Căminul nostru de odihnă

Căminul nostru de odihnă

   Unii oameni, şi dintre cei care vin la noi în căminul de odihnă, sunt îngrozitor de indiferenţi în ceea ce priveşte mântuirea sufletelor lor. Ei nu ştiu dacă au sau nu numele scris în Cartea Vieţii. Nu sunt într-o poziţie buna faţă de Dumnezeu! Oare, de ce nu-i întreabă pe fraţi? Şi eu sunt acolo, şi mă pot întreba şi pe mine, căci pentru aceasta am venit aici ca să-i ajut pe oameni. Căminul de odihnă în scopul acesta a fost clădit, ca să le aducem oaspeţilor, vestea cea bună. Îmi stă pe inimă ca sufletele să fie mântuite.

   Mulţi au cămine de odihnă dar se îngrijesc numai să dea oaspeţilor mâncare bună. Dar Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Aş vrea să facem în aşa fel în căminul nostru, încât toţi cei care vin la noi să dobândească bunul acesta de preţ, să capete mântuirea şi să fie călauziţi mai departe în viaţa lăuntrică.

   Şi în Kalchofen am primit oameni. În căminul de odihnă pe care-l aveam mai înainte în Pont, au venit oaspeţi din diferie comunităţi. Eram ca o familie mare. Lucrul acesta, nu-l poate face lumea.

   Dragostea lui Dumnezeu îi leagă pe toţi cei care se tem de Dumnezeu, pe toţi cei care sunt din adevăr!

   Ce experienţe fericite am avut şi acolo; odată, a venit o femeie care era grav bolnavă de inimă; voia mereu să se urce pe munte. Dar nu mergea mult şi cădea la pământ. După un timp oarecare, a venit până la o pădure, care era în apropiere. Mai mult nu a putut. O altă femeie care cu ea, a vrut să o aducă la cămin. Ea a trimis-o pe aceea înapoi şi a rămas singură. După ce s-a odihnit puţin, a încercat să meargă din nou, dar, iarăşi a căzut; apoi, a pornit din nou.

   La amiază, bolnava aceasta de inimă nu se întorsese, nici la ora patru d.m.; ne-am speriat. Ea vorbise cu un ţăran să meargă până la trecătoarea Albulea. Am căutat-o. După o oră, un frate cu soţia, au venit cu ea. Avea un buchet mare de flori - floarea reginii - şi nu mai putea de bucurie. Eu i-am zis: "De ce ne-ai făcut cazul acesta?"

   Ea ne-a povestit atunci cum a plecat după ce căzuse de trei ori la pământ, a îngenuncheat şi s-a rugat lui Dumnezeu s-o facă sănatoasă. S-a sculat şi a avut curajul să meargă pe Albula şi să culeagă floarea reginii.

   Dumnezeu a făcut o minune cu această femeie!

   Când din cauza lucrului şi a suferinţelor mele de inimă nu am mai putut sta în Ponte, a trebuit să ne părăsim locuinţa de acolo. Dumnezeu ne-a călăuzit la Wydibuhl. Şi Dumnezeu îmi făgăduiese cu mulţi ani înainte o locuinţă, când mi-a pus înaintea picioarelor hârtiuţa pe care era desenată o casă  şi alături versetul:

   "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra".

   Aceasta s-a împlinit acum şi, prin harul lui Dumnezeu am putut să trăiesc aici lucruri mari.