Dragi prieteni,
Ultima sãptãmânã a fost plinã de întristare. Multi dintre voi poate ati auzit deja de pierderea cumplitã pe care am suferit-o într-un incident care a avut loc în Malatya, o provincie turcã la 450 km nord-est de Antiohia, orasul în care credinciosii au fost numiti pentru prima datã crestini. (Fapte 11:26).
Miercuri dimineatã, 18 aprilie 2007, Tilman Geske, un misionar german în vârstã de 46 de ani, tatãl a trei copii, s-a pregãtit sã meargã la birou, si-a luat rãmas bun de la sotie si copil, lãsându-i o amintire de nepretuit: "La revedere, fiule, te iubesc."Tilman închiriase un birou de la Editura Zirve, unde pregãtea un nou studiu biblic în limba turcã. Acolo era si biroul Bisericii Evanghelice din Malatya.Editura Zirve apartine bisericii, tipãreste si distribuie literaturã crestinã în Malatya si în orasele din estul Turciei.
Într-o altã zonã a orasului, pastorul Necati Aydin, în vârstã de 35 de ani, tatãl a doi copii, si-a luat rãmas bun de la sotie si a plecat si el la birou. În acea dimineatã, urma sã tinã un studiu biblic si o întâlnire de rugãciune la care participau de obicei mai multi credinciosi din oras. Si Ugur Yuksel se îndrepta spre studiul biblic.
Niciunul dintre acesti bãrbati nu stia cã acel studiu biblic avea sã fie testul ultim si aplicarea supremã a credintei lor, care aveau sã se încheie cu intrarea lor în slavã, primirea coroanei neprihãnirii din partea lui Hristos si a onoarei din partea tuturor sfintilor care-i asteptau în prezenta Domnului.Într-o altã parte a orasului, 10 tineri cu vârsta sub 20 de ani, definitivau detaliile supremului lor act de credintã, punerea în practicã a dragostei lor pentru Allah si a urii lor fatã de infideli, considerati de ei dusmanii Islamului.
În duminica Învierii, cinci dintre acestia fuseserã la o evanghelizare la care se putea intra doar pe bazã de invitatie, organizatã de pastorul Necati si ai sãi, în sala de conferintã a unui hotel din oras. Acesti tineri erau cunoscuti de credinciosi drept „cãutãtori". Nimeni nu stie ce s-a întâmplat în inimile acestor oameni, în timp ce au ascultat Evanghelia. Au fost oare atinsi de Duhul Sfânt ? Au fost convinsi de pãcat ? Au simtit Evanghelia în strãfundul inimilor ? Astãzi, avem doar începutul povestii lor.
Acesti tineri, dintre care unul este fiul unui primar din provincia Malatya, fac parte dintr-un "tarikat" adicã un grup de credinciosi fideli Islamului. A face parte din Tarikat este un lucru demn de foarte mult respect. De fapt, se spune cã nimeni nu poate ocupa o functie publicã dacã nu este membru într-un tarikat. Toti acesti tineri locuiau în aceeasi camerã de internat, în timp ce se pregãteau pentru examenele de admitere la facultate.Tinerii si-au procurat arme, cutite de bucãtãrie, frânghii si prosoape pentru actul final al slujirii lor fatã de Allah. Stiau cã avea sã fie mult sânge. Au sosit la timp la studiul biblic, în jur de ora 10.
Imediat ce au ajuns, studiul biblic a început. Dupã cum se spune, atacul s-a dezlãntuit dupã ce Necati a citit un capitol din Biblie. Bãietii i-au legat pe Ugur, Necati si Tilman cu mâinile si picioarele de scaune si conform imaginilor video pe care ei le-au înregistrat cu telefoanele celulare, i-au torturat pe fratii nostri timp de aproape trei ore.
Urmeazã detalii ale torturii. Tilman a fost înjunghiat de 156 de ori, Necati de 99 de ori, iar loviturile de cutit aplicate lui Ugur au fost prea multe pentru a putea fi numãrate. Au fost eviscerati, iar intestinele le-au fost tãiate în bucãti chiar în fata ochilor lor. Li s-au tãiat organele genitale si au fost obligati sã priveascã în timp ce aceste pãrti ale corpului lor erau distruse. Li s-au retezat degetele, li s-au tãiat si spintecat nasul, gura si anusul. Probabil cã cea mai dureroasã parte a fost sã se priveascã unii pe altii în timp ce erau torturati.Vecinii care lucrau în apropierea editurii au spus ulterior cã au auzit tipete, dar au presupus cã proprietarii se certau între ei, asa cã n-au intervenit.
Între timp, un alt credincios, Gokhan, si sotia sa au petrecut o dimineatã plãcutã. El s-a trezit la ora 10, a luat micul dejun fãrã sã se grabeascã, iar spre ora 12:30, a ajuns împreunã cu sotia la birou. Usa era încuiatã pe dinãuntru si nu a putut deschide cu propria cheie. A dat telefon si, desi se fãcuse legãtura, nu a auzit telefonul sunând înãuntru. A sunat pe telefoanele mobile ale colegilor sãi si, în sfârsit, Ugur a rãspuns. "Nu suntem la birou. Du-te la întâlnirea de la hotel. Acolo ne întâlnim. Sosim si noi putin mai târziu", a spus el într-un mod surprinzãtor. În timp ce Ugur vorbea, Gikhan a auzit în telefon plânsete si un mormãit ciudat.
A telefonat la politie care a sosit în cinci minute. A bãtut la usã: "Politia! Deschideti!" La început, politistul a crezut cã este un caz de tulburare a linistii publice. Dar chiar atunci, s-a auzit un alt mormãit, un geamãt si o bolborosealã. Politistul a înteles clar cã era vorba de cineva care fusese rãnit, si-a încãrcat arma si a încercat în repetate rânduri sã spargã usa. Unul dintre atacatori, speriat, a deschis usa politistului, care a fost martorul unei scene sinistre.
Tilman si Nicati fuseserã mãcelãriti, decapitati practic, întrucât li se tãiase gâtul de la o ureche la alta. În acelasi fel, procedaserã si cu Ugur care se zbãtea între viatã si moarte.
Cei trei atacatori au aruncat armele în fata politistului. Între timp, Gokhan a auzit un tipãt pe stradã. Cineva cãzuse de la etajul trei. A alergat si a vãzut un om la pãmânt, pe care l-a identificat ulterior ca fiind Emre Gunaydin. Suferise o traumã cranianã majorã si mormãia ceva ciudat. Încercase sã coboare pe burlanul de scurgere, ca sã scape, dar s-a dezechilibrat si a cãzut cu o bufniturã cumplitã. Se pare cã era liderul principal al atacatorilor. Un alt atacator a fost gãsit ascunzându-se într-un balcon de la un etaj inferior.
Pentru a descifra misterul, trebuie sã ne întoarcem 6 ani în timp. În aprilie 2001, Consiliul de Securitate Nationalã a Turciei a început sã-i considere pe crestinii evanghelici o amenintare la adresa securitãtii nationale, fiind într-un fel un corespondent al Al Quaidei sau terorismului PKK. Afirmatiile fãcute în presã de liderii politici, jurnalisti si comentatori au alimentat ura împotriva misionarilor care, afirmau ei, îi mituiau pe tineri ca sã-si schimbe religia.
Dupã acea decizie din 2001, au început amenintãrile si atacurile asupra bisericilor, pastorilor si credinciosilor. Bombe, atacuri fizice, verbale si scrise sunt câteva modalitãti prin care au fost persecutati crestinii. Dar cea mai semnificativã a fost folosirea propagandei mediatice.
Din decembrie 2005, dupã o lungã sedintã privind amenintarea crestinã, sotia fostului prim-ministru Ecevit, istoricul Iber Ortalyli, profesorul Hasan Unsal, politicianul Ahmet Tan si scriitorul propagandist Aytunc Altindal, fiecare în domeniul sãu, au început o campanie de aducere în atentia publicului amenintarea reprezentatã de crestinii care încearcã "sã cumpere sufletele copiilor lor". Au fost montate în secret camere video în biserici care au filmat serviciile religioase si care au fost folosite ca materiale de senzatie, pentru a promova frica si antagonismul fatã de crestini.
Într-un rãspuns oficial televizat de la Ankara, ministrul de interne al Turciei a zâmbit cu superioritate în timp ce vorbea despre atacurile asupra fratilor nostri. În mijlocul revoltei si al protestelor publice împotriva acestui eveniment si în favoarea libertãtii religioase si de gândire, presa si comentariile oficiale au transmis acelasi mesaj: „Sper cã v-ati învãtat lectia. Nu vrem crestini aici."
Se pare cã acesta a fost un atac organizat initiat de un lider adult necunoscut al unei grupãri de tip tarikat. La fel ca în cazul asasinãrii lui Hrant Dink din ianuarie 2007 si a preotului catolic Andrea Santoro în februarie 2006, se folosesc minori pentru comiterea asasinatelor religioase, fiindcã simpatia publicã pentru tineri este foarte puternicã si ulterior au de înfruntat pedepse mai mici decât un adult condamnat pentru acelasi delict. Chiar pãrintii îi încurajeazã pe acesti copii. Mama bãiatului de 16 ani care l-a asasinat pe preotul catolic Andrea Santoro a privit în camera de filmat în timp ce fiul ei mergea la închisoare si a spus: "Va sta acolo pentru Allah".
Tinerii împlicati în ultimele crime sunt în prezent în închisoare. Astãzi, la stiri, s-a spus cã vor fi judecati ca teroristi, ceea ce înseamnã cã vârsta lor fragedã nu va afecta strictetea pedepsei. Atacatorul Emre Gunaydin este încã la terapie intensivã. Investigatia se concentreazã asupra lui si a legãturilor sale, dar se spune cã va fi sortitã esecului, dacã acesta nu-si revine din comã.Biserica din Turcia a rãspuns într-un mod care L-a onorat pe Dumnezeu, întrucât sute de credinciosi si zeci de pastori au venit cât au putut de repede, pentru a fi alãturi de micuta bisericã din Malatya si pentru a-i încuraja pe credinciosi, pentru a rezolva problemele legale si pentru a-i reprezenta pe crestini în presã.
Când Susanne Tilman si-a exprimat dorinta de a-si înhuma sotul în Malatya, guvernatorul a încercat sã se opunã, dar întelegând cã e imposibil, a rãspândit zvonul cã „ e pãcat sã sapi mormântul unui crestin". În cele din urmã, într-un serviciu de înmormântare care-ar trebui sã fie consemnat în istoria crestinãtãtii pentru totdeauna, membrii bisericii din Adana, de lângã Tars, au pus mâinile pe lopeti si au sãpat un mormânt pentru fratele lor asasinat, într-un cimitir armenesc pãrãsit, vechi de 100 de ani.
Ugur a fost înmormântat de familia sa cu o ceremonie musulmanã în orasul natal Elazig, iar logodnica sa, credincioasã crestinã, privea din umbrã cum familia si prietenii sãi refuzau sã-i accepte, chiar si mort, credinta pe care Ugur o mãrturisise cu atâta pasiune si pentru care murise.
Înmormântarea lui Necati a avut loc în orasul natal Izmir, unde a cunoscut credinta adevãratã. Întunericul nu întelege lumina. Desi bisericile si-au exprimat iertarea pentru acest incident, crestinii nu au fost considerati demni de încredere. Înainte ca sicriul sã fie urcat în avion, pe aeroportul din Malatya, acesta a fost supus în douã rânduri la examinare cu raze X, pentru ca autoritãtile sã se asigure cã nu era încãrcat cu explozibil. Aceastã procedurã nu se aplicã sicrielor musulmanilor.
Înmormântarea lui Necati a fost un eveniment frumos. Ca într-un crâmpei de Cer, mii de crestini turci si misionari au venit sã-si exprime dragostea pentru Hristos si respectul fatã de acest om care a ales sã moarã pentru Isus. Sotia lui Necati, Shemsa, a spus lumii: „Moartea sa este plinã de semnificatie, fiindcã el a murit pentru Hristos si a trãit pentru Hristos! Necati a fost un dar de la Dumnezeu. Mã simt onoratã cã am trãit alãturi de el, simt cã mi s-a fãcut o deosebitã cinste. Vreau sã fiu vrednicã de aceasta."
Plini de curaj, credinciosii au arãtat clar de partea cui sunt, la înmormântarea lui Necati, asumându-si riscul de a fi vãzuti în public si de a deveni, astfel, viitoarele tinte ale atacatorilor. Dupã cum era de asteptat, politia anti-tero a fost prezentã si i-a filmat pe toti cei prezenti la înmormântare, pentru a putea folosi materialul pe viitor.Ceremonia a avut loc în fata Bisericii Baptiste Buca, iar el a fost înmormântat într-un mic cimitir crestin de la periferia orasului Izmir.
Doi asistenti ai guvernatorului Izmirului au fost prezenti si au asistat în mod solemn la eveniment, chiar din rândul întâi. Zeci de agentii de presã au fost acolo, completând relatarea evenimentelor cu stiri transmise în direct si cu fotografii. Cine poate anticipa efectul avut de aceastã înmormântare asupra spectatorilor si telespectatorilor?! De fapt, acesta este începutul unei alte povesti. Rugati-vã pentru ei. Printr-un gest care a tinut prima paginã a celor mai importante publicatii din Turcia, Susanne Tilman, într-un interviu televizat, si-a exprimat iertarea. Le-a spus reporterilor cã nu doreste rãzbunare. „Doamne, iartã-i cã nu stiu ce fac", a spus ea, consfiintind din toatã inima cuvintele lui Hristos, pe Calvar (Luca 23:34).
Într-o tarã în care rãzbunarea sânge pentru sânge este cel mai normal lucru posibil, în atentia bisericilor au ajuns extrem de multe relatãri despre vieti schimbate prin aceastã declaratie a lui Susanne Tilman. O jurnalistã a comentat declaratia acesteia: "A spus printr-o singurã propozitie ceea ce o mie de misionari n-ar putea face într-o mie de ani."Este foarte probabil cã misionarii din Malatya vor pãrãsi zona, întrucât famillile lor au fost identificate public si au devenit astfel tintele unui oras ostil. Cei zece crediciosi care au rãmas se ascund. Ce se va întâmpla cu aceastã bisericã, cu aceastã luminã din întuneric? Mai mult ca sigur, se vor întâlni în subteran. Rugati-vã pentru întelepciune, ca fratii turci din alte orase sã meargã sã conducã o bisericã rãmasã fãrã lideri. N-ar trebui sã fim preocupati de marea cetate Malatya, o cetate care nu stie ce face? (Iona 4:11).
Când pastorul nostru Fikret Bocek a mers luni, cu un frate, sã dea o declaratie la Directia de Securitate, a fost condus la Departamentul Anti-Tero. Acolo, era o hartã uriasã ce acoperea întreg peretele, unde erau semnalate toate celulele teroriste din Izmir, indicate pe categorii. Cea mai evidentã listã cuprindea toate bisericile evanghelice din Izmir. Întunericul nu întelege lumina. "Oamenii acestia care au rãscolit lumea au venit si aici." (Fapte 17:6)
Rugati-vã pentru Biserica din Turcia. "Nu vã rugati sã înceteze persecutia, rugati-vã pentru perseverenta noastrã," ne îndeamnã pastorul Fikret Bocek.Biserica a avut de câstigat prin pierderea fratilor nostri; roadele din viata noastrã, întãrirea credintei, dorinta arzãtoare de a rãspândi Evanghelia pentru a lumina tot mai mult în întunericul Malatyei, nu sunt de regretat. Rugati-vã sã rezistãm opozitiei din exterior si, mai ales, rugati-vã sã câstigãm luptele interioare, cu pãcatul, care este slãbiciunea care ne face cu adãvãrat neputinciosi.Un lucru stim sigur. Isus Hristos a fost acolo când fratii nostri si-au dat viata pentru El. A fost acolo, la fel ca atunci când Stefan a fost omorât cu pietre sub privirile lui Saul din Tars. Într-o bunã zi, filmarea mortii fratilor nostri ne va dezvãlui poate mai multe despre puterea pe care stim cã Hristos le-a dat-o pentru a-si îndura ultima cruce, despre pacea pe care Duhul Sfânt le-a dãruit-o, ca sã poatã suferi pentru iubitul lor Mântuitor.
Stim cã nu i-a lãsat singuri. Stim cã mintea lor era plinã de adevãruri biblice care i-au întãrit si i-au fãcut sã reziste, în timp ce întunericul încerca sã subjuge Lumina de nesubjugat a Evangheliei. Stim cã, asa cum au putut, cu o privire sau un cuvânt, s-au încurajat unii pe altii sã rãmânã tari. Stim cã stiau cã, în curând, aveau sã fie cu Hristos. Nu stim amãnunte. Nu stim în ce fel li se va face dreptate sau dacã li se va face, pe acest pãmânt.Dar rugati-vã si dati-vã silinta sã vã rugati ca într-o zi, mãcar unul dintre cei cinci bãieti va cunoaste credinta adevãratã, datoritã mãrturiei fãcute prin moartea lui Tilman Geske, care si-a dat viata ca misionar pentru iubitii sãi turci, si a mãrturiilor fãcute prin moartea lor, de Necati Aydin si Ugur Yuksel, primii martiri pentru Hristos din Biserica Turcã.
Relatare fãcutã de Darlene N. Bocek, 24 aprilie 2007
Vã rog fierbinte, trimite-ti aceastã scrisoare la cât mai multi crestini care se roagã, din toate tãrile. Vã rog sã nu omiteþi în niciun caz titlul: "De la Biserica Protestantã din Smirna.
