text Eseuri

Chemarea lui Dumnezeu la misiune

de Contra Curentului
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Contra Curentului

de Peter Lane

Ştiu ce este conflictul de identitate. M-am născut într-o familie de descendenţă indiano-irlandeză şi am trăit într-o zonă pentru emigranţi, cu o dezvoltare socio-economică scăzută. Eram nelegitim, tatăl meu indian a părăsit-o pe mama mea când eram mic şi s-a întors în India. Deci nu aveam fraţi sau surori. Şi nicio figură masculină a tatălui, ci numai o relaţie de facto (ca în cazul multor prieteni de-ai mei din copilărie). Şi am experimentat abuzul sexual. Aşa că nevoia de acceptare, de afirmare, figura tatălui şi problemele de identitate, pe care mulţi dintre consiliaţii noştri le prezintă, erau pentru mine un domeniu întru totul familiar. Totuşi, eram sigur de sexualitatea mea, iar mama nu era prea autoritară sau dominatoare.

Dar în ciuda tuturor acestora, eram deplin conştient de Dumnezeu, fapt care m-a făcut să mă implic în biserică între 11 şi 15 ani. Pe vremea aceea mă gândeam serios la preoţie. Dar m-am hotărât să nu urmez acea cale. De fapt, am părăsit deziluzionat biserica. Din nefericire, în tot acel timp, nu am auzit niciodată Evanghelia.

Am studiat educaţia fizică la Colegiul Profesorilor. După ce o relaţie de optsprezece luni cu o fată a luat sfârşit, în colegiu, am început o căutare spirituală care a condus la naşterea mea din nou.

Reflectând la trecut, au existat numeroşi homosexuali care au apărut în viaţa mea la şcoală, la colegiu şi când eram căsătorit. Dar la şcoală eram total concentrat asupra vieţii mele. Eram complet heterosexual. Homosexualii nu prea mă deranjau. De fapt îi ignoram. Nu aveam probleme cu băutura sau drogurile. Problema mea majoră era mânia şi amărăciunea faţă de mediul meu.

După ce am absolvit colegiul, nu am putut obţine o slujbă. Aşa că m-am dus în India, să-l văd pe tatăl meu şi să caut o slujbă. Întâlnirea cu tatăl meu şi cu familia lui a fost îngrozitoare. Am primit o slujbă în şcoala unei misiuni. Dar eram mai interesat în a depune mărturie pentru hippie şi oamenii care călcau pe urmele religiei orientale, deci mi-am petrecut concediul făcând aceasta. La şcoala misiunii, am întâlnit-o pe Dot. Ne-am căsătorit doi ani mai târziu. După ce ne-am căsătorit, am petrecut optsprezece luni depunând mărturie pentru hippie. Apoi ne-am întors în Regatul Unit, unde am condus un cămin pentru bărbaţi care erau foşti condamnaţi sau fără locuinţă. Un an mai târziu am mers în Australia şi am lucrat cu Teen Challenge, conducând Programul de Reabilitare a Consumatorilor de Droguri. Am descoperit că unii dintre tipii care au venit în program se luptau cu homosexualitatea. Am început să citesc despre homosexualitate şi am devenit vorbitorul principal despre homosexualitate la o întâlnire. Atunci am simţit că Domnul mă conducea să lucrez în acest domeniu.

Am început o misiune numită Liberty Ministry. În acea perioadă mi s-a dat o carte intitulată Al treilea sex? Era o carte scrisă de Frank Worthen, cu mărturiile unor oameni care părăsiseră homosexualitatea. I-am scris lui Frank Worthen. Mai târziu, l-am întâlnit la o conferinţă Exodus Europe. În cele din urmă, am călătorit pentru a vizita misiunea lui din SUA, numită pe atunci Love In Action. L-am întâlnit, de asemenea, pe Bob Davies, pe atunci Director la Exodus North America. M-am întors ca să petrec mai mult timp pentru a ajuta dezvoltarea unor misiuni pentru foştii homosexuali în Australia şi Noua Zeelandă. Frank şi Bob mi-au oferit o îndrumare folositoare, în timp ne implicam tot mai mult în misiunea pentru foştii homosexuali.

O altă persoană care ne-a fost de mare ajutor a fost Sy Rogers. Existau un număr de misiuni pentru homosexuali în Australia. Ne-am adunat şi am hotărât să formăm o coaliţie numită Misiunea Restoration. Sy Rogers a vorbit la prima noastră conferinţă. În anul următor, ne-am schimbat numele în Exodus South Pacific şi ne-am alăturat mişcării internaţionale a misiunilor Exodus. Mai târziu Exodus South Pacific a devenit Exodus Asia Pacific.

Toată viaţa am trăit şi am lucrat cu oameni marginalizaţi. Deci implicarea în depunerea mărturiei în baruri homosexuale şi în peisajul străzii îmi sunt familiare.

Soţia mea, Dot vine dintr-o familie cinstită, foarte conservatoare şi este total implicată în Exodus. Din 1999 am făcut călătorii misionare Exodus în Asia şi Pacific.

[Peter Lane, God’s Call into Ministry. Copyright © Peter Lane. Tradus şi publicat cu permisiune. Peter Lane locuieşte în Australia. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance. ]

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise