text Eseuri

Lupte și exorcism

de Klaus Kenneth
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Klaus Kenneth

Era sâmbătă, 10 septembrie și mă aflam în Lausanne în fața porților unei catedrale așteptând... întâlnirea fusese mijlocită de o a treia persoană; iată-l că vine afară, direct la mine! De cum l-am zărit, ceva a tresărit în mine - alarmă! - am văzut îndată că spre mine se îndrepta un om cu un duh puternic. De data aceasta se vor ciocni două pietre tari. După cum obișnuiam, m-am uitat adânc în ochii lui căutând un semn al nesiguranței. Avea cam 65 de ani, părul lung și alb. A aruncat asupra mea o privire ascuțită dar plină de dragoste, o privire care a ținut piept fără tremur privirii mele. Asta spunea tot. Nu va fi scor indecis. El sau eu! Doar unul din noi avea să iasă biruitor din întâlnirea asta. Mă gândeam în sinea mea... Au avut dreptate, aceasta va fi ultima mea luptă! El însă, va fi cel c eva pierde, la fel ca întotdeuna; îmi cunoșteam strategia... Cu chef de luptă, m-am îndreptat spre el și l-am provocat:

-Salut, Maurice. Am voie să te tutuiesc nu-i așa?

Voiam să îi încerc autenticitatea. Întâlnisem prea mulți demnitari umflați care se plecau zâmbind dulceag la oițele lor. Dacă Maurice s-ar fi ascuns în spatele unei astfel de fațade, atunci aș fi plecat fără a mai spune un singur cuvânt. Treaba ar fi fost rezolvată. El mi-a răspus:

-Desigur, dragul meu!

Și fața i s-a luminat de un zțmbet larg și prietenos. M-a invitat să îl urmez și ne-am retras singuri într-un loc liniștit. Simțeam cum port în lăuntru o pavăză d enepătruns. Ceilalți au spus că merg între timp să se roage. I-am povestit despre calea mea plină de suferințe iar el m-a ascultat cu atenție. Când am încheiat lunga poveste mi-a spus sec:

-Astea sunt veștile rele. Ar cam fi cazul să vină vremea veștilor bune, nu crezi?

Și eu eram de aceeași părere și eram fericit că nu încercase să-mi servească versete biblice. Era destul de încercat încât să știe să folosească VESTEA BUNĂ care nu este altceva decât Evanghelia, într-un fel care să nu mă îndepărteze.

În timp c eîi povesteam, a descoperit un punct sensibil în mine. Tocmai îi spusesem că am fost rugat odată de un pastor să rostesc tare și conștient numele ISUS. I-am mărturisit că atunci mi se făcuse rău, păream să mă înăbuș și gura mi-a rămas încleștată. Chiar de m-ar fi amenințat inchizitorii că îmi taie limba dacă nu spun numele ISUS, tot nu aș fi reușit! Lovitura lui Maurice a țintit chiar în acel loc. Nu mă așteptam desigur la așa ceva. Mauris a râs înțelegător și și-a jucat asul:

-Acum înțelegi de ce noii tăi prieteni te-au trimis la mine?

-Nu, absolut deloc. De ce?

-Pentru că ești o marionetă! Întreaga ta viață nu ai fost decât o marionetă!

-Maurice, te rog, oprește-te, nu mă lua în derâdere, altfel, va fi rău de tine!

-Nu, Klaus, ăsta e adevărul. Știi tu, în viață e mereu cineva să tragă sforile. În timp ce Dumnezeu cinstește libertatea omului, la satana nu există alegere, totul e obligație! Trebuie să îl urmezi.

Țac! Vorba asta s-a prins de mine. Am rămas perplex. Privind înapoi, îmi dădeam seama că Maurice s-ar putea să aibă dreptate. Am crezut mereu că eu sunt maestrul dar adevăratul meu maestru a stat mereu ascuns, nu s-a lăsat niciodată cunoscut și m-a condus mereu din întuneric. M-au trecut căldurile când am înțeles aceasta...

-Să nu crezi cumva că măcar o sclipire din vechea ta putere a venit din tine însuți. Meeu slujești cuiva, nu poți fi neutru. Vai ție dacă slujești celui greșit. Cunoști acest VAI! -nu-i așa?

-Păi viața mea de până acum nu a fost prea roz, aici ai dreptate.

-Klaus, nu trebuie decât să schimbi tabăra, să slujești Celuilalt. Nu uita: Dumnezeu nu te silește niciodată! Lui nu Îi poți urma decât d ebunăvoie dacă tu îți dorești asta. Atunci, în orice caz, nu va exista dezamăgire. El cunoaște un singur țel: DRAGOSTEA ȘI VIAȚA, LIBERTATEA ȘI PACEA.

Îmi era limpede că nu dețineam niciuna din valorileamintite de el. Crezul meu de dinainte despre autoritate, putere și libertate se ciobea tot mai mult. Însă teama de a nu fi din nou dezamăgit la capăt de drum era încă puternică în mine. Maurice a pătruns și mai adânc:

-Știi, dragul meu, tu nu ești liber, tu ești... a ezitat puțin- legat d eputerile nevăzute. Iar atunci când satana a fost trimis într-un suflet și-a găsit loc în acela, atunci nu îl mai părăsește pe om de bunăvoie. Îl socotește drept un bun al său și vrea să stăpânească într-însul. Tu, Klaus, i-ai fost cu adevărat un bun colaborator în această lume de jos și în schimb, ai primit putere de la Lucifer dar ai plătit cu viața ta, cu sufletul tău. Minciună, ură, singurătate, moarte, - acestea au fost calitățile tale. Nu Îl cunoști pe Dumnezeu! Dar El este opusul! Și este mai puternic ca satana.

... toate sunau așa de adevărat...

-Tu ai fost trimis la mine pentru că Dumnezeu mi-a dat darul de a-i elibera pe oameni din legăturile rele dar numai dacă ei doresc acest lucru. Nu fac aceasta în numele meu ci în numele lui Isus CARE TE SLOBOZEȘTE. Depinde doar de tine dacă vrei sau nu...

-Nu, Maurice, în nici un caz nu vreau să ajung creștin...

Totuși, era o ofertă dreaptă... până la urmă, nu aveam ce pierde. O experiență mai mult sau mai puțin, după toate pe care le trăisem chiar nu avea însemnătate. Până la urmă, nu mă costa nimic iar la sfârșit, puteam să mă lepăd de el așa că i-am răspuns: Sunt de acord!

Maurice a îngenuncheat lângă mine și a început să se roage, mai întâi în franceză apoi în alte limbi așa că nu puteam înțelege nimic... Mi se făcuse o frică de moarte. De parcă mi-a cunoscut gândurile, Maurice s-a întors la limba franceză:

-În Numele lui Isus Hristos, leg toate puterile care se află în Klaus. Le poruncesc prin atotputernicia lui Cristos ISUS să-i părăsească sufletul și trupul și prin aceasta, Klaus să fie eliberat și să înțelegă și să împlinească rostul pe care Dumnezeu l-a dat vieții sale.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise