text Eseuri

Cum îi poate ajuta biserica pe cei care ies din homosexualitate?

de Contra Curentului
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Contra Curentului

de Bob Stith

Primul pas ar fi să localizeze persoane sau grupuri implicate în acest domeniu al slujirii. Este un lucru care ar trebui să fie evident, dar ca pastor cu mai bine de zece ani de implicare într-o astfel de misiune, încă descopăr că numeroase biserici fie nu cunosc astfel de misiuni, fie nu au făcut nimic pentru a le face cunoscute membrilor lor. Prin urmare, cei care au nevoie de o astfel de misiune şi cei cărora le-ar plăcea să ajute, nu au idee la cine să apeleze.

În al doilea rând, fă tot ce îţi stă în putere ca misiunea şi membrii ei să se simtă bine veniţi. După ce frecventase mai mulţi ani misiunea Living Hope Ministries din zona Dallas-Fort Worth, un om de afaceri din Dallas a fost şocat să descopere că biserica lui avea un grup pentru cei care se luptau cu homosexualitatea. Era membru acolo de peste zece ani şi nu auzise niciodată de acel grup. Prin urmare, nu numai că fusese lăsat fără ajutor în lupta cu homosexualitatea, dar discreţia a ajutat la perpetuarea sentimentului de ruşine pe care îl simt mulţi dintre cei care se luptă cu acest păcat.

În al treilea rând, bisericile ar trebui să permită unei astfel de misiuni să participe la întâlniri în care să prezinte lucrarea pe care o face. Fă ceea ce depinde de tine pentru ca directorul misiunii să împărtăşească viziunea sa bisericii. Alocă o slujbă la biserică sau o parte a slujbei pentru mărturii ale celor care au învăţat să umble în biruinţă. Mulţi membri ai bisericii nu au auzit niciodată un fost homosexual făcându-şi cunoscută povestea.

În al patrulea rând, încurajează-ţi biserica să ajute financiar astfel de misiuni. Deşi cei mai mulţi creştini evanghelici sunt pe deplin conştienţi că homosexualitatea este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Biserica astăzi, sprijinul financiar din partea bisericilor este aproape inexistent. Zona Dallas-Fort Worth are una dintre cele mai mari şi mai bine organizate comunităţi homosexuale din Statele Unite. Cea mai mare biserică homosexuală din lume este în Dallas şi este implicată în prezent într-o extindere de mai multe milioane de dolari. În contrast, misiunea pentru homosexuali din această zonă are un sprijin financiar minim, primit de la numai cinci biserici.

În al cincilea rând, membrii bisericii locale ar trebui să se ofere ca voluntari. Deşi pentru a lucra în misiunea efectivă este nevoie de timp, personal încă sunt în căutarea unei misiuni care nu are nevoie de sarcini obişnuite ca punerea corespondenţei în plicuri, preluarea apelurilor telefoane, suport tehnic pentru computer şi tehnologie sau ajutor pentru planificarea evenimentelor de părtăşie. Biserica locală poate ajuta misiunea să îi găsească pe cei care au nevoie de ajutor, să găsească oportunităţi pentru a vorbi sau să introducă articole pe tema respectivă în newsletter-urile sale.

În al şaselea rând, întreabă misiunea pentru ce nevoi specifice vrea să se roage biserica şi include cererile sale pe lista de rugăciune. Roagă-te specific pentru fiecare cerere a misiunii şi cere protecţia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru ea la întâlnirile de rugăciune săptămânale.

În sfârşit, fii un mentor! Poate simţi că nu ştii nimic despre homosexualitate şi nu ai nimic de oferit. Dar am auzit multe mărturii ale unora care au biruit homosexualitatea, care au fost ajutaţi de un creştin „întotdeauna heterosexual”, care le-a fost alături în umblarea lor şi le-a arătat dragoste adevărată.

Mare parte din lupta personală împotriva atracţiilor faţă de cei de acelaşi sex se referă la nevoi relaţionale legitime, împlinite în moduri păcătoase. Fii dornic să devii vulnerabil şi vei descoperi că luptele tale nu sunt prea diferite. Singurătatea, pofta şi teama sunt în mare parte la fel, indiferent de punctul de plecare al ispitei.

Petrece timp cu cei care se luptă cu ispite nedorite faţă de cei de acelaşi sex. Invită-i în casa ta. Mâncaţi împreună. Fii prieten cu ei!

[Bob Stith, How can the church support those who are coming out of homosexuality? Copyright © Bob Stith. Tradus şi publicat cu permisiune. ]

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise