text Eseuri

Trăind în dragoste -2-

de Zac Poonen
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Zac Poonen

Pe de altă parte, lucrurile n-au contat cu nimic pentru El. Lucrurile materiale n-au absolut nici o valoare decât dacă sunt folosite pentru beneficiul altora. Ne putem imagina că, dacă un copil al vecinului a intrat în atelierul de tâmplărie al lui Isus și I-a stricat una din sculele scumpe, asta nu L-a deranjat deloc pe Isus deoarece băiatul era mult mai valoros și mai important decât lucrul deteriorat. El a iubit oamenii nu lucrurile; lucrurile erau pentru a-i ajuta pe oameni.

Duhul Sfânt ne înnoiește mintea astfel încât să putem VEDEA LUCRURILE DIN PERSPECTIVA LUI DUMNEZEU (Coloseni 1.9):

De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească;

Dumnezeu nu mai poate de bucurie pentru poporul Său (DOMNUL DUMNEZEUL TĂU ESTE ÎN MIJLOCUL TĂU, CA UN VITEAZ CARE POATE AJUTA; SE VA BUCURA DE TINE CU MARE BUCURIE, VA TĂCEA ÎN DRAGOSTEA LUI ȘI NU VA MAI PUTEA DE VESELIE PENTRU TINE -Țefania 3.17), iar de când Isus a fost umplut cu Duhul lui Dumnezeu, El a împărtășit bucuria Tatălui Său cu copiii Săi.

Tot așa va fi cu cei a căror minte a fost înnoită, încât vor privi oamenii din perspectiva lui Dumnezeu. Gândurile lui Isus despre ceilalți erau întotdeauna și pe deplin gânduri de iubire, niciodată gânduri critice pentru stângăcia și imaturitatea lor. Astfel, oamenii erau în stare să perceapă mireasma dulce a prezenței Sale și GLOATA CEA MARE ÎL ASCULTA CU PLĂCERE (MARCU 12.37. Aceasta e dragostea cu care Dumnezeu inundă inimile noastre când suntem umpluți de Duhul Sfânt -Romani 5.5

... Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.

Isus a fost întotdeauna mișcat de compasiune față de cei bolnavi, cei nevoiași, cei flămânzi, sau cei rătăciți. El a transformat sărăcia lor în sărăcia Lui și astfel era plin de putere pentru a mângâia. Putem să-i mângâiem pe alții aflați în suferință numai în măsura în care noi înșine ne-am identificat cu acele suferințe.

Isus era sensibil la nevoile nerostite ale celorlalți deoarece El Și-a folosit imaginația pentru a Se pune pe El însuși în situația lor și astfel, a fost în stare să le înțeleagă problemele. El a fost foarte mâhnit odată când a văzut că oamenii aveau inimile așa de împietrite încât nu mai aveau nici o compasiune pentru cei nevoiași.

În relațiile cu ceilalți, Isus a murit în mod constant față de Sine. Niciodată nu a fost ofensat de orice I-ar fi făcut sau I-ar fi zis cineva. Nici nu a fost vreodată ofensat de neputința altora de a face ceva pentru El deoarece niciodată nu a avut așteptări de la alții. Nu a venit ca să fie slujit ci ca să slujească.

Deoarece Isus a purtat zilnic crucea, El nu a fost niciodată în conflict cu cineva oricât de obraznic sau prost ar fi fost. Moleșeala unora nu L-a enervat nicodată. Nici neorânduiala, nici dezordinea, nici nepăsarea altora nu L-au făcut vreodată să Își piardă răbdarea.

Omul desăvârșit poate cu ușurință să suporte un om imperfect. Numai oamenii imperfecți găsesc imperfecțiunea altora intolerabilă!

Răbdarea este una din manifestările cele mai mărețe ale dragostei noastre pentru alții.


Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise