de Joe Dallas
„Ştiam că, în ciuda riscurilor zilnice tot mai mari, nu aveam ce să facem decât să mergem înainte. Era ceasul răului; nu puteam să fugim de el. Poate că numai atunci când efortul omenesc face tot ceea ce poate şi dă greş, puterea lui Dumnezeu este liberă să lucreze. ” – Corrie ten Boom, Refugiul
De fapt, nu este o surpriză, de aceea „întristat” este un cuvânt mai bun decât „şocat”.
Prima relaţie umană instituită de Creatorul nostru şi căreia i s-a acordat onoarea de a reprezenta uniunea Lui cu poporul Său, a fost recent revizuită de cea mai înaltă Curte a naţiunii ale cărei monede spun că ne încredem în Dumnezeu, dar ale cărei politici spun că nu ne încredem. Deci, să citesc în această dimineaţă ştirea despre Curtea Supremă, că a declarat căsătoria între persoane de acelaşi sex legală în ţara noastră, a fost ca şi cum aş fi privit o rudă pe moarte dându-şi ultima suflare. Mâhnirea şi mângâierea merg mână în mână – mâhnire din cauza morţii; mângâiere că aşteptarea s-a încheiat şi, în cele din urmă, inevitabilul s-a produs.
Desigur, prietenii şi concetăţenii mei homosexuali şi lesbiene interpretează complet diferit evenimentului şi de ce nu ar face-o? Relaţiile lor au fost validate din punct de vedere legal şi (în mare parte) social. Există ramificaţii financiare la aceasta, pe care cei mai mulţi dintre noi nu le putem aprecia, iar demnitatea acordată lor oficial în dimineaţa aceasta constituie, sunt sigur, un suport uimitor pentru starea lor sufletească.
De fapt, mulţi dintre cei care se vor căsători acum sunt dintr-o vreme pe care eu şi tovarăşii mei, care am trecut de şaizeci de ani, ne-o amintim bine. În anii 1950 şi 1960 ai tinereţii mele, cultura susţinea poziţia corectă – uniunea bărbat-femeie este normală; uniunea de acelaşi sex nu este – dar, în mare parte, din motive greşite.
În acele vremuri nimeni, din câte ştiu eu, nu spunea: „Homosexualitatea este greşită fiindcă nu corespunde cu ceea ce a intenţionat Dumnezeu. ” Mesajul pe care l-am învăţat de la bun început a fost: „Homosexualitatea este greşită fiindcă homo sunt dezgustători, iar un bărbat adevărat îi snopeşte în bătaie, şi toţi sunt nişte molestatori patetici de copii! ”
Deci, luând în considerare ceea ce mulţi homosexuali au îndurat, chiar putem să le purtăm pică pentru bucuria lor, pentru că o societate care cândva îi dispreţuia, stă acum la rând ca să danseze la nunţile lor? Eu le înţeleg celebrarea şi cândva m-aş fi alăturat ei.
Dar să nu mă căutaţi pe mine la petrecere. Le doresc tot binele prietenilor mei homosexuali şi lesbiene, dar astăzi, pentru mine, este timpul pentru jelire şi pocăinţă şi pentru a lua reflecta, în rugăciune, la întrebarea: ce urmează acum?
Să fim consecvenţi! Când băieţii mei erau mici, cel mare a renunţat la halatul lui de baie, lăsându-l să zacă neatins, luni de zile, pe podeaua din debaraua lui. Fratelui său mai mic i-a căzut cu tronc, l-a luat şi l-a purtat cu mândrie, până ce fratele lui mai mare a observat şi s-a plâns: „Hei! Ăsta e halatul meu! ”
A trebuit să intervin şi să-i amintesc cu blândeţe că, dat fiind că renunţase la el, nu ar trebui să se plângă că îl vrea altcineva.
Ani de zile am simţit aşa despre căsătorie. Câţi creştini au renunţat la legămintele lor pentru a se implica în adulter, folosirea de pornografie, cluburi de striptease, relaţii cu prostituate şi sex întâmplător? Câţi credincioşi au renunţat la partenerii lor, crezând în mod greşit că, fiindcă au găsit pe cineva mai excitant, au găsit prin urmare şi ceva mai bun? Câte cupluri creştine tinere locuiesc împreună, strâmbând din nas la viaţa conjugală în timp ce pretind că au o identitate creştină?
Cuplurilor homosexuale le-a căzut cu tronc căsătoria, au luat-o pentru ele şi o poartă cu mândrie, iar noi obiectăm: „Hei! Asta e instituţia noastră! ”
Dumnezeu, cu siguranţă, ar interveni acum şi ne-ar aminti cu blândeţe că, deoarece noi am renunţat la ea, nu ar trebui să ne plângem că altcineva o vrea.
Petru a spus: „Suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. ” (1 Petru 4: 17), deci eu nu văd un mod mai bun pentru noi de a răspunde la decizia de astăzi decât, mai întâi, rededicându-ne iubirii partenerilor noştri, slujirii reciproce, ridicându-ne unul pe celălalt şi făcând din căminele noastre sanctuarele care ar trebui să fie pentru partenerii noştri de căsătorie şi pentru copiii noştri. Cea mai mare lovitură pe care o putem da imoralităţii de orice formă este, la urma urmei, o viaţă sfântă, centrată pe Cristos.
Să fim plini de compasiune! O chestiune numai bună pentru a trezi indignare.
Spune-i unui homosexual care se pocăieşte că se poate schimba şi poţi să-ţi pierzi licenţa de consilier. Spune-i lui Bruce Jenner că poate deveni femeie şi eşti un om luminat. Votează, ca cetăţean al Californiei, pentru păstrarea definiţiei tradiţionale a căsătoriei şi votul tău majoritar va fi inversat. Aprobă uniunea bărbat-femeie într-un stat din ţara noastră [Statele Unite, n. trad. ], ale cărui legi trebuie să fie aprobate de votanţi, iar Curtea Supremă vă va respinge pe toţi cu o dezaprobare nenegociabilă.
Deci da, sunt furios, fără să-mi cer iertare. Dar mă va îndemna mânia mea la acte salvatoare sau la smiorcăitul ursuz, ipocrit al unui învins întristat?
Fiindcă mânia faţă de legile păcătoase nu ar trebui să-mi întineze dragostea şi respectul pentru oameni, pentru toţi oamenii, punct. Cuplul lesbian care se căsătoreşte în capela din partea de jos a străzii nu este duşmanul meu. Bărbaţii homosexuali care se mută alături sunt vecinii mei, pe care trebuie să-i iubesc ca pe mine însumi. Colegul meu transgender de la birou este un om cu care am în comun mai multe asemănări, decât deosebirile care există între noi.
Deci, dacă am devenit atât de miop în mânia mea faţă de mişcarea drepturilor pentru homosexuali, încât pierd din vedere valoarea şi umanitatea homosexualilor înşişi, aceasta spune mai multe despre păcatul meu, decât despre al lor.
Când mi-am început lucrarea cu douăzeci şi opt de ani în urmă, unii pastori şi credincioşi m-au considerat a fi de partea liberalilor. (Hilar, luând în considerare faptul că ziarul de stânga OC Weekly m-a listat ca pe unul dintre primii cincizeci de oameni cei mai de speriat din Districtul Orange! )
Dar eticheta de „liberal” mi-a fost lipită (de către unii) fiindcă am simţit şi am afirmat că Biserica trebuia să se pocăiască de ostilitatea ei faţă de homosexuali. Nu de poziţia ei care, din punctul meu de vedere era corectă, ci de modul în care a promovat-o.
Convingerea mea a fost alimentată de indiferenţa faţă de pacienţii cu SIDA, larg răspândită printre credincioşi pe vremea aceea, şi de ezitarea de a înfiinţa misiuni de ajutorare a homosexualilor care se pocăiesc, în timp ce suntem toţi mult prea bucuroşi să înfiinţăm misiuni pentru cei care se confruntă cu alte păcate. Am fost, de asemenea, impresionat de vehemenţa cu care denunţam păcatul homosexual, combinată cu dispreţul pe care îl exprimam faţă de homosexualii înşişi, în timp ce altor păcate „normale” ne adresam mai puţin frecvent şi cu mult mai puţină pasiune.
Am avut prea puţină compasiune când am susţinut perspectiva majorităţii. Ar fi interesant de văzut cum vom avea compasiune acum că ei, în mare măsură şi în mod răsunător, au toate avantajele.
Ei au spus că vor doar egalitate, nimic mai mult. Noi am spus că urâm păcatul, dar iubim păcătosul. Deci ar fi, de asemenea, interesant de văzut, în lumina acestor vremuri schimbătoare, cine a minţit.
Să fim curajoşi! Decizia Curţii Supreme din dimineaţa aceasta vine imediat după verdictul de ieri împotriva unui grup de evrei din New Jersey numit JONAH (Evrei Oferind Noi Alternative pentru Vindecare), care îi ajută pe bărbaţii şi femeile care sunt de părere că homosexualitatea se află în conflict cu credinţa lor. Fiindcă susţine că homosexualitatea este un păcat care poate fi învins, JONAH a fost găsit vinovat de fraudarea clienţilor.
Decizia vine curând după legile date şi/sau propuse în şaptesprezece state [din Statele Unite, n. trad. ], care au interzis terapeuţilor să ofere servicii minorilor care încearcă să învingă homosexualitatea. Ceea ce vine la scurt timp după procesele împotriva brutarilor, floriştilor şi fotografilor creştini care nu pot, cu o conştiinţă curată, să-şi ofere serviciile pentru căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Care, la rândul lor, sunt precedate, la scară globală, de legislaţia împotriva delictelor motivate de ură din naţiunile europene, care suprimă nu acte de discriminare, ci chiar exprimarea perspectivelor tradiţionale.
Toate acestea manifestându-se pe fundalul temerii, larg răspândite printre pastori, de a adopta o poziţie clară pe un subiect care ei ştiu că este controversat, iar prin urmare, prea confuz pentru a fi abordat de la amvon. Urletele lupilor au ajuns la un crescendo, dar prea multor reprezentanţi ai Leului din seminţia lui Iuda li se pare mai confortabil să toarcă, decât să ragă.
Aşa este viaţa. Suportul pentru recunoaşterea legală este aproape câştigat. Este timpul pentru schimbarea planului, urmărirea duşmanilor şi trecerea de la blândeţea autocolantelor auto de „coexistenţă”, la ghilotinele Revoluţiei Franceze. Aristocraţilor, aţi fost învinşi!
Despre relele mortale care prevalează În excelentul film Lincoln al lui Spielberg, Thaddeus Stevens, congresmanul republican radical care a luptat alături de Lincoln pentru adoptarea Amendamentului 13, este arătat desfătându-se de victoria sa cu iubita lui secretă. În contrast cu abordarea reconstrucţiei de către Lincoln, ca „lipsită de pizmă faţă de alţii”, Stevens jură răzbunare împotriva celor învinşi, râzând pe înfundate: „Acum vreau procese, vreau ca proprietarii de sclavi să-şi piardă fermele, vreau condamnare. ”
Scopul lui nu a fost realizat, dar sentimentul lui este activ în mişcarea drepturilor pentru homosexuali din zilele noastre. Este o mişcare din care nu fac parte toţi homosexualii şi pe care mulţi heterosexuali o susţin cu fervoare, deci homosexualii nu pot fi blamaţi de excesele din cadrul respectivei mişcări mai mult decât ar trebui să fie blamaţi creştinii pentru oricare dintre erorile comise de facţiunile politice creştine de dreapta.
Dar este, cu toate acestea, o mişcare care nu se mulţumeşte cu victoria şi care, în curând, va dori răzbunare. De aceea, gândesc eu, există o asemenea reacţie viscerală la creştini şi/sau la conservatori faţă de ştirile din dimineaţa zilei de astăzi. Dacă totul s-ar sfârşi de fapt cu legitimarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex pe plan naţional, am fi dezamăgiţi, dar nu alarmaţi. Dar este vorba de mai mult decât atât. Vedem trendul şi ne pregătim, fiindcă scrierea de mână de pe perete este mai ameninţătoare decât titlurile din ziare.
Aşteptaţi-vă ca fondurile pentru universităţile creştine să fie tăiate deoarece îşi menţin perspectiva tradiţională despre căsătorie. Aşteptaţi-vă la revocarea statutului de organizaţii scutite de taxe pentru organizaţiile care refuză să angajeze oameni care practică un comportament sexual despre care organizaţia crede că este greşit. Aşteptaţi-vă la procese împotriva slujitorilor creştini care promovează poziţia biblică despre sexualitate. Aşteptaţi-vă la umilirea publică a celor care au îndrăzneala să-şi afirme concepţiile conservatoare şi aşteptaţi-vă ca situaţia urâtă de astăzi să devină cruntă.
În timp ce meditaţi la acestea, aşteptaţi-vă la infiltrarea bisericilor evanghelice cu oameni care speră ca, în cele din urmă, să convingă bisericile să-şi schimbe poziţia oficială, de la tradiţională la pro-homosexualitate. Aşteptaţi-vă ca mult mai mulţi creştini să declare că sunt homosexuali, unii fiind artişti creştini bine-cunoscuţi; alţii, autori, vorbitori şi pastori bine-cunoscuţi.
Şi dacă vă mai menţineţi convingerea conform căreia căsătoria este definită biblic ca uniunea între un bărbat şi o femeie, aşteptaţi-vă şi obişnuiţi-vă cu statutul de minoritari. Înmulţiţi asta cu doi, dacă îndrăzniţi să vă exprimaţi convingerea în public, şi nu va fi statutul unui grupuleţ de modă veche, de neghiobi drăguţi, demodaţi, pe care publicul larg îi găseşte amuzanţi şi îi lasă în pace. Nu, statutul nostru va fi mai degrabă cel de paria dispreţuiţi, de bigoţi infami care se ţin strâns, cu încăpăţânare, de ura lor, aşa cum se ţineau naziştii în retragere de ascunzătorile lor.
„El, Ajutorul nostru, în mijlocul norului de rele mortale care prevalează”, a scris Martin Luther atât de frumos în îndrăgita de către noi O fortăreaţă puternică. Iar relele trebuie să prevaleze, fiindcă nimic nu va lipsi din profeţia biblică şi din avertizarea care se joacă în teatrul umanităţii.
Nu este singura problemă cu care ne confruntăm, desigur. Departe de asta! Terorismul, sărăcia, violenţa de pe străzile noastre şi traficul de persoane o fac să pară pe aceasta aproape blândă. Dar cu greu poate fi numită blândă. Este reală şi este aici. Iar, ca răspuns, curajul nostru, izvorât din Dumnezeu şi înrădăcinat în încrederea noastră în El, nu este un lux pe care ne permitem să-l acceptăm sau să-l respingem. Dimpotrivă, el trebuie să devină esenţa vieţii noastre zilnice.
La toate acestea, scumpa mea soţie a răspuns în dimineaţa aceasta citindu-mi cu glas tare Psalmul 31, pe care eu, şi cred că mulţi alţii astăzi, îl găsesc liniştitor şi cumplit de relevant:
„O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor! Tu îi ascunzi la adăpostul feţei Tale de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc. Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc-aş fi fost într-o cetate întărită. În pornirea mea nechibzuită ziceam: «Sunt izgonit dinaintea Ta! » Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, când am strigat spre Tine. Iubiţi, dar, pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi şi pedepseşte aspru pe cei mândri. Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul! ” – Psalmul 31: 19-24
Încheind în această notă, vă doresc un sfârşit de săptămână binecuvântat şi minunat! Sau aşa cum spunem noi în familia noastră:
Fiţi pregătiţi,
Fiţi învingători,
Lăudaţi pe Dumnezeu!
Cu dragoste,
Joe
[Joe Dallas, Now What? Responding to the Supreme Court Ruling on Same-Sex Marriage. Copyright © 2015 Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www. joedallas. com. ]
