text Eseuri

Bucurie în mijlocul încercărilor

de Rodica Volintiru
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rodica Volintiru

Frații mei, să priviți ca o mare bucurie atunci când vă confruntați cu diferite încercări, căci știți că încercarea credinței voastre produce răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și ducă la desăvârșire lucrarea, ca să fiți desăvârșiți și întregi, fără să vă lipsească nimic. Iacov 1.2-4

Atunci când Domnul mi-a vorbit să scriu cartea de față, acesta este versetul pe care mi l-a pus pe inimă, amintindu-mi să mă bucur în încercări, deoarece El lucrează ceva bun în mine. Dumnezeu înfăptuiește lucurri minunate, chiar dacă noi nu înțelegem! El alege o inimă zdrobită, greu încercată, care trece prin mari dureri și lacrimi, ca să formeze în ea fructul bucuriei. O, cât de neînțelese sunt căile Domnului! M-am întrebat de ce Domnul îmi cere să am bucurie în mijlocul încercărilor? Eu credeam că e normal să ai bucurie atunci când totul este bine și frumos, însă El lucrează diferit de cum ne așteptăm noi, căci gândurile Lui sunt diferite de ale noastre. Domnul scoate perle din suferință! În mijlocul încercărilor iese la iveală puterea, tăria, îndurarea și dragostea Lui pentru noi.

Putem experimenta bucuria Domnului chiar și în mijlocul deșertului vieții noastre. Dumnezeu Se arată în cele mai grele momente. Atunci Îl vedem la lucru, atunci ni Se descoperă, atunci Îi place să facă minuni. Mă gândesc la Agar, roaba Sarei, când a fost izgonită în pustie. Biblia ne relatează că Dumnezeu a văzut-o, a auzit-o și a venit să-i vorbească. Mai mult decât atât, El i-a arătat izvorul în mijlocul pustiei. Agar nu Îl văzuse pe Domnul până atunci, dar în clipa cea mai grea a vieții ei Domnul i-a deschis ochii să-L vadă și i-a adus speranță și bucurie. Minunate sunt lucrările Domnului!

Vreau să te încurajez, cititorule drag, ca de acum să începi să te bucuri chiar și în necazul tău căci Domnul este aproape de tine. El va scoate perle din suferința ta și va deschide izvorul ca să se reverse bucurie peste tine.

Dumnezeu Se proslăvește cel mai mult prin viețile noastre atunci când trecem prin încercări, dar totuși ne încredem în El, ne bucurăm și Îl lăudăm. Cu cât întunericul este mai gros, cu atât lumina care este aprinsă în noi strălucește mai tare.

Pot să stea într-o inimă și durerea, și bucuria? Da, pot, pentru cei care au ca temelie a vieții o relație solidă cu Dumnezeu, care se încred în El indiferent de circumstanțe. Adevărata bucurie se vede mai strălucitoare în mijlocul necazurilor.

Creștinii care Îl cunosc pe Dumnezeu personal continuă să se bucure, chiar dacă trec prin încercări grele, deoarece știu că Dumnezeu lucrează în inimile lor răbdare, perseverență și formează un caracter dumnezeiesc în ei.

Dar nu numai atât, ci ne bucurăm și în necazuri, știind că necazul produce răbdare, răbdarea produce caracter matur, caracterul matur produce nădejde, iar nădejdea aceasta nu ne dezamăgește, întrucât dragostea lui Dumnezeu ne-a fost turnată în inimi prin Duhul Sfânt. Romani 5.3-4

Dmnul Isus vrea să ne facă să înțelegem că, indiferent de presiunile vieții, El nu ne lasă, ci este cu noi mereu. Cu toții simțim presiuni din exterior și din interior, din partea oamenilor, a bisericii, a familiei, din partea celui rău sau direct din partea lui Dumnezeu. Cât timp suntem sub presiunile vieții ne este foarte greu, dar Domnul vrea să ne încurajeze amintindu-ne că încercările vieții ne fac mai puternici. Apostolul Pavel ne spune că, prin tot ce a trecut, el și-a adus aminte că Domnul îl va ajuta, îl va scăpa, iar el va proslăvi Numele Domnului în orice situație.

În adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură d emult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu care înviază morții. El ne-a izbăvit și ne izvăvește dintr-o astfel de moarte, și avem nădejde că ne va mai izbăvi încă. 2 cORINTENI 1.8-10

ATUNCI CÂND DAVID ERA SUB PRESIUNEA ȘI AMENINȚAREA LEULUI ȘI A URSULUI, DOMNUL ACTIVA ÎN EL CREDINȚA, CURAJUL ȘI PUTEREA SĂ-I DOBOARE!

Înainte de lupta cu Goliat, David nu s-a temut, căci știa că Același Dumnezeu îl va ajuta să fie biruitor și de data aceasta. Același Dumnezeu i-a mărit credința și curajul, chiar dacă lupta era mai periculoasă. Domnul vrea să ne încurajeze să ne aducem aminte de încercările din trecut, când El ne-a ajutat și să credem că acum tot El ne va veni în ajutor. EL ESTE ACELAȘI IERI, AZI ȘI ÎN VECI!

Dacă trecem prin ape și prin foc, acestea nu ne vor atinge, căci Domnul este cu noi. Dacă suntem prigoniți, ne bucurăm, căci avem parte de suferințele lui Cristos. Domnul Isus ne încurajează să ne bucurăm atunci când suntem persecutați din pricina credinței noastre în El, căci ne așteaptă o mare răsplată. Dacă moartea bate la ușă, creștinii nu s etem, căci știu unde merg, ci se bucură, știind că în curând se vor întâlni cu Mântuitorul lor și vor trăi o veșnicie în bucurie deplină, fără lacrimi și durere.

Suferințele de care avem parte pe acest pământ sunt limitate în timp. Atunci când Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să ne cerceteze, aceste suferințe, chiar dacă au venit din pricina greșelilor și a păcatelor noastre, ne duc la pocăință și trezire spirituală, urmate de o mare bucurie.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise