text Eseuri

Dăruirea Lui şi dăruirea mea - 1 -

de Petru Popovici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici

   Sărbătoarea Naşterii Domnului nu e o sărbătoare poruncită în Biblie, ci noi o prăznuim în mod voluntar. Dragostea noastră faţă de El ne cere aceasta. E un timp când descătuşaţi de cele ale pământului, putem cugeta mai mult la ceea ce a făcut Domnul pentru noi şi la ceea ce ar trebui să facem noi pentru El şi măreaţa Sa cauză pe pământ. O, de ne-am adânci gândirea în aceasta! Prea de multe ori sărbătorirea a fost superficială, şi ne-am bucurat mai mult de o haină nouă, de o mâncare mai bună sau de alte mărunţişuri, care au luat locul bucuriei de naştearea Copilaşului Sfânt. Stai şi cugetă ce ai fi fost tu fără Cristos Domnul? În ce hal de păcătoşenie te-ai tăvăli fără El? Cum ţi-ar fi familia? Care ţi-ar fi viitorul tău pe pământ? Şi cum şi unde ţi-ai petrece veşnicia fără Cristos Domnul? Da, ia-ţi timp, du-te într-un colţ mai la o parte să fii singur şi cugetă la aceste întrebări. Aceasta ca să-ţi poţi da seama de HARUL mare adus nouă de Cristos Domnul. Şi atunci inima ta copleşită se va răvarsa în cântare şi în mulţumire pentru Sfântul Dumnezeu, care a îmbrăcat corpul omenesc; pentru Cel infinit, care a fost înfăşat în scutece şi a fost culcat într-o iesle; pentru Mielul care a fost jertfit pentru vina mea şi a ta. Ce mare taină a dragostei!

   Dăruirea Lui

   În noaptea aceea petrecută în discuţie cu Nicodim, Domnul Isus i-a revelat lui Nicodim faptul că tot misterul tămăduirii noastre de muşcătura Şarpelui cel vechi, toată trăirea prin credinţă şi toată glorioasa viaţă veşnică o avem datorită faptului că Dumnezeu ne-a dăruit pe singurul Său Fiu să fie Înlocuitorul nostru în osândă. Azi pricepem puţin din toată taina suferinţelor Domnului Isus. Mintea noastră poate percepe doar suferinţele de suprafaţă pe care le observă ochiul, nu cele de adâncime. Dar şi atât ne este îndeajuns. Pentru toată ticăloşia mea, eu trebuia să fiu pe cruce, să sufăr eu pe veci arsura otrăvirii păcatului. Dar fiindcă Dumnezeu a iubit lumea - şi eu fac parte din lume - Fiul a fost dat în locul meu.

   Odată, Martin Luther s-a cufundat în gândire asupra acestei dăruiri şi, după o perioadă de timp, a exclamat: "Fur mich! Fur mich!", adică "Pentru mine! Pentru mine!" Cine poate pricepe îndeajuns taina cuprinsă în iesle şi pe cruce? N-o pricep nici eu! Şi nici Dumnezeu nu îmi cere s-o pricep. Dar o cred, şi ea a făcut atâta bine sufletului meu! E dragostea din veşnicii şi care trece în veşnicii. Glorie Lui!

   Da, pricep că dragostea supremă a lui Dumnezeu a dat Jertfa supremă pentru mine, un rebel, un neascultător, un vinovat, un netrebnic, un nimenea, un ciob din cioburile pământului. Şi atât mi-e deajuns.

   Da, Jerfa Lui mi-este îndeajuns,

   Păcatul meu e iertat;

   Isus l-a spălat

   Prin sfânt sângele-I vărsat,

   Da, Jerfa Lui mi-este îndeajuns!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise