de Tim Wilkins
Cu câțiva ani în urmă am vorbit la o audiență formată din 1400 de persoane care frecventau biserica, reprezentând mai mult de douăzeci de biserici. Umplând până la refuz sala și revărsându-se într-o zonă supraglomerată, echipată cu televiziune cu circuit închis, motivația lor de a mă auzi pe mine, un fost homosexual, a rezultat dintr-o serie de anunțuri publicitare pro-homosexualitate în ziarul local.
Au cântat cu fervoare, s-au rugat cu pasiune, iar apoi au luat loc alene, iar eu am povestit ce lucruri mărețe a făcut Domnul pentru mine. Și în tot acest răstimp, eram dureros de conștient că doreau să audă ce lucru îngrozitor făcuse Dumnezeu Sodomei și Gomorei – în parte fiindcă cei care plătiseră anunțurile erau prezenți.
Era înfiorător de vizibil că vroiau o denunțare puternică a homosexualității. Într-adevăr, când am afirmat planul creator al lui Dumnezeu – un bărbat pentru o femeie pentru toată viața – sala a răsunat de aplauze acordate din motive greșite.
Fără doar și poate, cred că Biblia numește homosexualitatea păcat și am spus asta. Dar nu am fost de părere că era nevoie să repet acea convingere pe întreaga durată a mesajului meu – deși cel puțin un pastor așa gândea. Stând înaintea mulțimii ațâțate, am fost ispitit să urmez calea bătătorită a predicării, dar am urmat drumul mai puțin bătătorit și le-am spus despre Dumnezeu, care ne separă de păcat pe cât de departe este răsăritul de apus.
De-a lungul timpului am descoperit că atunci când este vorba de homosexualitate, creștinii arată pasiune în unul din două domenii. Sunt pătimași fie în ceea ce privește distrugerea mișcării pro-homosexualitate, fie în ceea ce privește lărgirea mișcării lui Dumnezeu, prezentându-le homosexualilor pe Fiul Său. Ultimul obiectiv s-a evidențiat printr-o abordare a predicării care, precum a spus James C. Stewart, „dă naștere la mai multă înfierbântare decât lumină”.
Susțin că împlinirea celui de al doilea obiectiv va avea un efect direct și dramatic asupra primului obiectiv, dar nu și invers.
Prefer termenul „persoană cu atracții față de cei de același sex” pentru că nu implică – așa cum face termenul „homosexual” – că cineva este activ din punct de vedere sexual sau că face parte dintr-un grup de advocacy homosexual. O persoană cu atracții față de cei de același sex este mai întâi de toate o persoană – înainte de a fi atrasă de cei de același sex. Aceste distincții sunt cruciale.
Homosexualii vizibili – în primul rând celebritățile – i-au făcut pe mulți evanghelici să creadă, în mod greșit, că toți cei care au astfel de atracții sunt mulțumiți; astfel, singura datorie a Bisericii ar fi să contracareze acceptarea crescândă a homosexualității prin organizații de politică publică, care proliferează ca iarba asiatică invazivă din sud-estul Statelor Unite. Din nefericire, eforturile concertate de a-i câștiga pe homosexuali la Hristos și de a-i uceniciza sunt practic inexistente.
Ce rol joacă predicatorul, dacă joacă vreunul, în această enigmă bazată pe un joc de cuvinte?
Eliberarea de ispite
Predicatorii au propriul lor set de ispite – un fapt care poate fi ilustrat în viața lui John Bunyan. După ce a predicat un mesaj impresionant, Bunyan a fost salutat de un laic, care a exclamat: „A fost cea mai remarcabilă predică pe care am auzit-o vreodată!” Bunyan a replicat cu o onestitate brutală: „Omule, nu e nevoie să mi-o spui. Diavolul mi-a șoptit asta cu mult înainte de a fi plecat de la amvon.”
Dar cum se raportează aceasta la predicarea noastră despre homosexualitate? Suntem ispitiți să ne exprimăm zgomotos sau profetic. Un coleg dintr-o misiune care încearcă să ajungă la homosexuali mi-a spus odată că nu îl deranja „să-i ofeseze pe homosexuali cu adevărul”. M-am întrebat de ce nu a folosit „să iubească” în loc de „să ofeseze”, ca în Efeseni 4:15. În mod ironic, în trecut fusese homosexual și o țintă a limbajului ofensator. William Quayle avertizează: „Nu spune niciodată lucruri care să stârnească aclamații. Este jalnic de ușor să cedezi dorinței după aplauze.” În teatru aceasta se numește „a juca pentru public”.
Ce spui și nu ar trebui să spui? Invers, ce nu spui și ar trebui să spui? Charles Spurgeon, care a auzit pe cineva spunând că un anumit predicator nu avea mai multe daruri pentru slujire decât o stridie, a zis: „După părerea mea, a fost o calomnie pentru stridie, fiindcă această creatură demnă, care are două valve, arată o mai mare discreție când începe și știe când să pună punct.”
Orice remarcă înjositoare pe care o faci despre homosexuali îi rănește pe aproximativ 70% dintre ascultătorii tăi, care au membri de familie sau prieteni cu atracții față de cei de același sex. Mama unui fiu homosexual mi-a spus că descrierea frecventă de către pastor a homosexualilor este ca un cuțit împlântat și răsucit unui cuțit în măruntaiele ei – motiv pentru care nu a divulgat „vestea” bisericii ei. (Această mamă a avut nevoie de trei ani, de când m-a întâlnit și mi-a auzit prima dată mărturia, pentru a-mi dezvălui homosexualitatea fiului ei.) De ce este atât de dificilă destănuirea?
Așa cum mi-au spus unii părinți: „Dacă fiul nostru ar fi implicat în droguri sau alcool, credincioșii s-ar ruga pentru noi.” Dacă ar fi încarcerat, „biserica noastră s-ar strânge în jurul nostru, susținându-ne.” Dar acești părinți rămân tăcuți din cauză că fiii și fiicele lor se luptă cu homosexualitatea. Ei suferă într-o tăcere continuă, din cauză că „au auzit glumele”, „au văzut sprâncenele ridicate” și „au îndurat batjocorirea verbală a homosexualilor” venind chiar de la oamenii în fața cărora, în mod tipic, își descarcă sufletul – de la biserica lor. Și predicatorule, poți fi sigur, oamenii tăi te imită pe tine.
Într-un articol care mi-a zdrobit inima, o mamă care slujește în personalul unei biserici, scrie: „De ce nu vă pot spune? Fiindcă nu am nevoie de judecata voastră, de teoriile voastre sau de analiza voastră. Vă pot asigura că sentimentele mele de vină, inadecvență și eșec, întărite de protestele publice zgomotoase ale comunității creștine împotriva homosexualilor și familiilor lor, sunt mai mult decât suficiente.” Ea pledează să îi tratăm pe toți oamenii cu respect, o premisă întărită de Phillips Brooks, care a scris: „Un element al puterii predicatorului este respectul sincer pentru oamenii cărora le predică.” John Stott scrie: „Oricât de puternic am dezaproba practicile homosexuale, nu avem libertatea de a-i dezumaniza pe cei care se implică în ele.”
Așa cum interpretezi Scriptura, așa trebuie să-i interpretezi pe cei care te ascultă. Cu ce ispite se luptă? Cine pare să se afle în marasmul suferinței? Este posibil ca distanța dintre amvonul tău și oamenii tăi să fie măsurată nu în metri, ci în ani lumină?
Fără îndoială, predici în fiecare săptămână unor oameni cu atracții homosexuale. Ei se află printre oaspeții tăi și da, printre membrii bisericii tale. Bărbați și femei, căsătoriți sau necăsătoriți, adolescenți sau adulți în vârstă. Sunt mai puțin vizibili decât un cameleon într-o furtună de nisip la miezul nopții. Dar este nevoie să știi că sunt acolo. Deși unii sunt „satisfăcuți” cu homosexualitatea lor camuflată, mulți (eu cred că cei mai mulți) nu sunt. Ei nu sunt în dulap în sensul că sunt activi din punct de vedere homosexual în secret – ci pentru că se află în conflict cu ei înșiși și sunt profund răniți. Vor eliberare de gândurile neîncetate și vor de la tine un cuvânt care să treacă dincolo de condamnare. R. Albert Mohler scrie: „Homosexualii așteaptă să vadă dacă Biserica creștină mai are ceva de spus după ce declară că homosexualitatea este păcat.” Evanghelicii au comunicat, fără echivoc, diagnosticul, dar refuză o discuție folositoare deoarece „este o treabă murdară” – ca și cum ar exista „păcate curate”.
Dacă un medic i-ar da unui pacient un diagnostic, fără a-i da un plan de tratament și o prognoză, ar face un deserviciu profesiei sale. Faptul că urmăm acest tipar ne face vinovați de malpraxis eclezial? Jay Kesler scrie: „Predicarea unei predici care este densă în informații, dar slabă în aplicație, este ca a-i striga unui om care se îneacă: «Înoată, înoată! » Mesajul este adevărat, dar nu este folositor.
Ascultătorii tăi sunt ca fiul care a oprit brusc sfaturile tatălui său cu privire la educația sa la colegiu, spunând: „Acum am mai multe informații decât îmi trebuie ca să știu ce să fac cu ele.” Homosexualii, ca toți oamenii care suferă, au nevoie de mai mult decât informații: au nevoie de compasiune.
Responsabilitatea de drept
În 2007, Grupul Barna a publicat rezultatele unei cercetări care arătau că „91% dintre tinerii necreștini și 80% dintre tinerii care merg la biserică” cred că creștinii arată „un dispreț excesiv… față de homosexuali și lesbiene” și afirmă că „biserica lor nu i-a ajutat să aplice învățătura biblică despre homosexualitate în relațiile de prietenie pe care le au cu homosexuali și lebiene”.
Mohler face observația că „Noi, creștinii evanghelici, trebuie să ne punem nouă înșine niște întrebări foarte dificile, dar cea mai dură ar putea fi aceasta: De ce am fost atât de ineficienți în a ajunge la oamenii aflați în capcană (capcana homosexualității)?” Deoarece este puțin probabil ca noi, creștinii, să evanghelizăm oameni față de care avem un „dispreț excesiv”. Compasiunea creștină a devenit un oximorom!
De asemenea, în anul 2007, un grup care a făcut o cercetare denominațională și-a publicat constatările, ale căror rezultate cuprinzătoare au fost eclipsate de o afirmație șocantă: „Celor mai mult creștini nu le plac oamenii pierduți.” Această antipatie pare să fi făcut Biserica să externalizeze lucrarea lui Dumnezeu, îndeosebi în ceea ce privește homosexualitatea.
La data la care scriu acest articol, Asociația Americană de Psihologie (APA), care s-a aflat sub rafalele evanghelicilor, decide dacă să interzică formele de consiliere pentru cei cu atracții nedorite față de cei de același sex. Deși cred că o astfel de consiliere ar trebui să continue, evanghelicii trebuie să-și amintească faptul că Dumnezeu nu a împuternicit APA să se ocupe de homosexualitate; responsabilitatea de drept aparține Bisericii, iar tu, care te afli sub conducerea Păstorului, trebuie să arăți drumul.
Începe cu 1 Corinteni 6:9-11: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”
Dacă suntem gata să cităm acest text ca dovadă a puterii lui Dumnezeu de a transforma, trebuie să punem întrebarea: „Care a fost dinamica Bisericii primare care i-a scos pe oameni din homosexualitate?” O adunare admirabilă? Un model de unitate creștină? Lipsită de egoism și centrată pe Hristos? La toate acestea răspunsul este nu. Prima biserică din Corint, care a manifestat bârfă și care duhnea de neînțelegeri, a aprobat implicit o relație incestuoasă și se întrecea în argumente cu privire la darurile spirituale.
Acea biserică, precum cele mai multe din zilele noastre, a fost asemenea corabiei lui Noe. „Dacă nu ar fi fost furtuna de afară, nu ai fi rezistat duhorii dinăuntru.” Totuși, ceva plin de putere era la lucru în acea biserică. APA nu exista. Cross Ministry, pe care o conduce autorul acestui articol, nu fusese înființată. Terapia psihanalitică nu apăruse.
Cum se face că acea biserică, cu două mii de ani în urmă, putea să-i facă pe oameni să iasă din homosexualitate? Mai mult, de ce nu o mai putem face în zilele noastre? Fiindcă adunarea din Corint avea o atitudine „implicată/nu externalizată” față de ispită și păcat. Dacă scuzăm inabilitatea noastră de a face acum ceea ce acea biserică a făcut atunci, din cauza unei mișcări pro-homosexualitate bine finanțate, ne înșelăm pe noi înșine și golim Evanghelia de puterea ei.
De-a lungul țării am auzit predicatori numind grupul homosexualilor ca „greu de atins”. Eu afirm că tocmai contrariul este adevărat. Cei care suferă cel mai mult sunt mai copți pentru Evanghelie decât cei din fereastra 10/40 [zona cea mai neevanghelizată de pe glob, n. trad.]. C. S. Lewis a scris: „Prostituatele nu sunt în pericol să considere viața lor din prezent satisfăcătoare, ca să nu se poată întoarce la Dumnezeu; cei mândri, avari, ipocriți se află în acest pericol.” G. K. Chesterton a scris: „Fiecare bărbat care bate la ușa unui bordel Îl caută pe Dumnezeu.”
După ce am vorbit într-o biserică din Louisiana, o lesbiană vizibil lividă s-a apropiat de mine, fierbând de mânie împotriva surorii ei, care credea că comportamentul homosexual este păcătos. (Nu a fost nevoie să mă arăt a fi de partea surorii ei, deoarece îmi prezentasem mărturia în mesaj.) Am înțeles că ar trebui să iradiez bunătate, să-mi țin gura închisă și să ascult – toate, treburi destul de dificile pentru evanghelici atunci când homosexualitatea apare la suprafață! După o declamație de trei minute, și-a sfârșit tirada în lacrimi care au început să i se prelingă pe obraji. Întinzându-mă, am atins-o pe braț și am întrebat-o: „De ce plângi?” Replica ei, sacadată și concisă, nu a răspuns direct la întrebarea mea, dar a dezvăluit multe: „Eu – plâng – tot – timpul.” Am stat așezat lângă ea în următoarea oră și am ascultat povestea abuzului sexual și emoțional pe care le suferise în copilărie. Când a terminat, nu a fost nevoie să o întreb dacă puteam să vorbesc; ca un pianist în devenire ascultându-l pe Van Cliburn, mi-a sorbit fiecare cuvânt, deoarece câștigasem dreptul de a-i vorbi despre iertarea lui Dumnezeu.
Un tânăr predicator, discutând cu Spurgeon, s-a plâns că puțini oameni au răspuns când a predicat. Spurgeon l-a întrebat: „Chiar te aștepți ca oamenii să ia decizii pentru Hristos de fiecare dată când predici?” Predicatorul a zis: „Ei bine, nu – nu de fiecare dată.” Spurgeon a replicat: „De aceea nici nu iau.” Dar dilema noastră poate fi de mai mare importanță decât atât; se pare că nu numai că nu ne așteptăm ca homosexualii să vină la Hristos, ci noi, ca Iona, nu vrem ca ei să vină la Hristos.
Aflându-ne pentru prima dată ca vizitatori la o școală duminicală unde mărturia mea nu era cunoscută, soția mea și cu mine am ascultat o discuție despre un cuplu creștin din alt stat, care a respins să facă o estimare de aranjare a grădinii pentru un cuplu de homosexuali. Învățătorul a spus că el le-ar fi făcut estimarea, pentru că aceasta i-ar fi oferit oportunitatea de a le sluji. Am fost fermecat de răspunsul lui, dar îngrozit de replica unui membru al clasei: „Doar dacă Dumnezeu nu a vrut ca acelor homosexuali să li se slujească” – o convingere care nu ar putea fi mai străină Scripturii (2 Petru 3:9,1 Timotei 2:4).
Hazarduri hermeneutice
Imaginează-ți că predici câtorva mii de homosexuali care așteaptă cu nerăbdare să te audă. Ei doresc sincer să afle ce perspectivă biblică le oferi. Ce ai de gând să le spui?
Înainte de a răspunde, examinează-ți motivațiile și scopurile. Ce vrei să se întâmple în viețile acestor oameni? Amintește-ți, nimeni nu a fost scos din homosexualitate și nu a fost adus în Împărăția lui Dumnezeu prin argumente.
Îi vei îndemna să „se convertească la heterosexualitate”? Mulți predicatori încearcă să vândă heterosexualitatea ca și cum ar fi „o altă Evanghelie”. (Galateni 1:6) Convertirea este la Hristos, care, rând pe rând, ne transformă după chipul Său. Isus nu a spus: „Duceţi-vă și faceți heterosexuali”, ci „Duceţi-vă şi faceţi ucenici.” (Matei 28:19) În mod similar, de ce nu încercăm să-i convertim pe alcoolici la moderație?
Heterosexualitatea și homosexualitatea nu sunt egale (o convingere menținută de cei mai mulți evanghelici), dar nu sunt nici două contrarii, un adevăr aparent necunoscut „oamenilor Cărții”. Homosexualitatea, ca toate formele de imoralitate sexuală, este o contrafacere a planului creator al lui Dumnezeu – nu opusul.
Le vei propune să iasă cu persoane de sex opus? A încuraja o lesbiană: „Ieși la întâlniri cu mai mulți bărbați, nu l-ai întâlnit pe cel potrivit”, dovedește o totală lipsă de înțelegere a problemei. Un asemenea sfat este la fel de eficient ca o armă care trage asupra unul val de reflux. Ce bine faci dacă îi spui unei anorexice să mănânce mai mult și mai frecvent?
Greșim crezând că ar trebui să le prezentăm homosexualilor sexul opus; este nevoie să li-L prezentăm pe Isus Hristos. Iar dacă sunt deja credincioși, este nevoie să facem ucenici din ei.
Le vei sugera să „se încreadă în Domnul”? Le vei repeta refrenul plictisitor „Dumnezeu i-a făcut pe Adam și Eva, nu pe Adam și Ștefan”, care este mai mult antagonist decât evanghelistic? Deși este o afirmație adevărată, nu dovedește înțelegere față de problema homosexualității. Înainte de a-i da lui Adam un ajutor, Dumnezeu i S-a dat pe Sine Însuși lui Adam, i-a dat relația care precede toate relațiile pământești.
Abordări alternative
Ocupându-te de această temă, adresează-te problemei într-un mesaj despre „toate formele de imoralitate sexuală” – sexul premarital, de asemenea. Referă-te la problema homosexualității în contextul unui „grup de păcate”, așa cum face Pavel în 1 Corinteni 6. F. B. Meyer a scris că o predică bună ar trebui să fie ca un portret bun – în care ochii predicatorului intră în contact cu fiecare privitor, indiferent unde se află.
Urmează o abordare opusă. În loc să le spui oamenilor din biserica ta ce este greșit la relațiile între persoane de același sex, spune-le ce este bun la relațiile sănătoase între persoane de același sex – David și Ionatan, Rut și Naomi, Pavel și Timotei, Isus și Ioan. Ai auzit vreodată o predică despre arătatea legitimă de afecțiune dintre Isus și Ioan cel iubit la ultima cină? (Ioan 13:23-25)
Introdu în mesajul tău o parte din mărturia cuiva. Iată un exemplu. Un tânăr de nouăsprezece ani din Singapore mi-a trimis prin e-mail acest scurt comentariu: „Pastorul meu a urcat pe scenă și a început să-i insulte pe homosexuali și să facă glume despre homosexuali. Nu mi s-au părut amuzant, dar le-am ascultat și am râs, pentru că nu vroiam ca ei să creadă că sunt homosexual. Păstorul meu, omul care m-a învățat o mulțime de lucruri despre creștinism când m-am alăturat bisericii, m-a numit «aqua», care înseamnă homosexual. M-am simțit efectiv rănit de acel cuvânt. Destui oameni îmi spun așa, dar nu m-am așteptat ca păstorul meu să spună un asemenea lucru despre mine. Atunci am decis că m-am născut fără suflet și că am fost trimis în această lume ca să sufăr. Dumnezeu nu a vrut niciodată să fiu copilul Lui.”
În cazul în care cuvintele acestui tânăr îți frâng inima, lasă-ți inima să se frângă atunci când predici. În cazul în care cuvintele lui nu-ți frâng inima, fă orice altceva, dar nu predica. Misiunea noastră, atunci când predicăm, este să transmitem dragostea lui Dumnezeu, ca să eclipsăm dragostea artificială găsită în homosexualitate.
[Tim Wilkins, Preaching on Homosexuality. Articol publicat în Preaching Magazine în mai 2008. Copyright © 2008 Cross Ministry, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]
