text Eseuri

Organizarea diferitelor întruniri

de Fritz Berger
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fritz Berger

   Organizarea diferitelor întruniri

   În fiecare an se ţin patru conferinţe de mai multe zile. Prima la Rusalii în Munsten, a doua în luna iulie - a treia duminică- în Zurich, - a treia, zi de rugăciune în sala noastră din Steffisburg, a patra la începutul lunii noiembrie în Frutingen. Numărul mereu crescând al participanţilor aduce mărturie despre binecuvântarea acestor întâlniri. De asemeni, la fiecare a cincea duminică pe parcursul anului au loc mici conferinţe de pregătire care sunt foarte dorite, bucurându-se de o bogată afluenţă.

   În cursul anului ţinem de asemenea, cursuri biblice în diferite locuri. Şi acestea sunt tot o binecuvântare pentru participanţi. Multora li se descopere Cuvântul lui Dumnezeu, se adâncesc în viaţa de credinţă şi intră cu adevărat în "exerciţiul" credinţei. Dacă suntem "acasă în noi înşine", soarta noastră este frică, necaz, grandomanie. Dacă rămânem în Isus şi suntem în EL acasă, partea noastră e bucurie, pace în Duhul Sfânt, mulţumire, cântări de laudă.

   La cursurile biblice, fiecare participant ia notiţe; acestea aduc binecuvântare fiind foarte instructive. Noi am simţit la aceste cursuri întotdeauna prezenţa lui Dumnezeu, am cunoscut marea Lui iubire, am cunoscut puterea harului şi a mântuirii Sale. Mulţi s-au 'consolidat" astfel care altfel poate s-ar fi prăbuşit... Dar acum sunt tari, de neclintit, deoarece Cuvântul Domnului e sabia şi scutul lor, Isus e stânca lor, ei stau acolo şi se ţin cu tărie de harul dăruit şi rămân astfel în dragostea lui Dumnezeu.

   Când ţineam aceste cursuri, fiecare participant trebuia să vorbească din unul sau din mai multe versete; dar nu numai odată, el trebuia să mai revină asupra lor şi altădată aceasta având bune urmări. Odată eu am pus problema unor cursuri de instruire specială, dar propunerea mea a fost amânată timp de un an. Era vorba despre cursuri cu copiii; la primul curs organizat, au participat 22 de copii. Şi acesta a fost unul binecuvântat deoarece vedeam cum mulţi dintre copii erau născuţi din nou. Eu le dictam copiilor compuneri biblice, le lămuream Cuvântul lui Dumnezeu, apoi le dădeam şi lor să scrie compuneri biblice. Multe dintre compunerile lor erau mari prilejuri de bucurie. După câţiva ani însă, unii copii şi-au pierdut interesul deoarece multe din şcolile pe care  ei le frecventau nu mai îngăduiau Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta a avut şi alte urmări: copiii deveneau neascultători faţă de părinţi şi nu mai respectau nici pe învăţătorii lor. De aceea noi am înţeles căci trebuie să înmulţim orele de cursuri cu copiii. E un mare har când ei, copiii nu învaţă doar aşa de formă, ci învaţă pentru a ajunge la o credinţă vie, înţelegând şi ei căci Domnul va reveni şi ei vor fi mântuiţi.

   Şi tinerii vor să se bucure. Atunci când li se vestea Cuvântul Domnului ei aveau o mult mai mare bucurie decât cea pe care le-o oferea lumea, căci bucuria Domnului este una reală şi nu una păcătoasă care să-i ducă spre iad.

   Odată, un preot m-a întrebat cum de reuşim noi să atragem aşa de mult tineret în adunările noastre... Eu i-am răspuns căci noi le predicăm tinerilor pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu şi le spune căci ei trebuie să se nască din nou. E mult mai frumos la Isus şi ei, tinerii îşi doresc cu adevărat fericirea! Oamenilor nu trebuie să le predicăm Evanghelia ca pe o povară spunându-le că e greu să trăieşti pentru Dumnezeu. Nu cu biciul îi poţi face pe oameni fericiţi; Evanghelia îi poate face fericiţi cu adevărat. Mulţi dintre părinţii evalvioşi din adunările noastre îşi doreau şi pentru copii aceleaşi bucurii; dar unii spuneau că totuşi, copiii trebuie să mai aibă şi alte bucurii; prin aceasta noi credem căci aceşti părinţi îi puteau face să creadă pe copii căci cu Dumnezeu nu e prea multă bucurie...

   Preotul dorea să mai ştie şi câţi copii şi tineri participă la cursurile noastre şi câte şcoli duminicale avem. Eu i-am răspuns căci nu e biblic să-i numărăm pe oameni, noi având alte lucruri mai importante de făcut; ar fi fost ca o laudă şi în curând poate că numărul lor ar fi scăzut...

   Cum se întâmplă însă deseori pe tărâm religios, şi la noi s-au înfiinţat asociaţii sportive creştine care nu sunt biblice pentru că îi abat pe oameni de la serviciul divin. Mulţi tineri vor să se adune să faca sport crezând căci fac un lucru bun dar este profanată prin această activitatea ziua de închinare şi nu poate fi numită nicidecum o lucrare creştină! Era cineva plin de râvnă pentru această lucrare chiar în zilele de închinare, şi el spunea căci tinerii  prin sport pot fi educaţi pentru Dumnezeu dar eu i-am spus aşa:

   "Doar pentru Cuvântul lui Dumnezeu să îi adunăm pe tineri! Tinerilor trebuie să le oferim Evanghelia şi nu poftele lumeşti! Ei vor fi mult mai fericiţi cu Evanghelia. Cel mai bun mod de a petrece timpul liber este de a studia Evanghelia. Cine caută distracţiile lumeşti nu are o conştiinţă curată."

   

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise