Frumusețea lui Hristos

Marele Stăpân Grădinar, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, în minunata-I providență, cu propria-I mână, m-a sădit aici, unde, prin harul Lui, în această parte a vieie Sale, cresc; și aici voi rămâne până când Marele Stăpân al viei va crede de cuviință să mă mute.

Dacă Domnul tău te cheamă la suferință, nu te speria; Împăratul îți va da puteri noi până când vei ajunge la ea. Una dintre cele mai moi perne pe care le are Hristos este pusă sub capul martorilor Lui, chiar dacă adesea trebuie să calce cu picioarele goale printre spini.

Dumnezeu te-a chemat lângă Hristos și acum vântul bate în fața lui Hristos pe acest pământ; și, de vreme ce ești cu El, nu te poți aștepta să urci povârnișul pe partea ferită de vânt sau însorită.

Este plăcerea Lui să ridice copiii căzuți, ruinați și să vindece frunțile rănite; este slujba Lui să lege răni.

Lipsurile sunt bogățiile mele cele mai mari, fiindcă ele îmi sunt împlinite de Hristos.

Nădăjduiesc ca nădejdea și credința să înghită necazurile mele.

Cred că simțul lipsurilor noastre, când este însoțit de o neliniște și de un fel de nerăbdare spirituală, și când putem stârni tumul pentru că ne lipsește El, Cel pe care Îl iubește sufletul nostru, este ceea ce face cale liberă pentru Hristos; și când credem că mergem înapoi pentru că ne simțim moartea, mergem înainte; căci cu cât este mai mult simț, cu atât este mai multă viață, iar absența simțului dovedește absența vieții.

Nu este nicio părtășie mai dulce ca Hristos decât aceea în care ne aducem rănile și durerile la El.

În cămara Domnului nostru este suficient de mult cât să-i satisfacă pe toți copiii Lui, și suficient de mult vin în pivnița Lui cât să potolească toată setea lor. Continuă să flămânzești; căci este hrană în foametea după Hristos: nu pleca niciodată de la El ci necăjește-L pe Cel ce este încântat de stăruința sufletelor flămânde - cu o farfurie plină de dorințe înfometate, pânî când te îndestulează; și dacă tot zăbovește, nu pleca chiar dacă ar fi să leșini la picioarele Lui.

Găsesc că este foarte adevărat că cea mai mare ispită venită din iad este să trăiești fără ispite; dacă apele mari ar sta, s-ar împuți. Credința este mai bună în aer liber și când furtuna aspră a iernii îi bate în față. Harul se ofilește fără adversități. Diavolul nu este maestul de scrimă al lui Dumnezeu care ne învață cum să ne mânuim armele.

Oh, ce lucru veșnic regretabil că există o asemenea ființă ca Hristos Isus, atât de nemărginit, atât de nesfârșit, atât de incomparabil în excelența-I ȘI DULCEAȚA INFINITĂ și atât d epuțini care Îl primesc! Oh, voi, sărmane suflete uscate și moarte, de ce nu veniți încoace cu vasele voastre goale și cu sufletele voastre seci la acest imens și curat, și adânc, și dulce izvor de viață ca să vă umpleți toate vasele voastre goale?

Oh, ca Hristos să fie atât de bogat în dulceață și merite, iar noi atât de înguști, de strâmți, de goi și de lipsiți de orice fericire, și cu toate acestea, oamenii să nu vrea să-L primească! Își irosesc mizerabil dragostea aceia care nu și-o revarsă asupra Celui Frumos.

Știu că toată forța creată s-ar scufunda sub mine dacă m-aș sprijini pe ea și de aceea, este mai bine să mă bizui pe Dumnezeu decât să mă scufund sau să cad; iar noi, niște suflete slabe, trebuie să avem o temelie și o zidire fiindcă nu putem rezista de unii singuri. De aceea, să fim înțelepți în alegerea noastră și să alegem și să ne hotărâm fericirea, care este aceea de a ne încrede în Domnul.