text Eseuri

O zi în casa de jale...

de Cristina Olariu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristina Olariu

Sunt de partea cealaltă a baricadei. Lumea e dincolo. Eu stau ascunsă în mine, fără să întrevăd lumina. Oamenii vorbesc despre comuniune, despre bucuria de a fi împreună. Dar uneori cuvintele par lipsite de sens şi se izbesc de noi fără să ne producă nici o reacţie.

Locuiesc într-o casă de jale. Dumnezeu spune că e mai bine să mergi într-o casă de jale, pentru că devii mai înţelept.

Întotdeauna am crezut că o casă de jale te învaţă că există valori eterne, mai importante decât cele care trec. Dar lecţia casei de jale arată diferit pentru cel care traieşte în ea. Eşti singur acolo. Ceilalţi nu mai există. Nu mai este decât muţenia durerii tale. Cuvintele devin poveri. Singurul mesaj care mai ajunge este cel al inimii - al unei inimi la fel de ciobite ca şi a ta. Cum arată casa de jale? Are flori pe masa, perdele curate, rufe împăturate cu grija. Şi, totuşi, îţi vine să fugi din ea. Te ustură inima. Simţi că se prăvăleşte totul pe tine. Casa de jale o porţi tot timpul cu tine, ca melcul. Şi când ieşi din ea, îţi rămâne, nu ştiu cum, înăuntrul tău.

Mai sunt şi multe întrebări. Pe lângă "de ce mie?", mai este şi "cum să ies de aici?". Există scurtături, desigur. Dar, ciudat, de când mă ştiu am senzaţia că am ales calea cea mai dificilă, calea cu spini. Că mă doare, mă costă mult, pentru că am ales să merg pe aici. Şi, totuşi, e singurul drum pe care pot merge. Se potriveşte cu ceea ce este în mine.

Durerea e un drum cu sens unic. Nu vine nimeni din faţă să te întâlnească. Eşti singur cu lupta ta. Cum singur? Dar Dumnezeu nu e alături? Ba da, sigur că este. Dar intervine atunci când consideră El că este momentul - de multe ori, nu aşa cum aştept eu şi nu atunci când aştept. Şi cum rămâne cu "Cheamă-Mă în ziua necazului..."? Este în mod sigur valabil. Singura explicaţie este că Dumnezeu nu consideră necaz tot ceea ce eu numesc necaz.

În casa de jale stau în linişte şi-L aştept. Iar dacă Dumnezeu nu intervine nicidecum, probabil că eu n-am necazuri. Oare?...

"Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu au ajuns la capăt... Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută."  - Plângeri 3, scria Ieremia în timp ce în jurul lui se destramă tot ceea ce considerase important

David scrie cel mai lung psalm - 119 - nu într-un apogeu al carierei sale, ci atunci când era: "ca o oaie pierdută, sufletul geme înlăuntrul meu" - Ps 119.

Noi asociem textele acestea cu momente de bucurie şi culme spirituală. Dar ele au fost scrise într-o "casă de jale".

Oare cum sună psalmul meu?

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise