Duceți-vă până la capăt mântuirea

Petru ne încurajează, spunându-ne că Dumnezeu NE-A DAT FĂGĂDUINȚELE LUI NESPUS DE MARI ȘI DE SCUMPE, ca prin ele să ne facem părtași firii dumnezeiești, după ce am fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. Dumnezeu ne-a făcut părtași naturii divine! Ce promisiune măreață!

Apostolul explică faptul că împlinirea promisiunii amintite va fi deopotrivă condiționată și progresivă, căci el spune:

Avem cuvântul proroociei făcut și mai tare, la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care străluceștr într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre. 2 Petru 1.19

Iată condiția: fiți cu mare băgare de seamă la promisiunile acestea mărețe și prețioase. Iar desfășurarea împlinirii este următoarea: pe măsură ce noi tremurăm înaintea lui Dumnezeu și ne supunem, lumina slavei Sale va crește. Aceasta începe ca puterea zorilor care merge crescând, din slavă în slavă, până când strălucește asemeni soarelui în crucea zilei. În Proverbe 4.18 ni se spune:

Cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând, până la desăvârșirea zilei. (traducere șiberă din limba engleză)

În ziua desăvârșită vom străluci ca soarele, pentru totdeauna. (Matei 13.43). Nu vom mai reflecta doar slava Lui, ci O VOM EMANA! ALELUIA!

În timp ce privim slava Domnului în oglinda Cuvântului Său revelat, suntem SCHIMBAȚI ÎN ACELAȘI CHIP AL LUI, DIN SLAVĂ ÎN SLAVĂ. Aceasta descrie procesul pe care Biblia îl numește ducerea până la capăt a mântuirii. Pavel dă instrucțiuni specifice filipenilor în privința aceasta. Pe măsură ce le citiți, gândiți-vă că, dacă israeliții le-ar fi urmat cu băgare de seamă, ar fi evitat soarta neericită a pieirii în pustie.

Astfel dar, preaiubiților, după cum întotdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur... căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea. Filipeni 2.12,13

Știu că epistola aceasta este adresată de Pavel filipenilor, însă ea reprezintă și o scrisoare trimisă nouă de Domnul. Toată Scriptura a fost insuflată prin inspirația Duhului Sfânt și nu trebuie interpretată ca fiind adresată exclusiv unui grup de oameni. Noi ar trebui să citim versetul acesta ca și cum Dumnezeu ne-ar vorbi direct nouă prin el. Înainte să mergem mai departe, citiți din nou Filipeni 2.12,13, în lumina aceasta.

Versetele acestea ilustrează modul în care frica de Domnul ne dă tăria să-L ascultăm, nu numai în prezența Sa, ci și în absența acesteia. Scripturile descriu două aspecte diferite ale prezenței lui Dumnezeu. Mai întâi, avem de-a face cu omniprezența Sa. Mai simplu spus, DUMNEZEU ESTE PRETUTINDENI.

David o descrie astfel:

Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de fața Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în locuința morților, iată-Te și acolo. Psalmul 139.7,8

Aceasta este prezența despre care El ne promite că nu ne va lăsa, nici nu ne va părăsi vreodată (Evrei 13.5).

În al doilea rând, există prezența tangibilă sau manifestată a lui Dumnezeu. Aceasta este cea pe care o percepem în mod real în lumea care ne înconjoară. Îi simțim deseori iubirea în timpul serviciilor divine; Îi simțim căldura când ne închinăm; Îi simțim puterea când ne rugăm.

Este ușor să-L ascultăm pe Dumnezeu în aceste momente, când rugăciunile noastre tocmai au primit răspuns, când promisiunile Sale au fost îndeplinite, iar bucuria ne inundă inima. Însă omul care se teme de Domnul Îl va asculta și în momentele dificile, în care nu simte prezența Lui încurajatoare.