text Eseuri

Scutul credinței -2-

de Rodica Volintiru
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rodica Volintiru

LUMEA ȘI POFTELE EI

CUVÂNTUL DOMNULUI, NE AVERTIZEAZĂ FOARTE SERIOS CĂ, DACĂ IUBIM LUMEA, SUNTEM VRĂJMAȘI CU DUMNEZEU!

Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume, 1 Ioan 2.15-16

Pământul acesta este sub influența celui rău iar el ispitește pe toată lumea prin tot felul de pofte și de plăceri care țin departe omenirea de dragostea lui Dumnezeu. Lumea înseamnă haine scumpe, case luxoase, o viață trăită pentru firea veche, pentru mândrie, fiind mereu în comparație cu alții, alergând după cele pământești care nu-ți mai lasă timp și energie pentru cele veșnice, pentru Dumnezeu Însuși.

Lumea și pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. 1 Ioan 2.17

POFTA FIRII PĂMÂNTEȘTI

Omul firesc este foarte ușor prins în cursa diavolului. Săgeata aceasta se va duce la țintă, fiindcă firii pământești îi place să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. Astăzi lumea este chinuită în pofte și în patimi de tot felul, de care nu mai poate scăpa. Sunt atâtea persoane care doresc eliberarea și simt că nu se mai pot elibera. Cel rău i-a prins în lanțurile lui și, chiar dacă la început li s-a părut a fi ceva plăcut și frumos, acum totul s-a transformat în chin fiindcă aceasta a dorit el, să chinuiască făptura mâinii lui Dumnezeu.

Numai harul Domnului Isus, prin scutul credinței, poate să distrugă aceste săgeți. Dacă te vezi chinuit și apăsat de pofele și patimile acestei lumi, vino cu pocăință sinceră, cu o dorință vie de eliberare înaintea Domnului Isus care poate să te ajute.

Trebuie să înțelegi că vrăjmașul este viclean și orice poftă o îmbracă într-o haină strălucitoare, ca să te momească mai întâi. Dar de îndată ce ai mușcat din momeală, este prea târziu.

Pe de altă parte, Dumnezeu, în bunătatea Lui, te atrage să studiezi Cuvântul Său, prin care apoi primești lumină, adevăr, putere, bucurie. Când faci astfel, nu te mai atrage nimic din lume, fiindcă ai găsit adevărata plăcere și împlinire în El. Tot ce este lumesc nu rămâne, este limitat, are termen de expirare scurt. Dumnezeu ne-a creat numai pentru El și adevărata bucurie, care ține și-n necaz și în durere, pe care o experimentezi atunci când ai o relație cu El și rămâi în dragostea Lui. Credința în El te ajută să te gândești la ceea ce rămâne veșnic, nu la cele de pe pământ care azi sunt, mâine dispar. Adevărata plăcere este să te desfeți în prezența Domnului, unde sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice la dreapta Lui.

POFTA OCHILOR

Aceasta este arma pe care cel rău o folosește ca să poată murdări și trupul și sufletul. Eu cred că astăzi cei mai mulți sunt atacți prin pofta ochilor, prin mass-media, prin filme, prin jocuri, spectacole murdare, pornografie, belșugul de mâncare, modă, case, mașini de lux, magazine uriașe cu tot felul de ispite. Cel rău își momește clienții prin poftă, mai ales în cazul bărbaților, expunând înaintea lor vestimentația indecentă din zilele noastre. Există un mare pericol pentru tineri, care încearcă să copieze tot ceea ce văd azi. Vedem cu durere că lumea și-a făcut intrarea în biserici ți în casele noastre mai mult ca oricând și nu știm cum să ne apărăm de această săgeată arzătoare a celui rău, care ne depărtează de Dumnezeu. Cunosc cazuri în care fete sau femei, prin îmbrăcămintea extravagantă au dus în ispită bărbați sau chiar femei. Aceste păcate dau naștere la competiție, invidie, gelozie. Nu uitați, surori scumpe, că noi venim la biserică nu pentru a prezenta moda ci pentru a ne închina lui Dumnezeu cu sfială și rușine.

Împotriva poftei ochilor avem scutul credinței. Prin credință ne însușim adevărul Scripturii care ne amintește că noi avem o cetățenie cerească și suntem sfinți și prețioși în ochii Domnului. Noi nu alergăm după bogățiile lumii acesteia ci ne strțngem comori în cer. Nu vrem să ne potrivim chipului veacului acestuia ci avem plăcerea și bucuria de a fi asemănători cu Hristos. Scutul credinței ne va proteja de pofta ochilor ca să ne țină curați, în siguranță, sinceri și cu nădejdea lucrurilor nepieritoare ce ne așteaptă sus în cer.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise