat in scutece” (asa cum un taran obisnuia sa faca cu noul nascut), si mai mult ca este “culcat intr-o iesle” - ceea ce inseamna ca vor gasi pruncul intr-o casa taraneasca obisnuita - exact ca si a lor. Nu se afla in casa guvernatorului, nici in camera de oaspeti a vreunui negustor bogat ci intr-o casa simpla - cu doua camere - ca si a lor. Aceasta era cu adevarat o veste buna pentru ei. Poate ca nu o sa le spuna nimeni “Plecati, pastori murdari! ”. Acesta a fost “semnul” lor, semnul de recunoastere pentru acei pastori umili.

Insufletiti de aceasta incurajare speciala, pastorii pornesc spre Betleem in ciuda “gradului” lor social scazut. (Luca 1: 52 “A rasturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, si a inaltat pe cei smeriti”). La sosire, povestesc intamplarile prin care au trecut si “TOTI ceice i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau pastorii. ” (Luca 2: 18), apoi pleaca “slavind si laudand pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auzisera si vazusera” (Luca 2: 20). Cuvantul “Toti” evident reflecta calitatea ospitalitatii de care au avut parte la sosire. Cu siguranta, au gasit familia sfanta cazata intr-un cadru adecvat si nu intr-un staul mizer. Daca, la sosire, ar fi gasit un staul urat mirositor, o mama tanara inspaimantata si un Iosif disperat, ar fi fost spus: “Asa ceva este rusinos! Vino la noi acasa! Nevestele noastre vor avea grija de voi! ”. In urmatoarele momente pastorii ar fi mutat familia cea mica in propiile lor case. Onoarea intregului sat ar fi fost pe umerii lor si si-ar fi fost luat responsabilitatea in mod serios facandu-si datoria. Faptul ca s-au intors fara sa mute mica familie, inseamna ca pastorii au vazut ca nu pot oferi o conditie mai buna decat ceea care le-a fost deja oferita.

Oamenii din orient au o capacitate extraordinara de a cinsti oaspetii. Asta exista din cele mai stravechi vremuri (vezi relatarea despre Avraam si oaspetii care l-au vizitat -Genesa 18: 1-8) si pana in prezent. Pastorii se despart de familia sfanta slavind pe Dumnezeu pentru nasterea lui Mesia si pentru calitatea ospitalitatii din casa unde s-a nascut. Aceasta este explicatia referitoare la pastori. Pruncul s-a nascut pentru cei ca pastorii: saraci, umili, respinsi. De asemenea a venit si pentru cei bogati, intelepti - magii ajung mai tarziu aducand aur, tamaie si smirna. Evanghelistul Matei scrie ca magii “au intrat IN CASA, au vazut Pruncul cu Maria” (Matei 2: 11), confirmand ceea ce e descris de Evanghelistul Luca si anume ca nasterea a avut loc in casa privata a cuiva.

Avand aceste precizari, problemele culturale ce au fost ridicate sunt solutionate. Iosif nu a fost fortat sa caute adapost la un han. El nu figureaza ca si un sot nepotrivit, insuficient, incapabil sa poarte de grija de nevoile Mariei. De asemenea nu este nevoit sa deranjeze rudele Mariei cerandu-le ajutor in momente de criza. Pruncul s-a nascut intr-o casa normala, taraneasca, dupa sosirea la Betleem, si nu a fost vorba de nici un hangiu fara inima cu care ar fi fost greu sa tratezi. Urmasul din semintia lui David nu a fost umilit de un refuz atunci cand s-a intors in satul sau natal. Oamenii din Betleem i-au oferit ce au avut mai bun si-au pastrat onoarea in comunitatea respectiva. Pastorii nu au fost asa de neintelegatori si fara simtul de a ajuta o familie straina aflata in nevoie.

Tabloul Craciunului ramane gresit zugravit in mintile noastre cu boii si vitele mancand si sufland langa iesle. Dar acea iesle se afla intr-o casa calda si prietenoasa nu intr-un staul rece si parasit. Privind istorisirea din aceasta lumina se inlatura multe mitologii si interpretari construite in jurul acestui eveniment. Isus s-a nascut intr-o casa simpla, taraneasca, cu doua camere, asa cum au existat in Orientul Mijlociu pentru o perioada de mai bine de trei mii de ani. Da, este adevarat ca ar trbui sa rescriem multe dintre colinzi dar rescriindu-le istorisirea ar deveni mai bine documentata si nu depreciata.

REZUMAT: ISTORIA NASTERII LUI ISUS

1. Isus a coborat in trup, incarnarea a fost infaptuita. La nasterea Sa, familia sfanta a fost bine primita intr-o casa taraneasca tipica vremii de atunci. Acesti oameni au facut ce au putut mai bine si aceasta a fost destul. La nasterea Sa oamenii de rand i-au oferit adapost. Magii au venit IN CASA. Atunci cand Isus a devenit mare oamenii il ascultau cu placere.
2. Pastorii au fost bine primiti la ieslea Sa. Cei murdari au fost socotiti curati. Cei respinsi au devenit oaspeti onorati. Cantarea ingerilor a fost cantata pentru cei mai simplii oameni.

• Stiu ca oamenii obisnuiesc sa se salute cu “Craciun Fericit” sau “Sarbatori Fericite”. As dori sa pot sa schimb acest salut intr-unul nou cu care sa se salute crestinii in ziua de Craciun:

Salut: “Salvatorul s-a nascut. ”

Raspuns: “El s-a nascut intr-o iesle. ”

Ce frumos ar fi sa ne putem saluta in acest fel.

Acest fragment este traducerea primului capitol din cartea de studii culturale a evangheliilor “Isus vazut prin ochii celor din Orientul Mijlociu” - Kenneth E. Bailey (Jesus through Middle Eastern Eyes - Cultural studies in the Gospels)

Lumina a venit in lume atunci, demult, la Betleem, eu doar am asezat-o intr-un sfesnic. : )