text Eseuri

Identitatea relaționată la trup/căsătorie Parte II

de Marinela Buzas
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinela Buzas

Biblia și numai Biblia, nu tradițiile oamenilor sau principiile societății în care trăim, ne va determina acțiunile. E frumos când regulile societății reflectă învățătura Biblie. Era un timp când divorțul era văzut, de societate în general, ca fiind ceva rău. De exemplu, cei care doreau să divorțeze, trebuiau să aducă în fața unui judecător motive bine întemeiate. În anul 1970, în Statele Unite, s-a introdus pentru prima dată posibilitatea de a divorța fără a trebui să prezinți o cauză anume. Cu tristețe observăm cum, în generația noastră, tot mai mult principiile societății se depărtează de principiile biblice.

De asemenea e frumos când tradițiile pe care le avem reflectă principiile Scripturii. De exemplu, în familia noastră avem tradiția să spunem o rugăciune înainte de masă, să sărbătorim Crăciunul, Paștele și alte sărbători într-un anumit fel. Dar vedeți, în toate aceste tradiții, tot Domnul Isus este centrul, scopul și bucuria sărbătorii.

Aşadar, după cum L-aţi primit pe Cristos Isus, Domnul, tot aşa să şi continuaţi să trăiţi în El, înrădăcinaţi şi zidiţi în El, devenind tot mai puternici în credinţă, cum aţi fost învăţaţi, aducând din belşug mulţumire. Vedeţi să nu vă înrobească cineva prin vreo filozofie deşartă şi înşelătoare, care ţine de tradiţia oamenilor şi de principiile acestei lumi, şi nu de Cristos. ” (Coloseni 2:6-8).

Noi creștinii trebuie să ne cunoaștem identitatea, să știm ce credem și de ce credem ceea credem, ca să nu cădem în cursa celui rău, care în fiecare zi caută să ne atace. De asemenea, cunoscând adevărul noi vom putea să ajutăm și pe alții să trăiască o viață de credință frumoasă.

În numerele anterioare am discutat despre: relația cu Dumnezeu și cu alți oameni, iertare, muncă, bani și despre trupul nostru, ca fiind templul Duhului Sfânt. În numărul din luna aceasta vom continua seria de discuții despre identitatea creștinului raportată la trupul său. Voi continua pe aceeași notă pe care am încheiat articolul precedent și anume căsătoria.

Nu este bine ca omul să fie singur

Căsătoria este instituită de Dumnezeu. De la începutul creație Dumnezeu a spus că nu este bine ca omul (Adam) să fie singur, de aceea El i-a pregătit un ajutor potrivit, pe Eva. Deci căsătoria este între un bărbat și o femeie, o uniune sau legământ care ține toată viața. După cum am văzut și în articolele precedente, adevărata fericire și satisfacție vine din relații nu din lucrurile materiale. Noi ne găsim împlinirea, scopul și identitatea noastră în relația cu Domul Isus. Această relație stă la baza tuturor celorlalte relații, în mod special a celei de căsătorie. Dumnezeul care ne-a creat ca să avem o relație personală cu El, ne-a creat și ca să avem o relație cu totul specială cu o persoană de sex opus în cadrul căsătoriei. Biblia este plină de învățătură despre căsătorie iar noi creștinii trebuie să ne luăm învățătura despre căsătorie din Biblie, indiferent de practicile societății în care trăim.

Căsătoria este reprezentarea cea mai înaltă a dragostei între două persoane pe acest pământ. Dragostea sacrificială între un soț și o soție reflectă dragostea lui Isus pentru noi.

E important să înțelegem că atracția dintre un bărbat și o femeie este înnăscută. Dorința de a te căsătorii, de a deveni un trup, suflet și duh cu o persoană de sex opus este o lege pe care Creatorul nostru, Dumnezeu a pus-o în noi. Dumnezeu ne-a creat cu nevoia de a avea relații intime, relații care sunt mult mai complexe și adânci decât numai ceva la nivel de trup; ele implică și emoțiile și duhul nostru. Aceste nevoi sunt reale, sănătoase și sunt frumoase în cadrul căsătorie. Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a întemeiat căsătoria este ca să-l păzească pe om de pofta desfrânării și de păcatul curvie. Cei care nu se căsătoresc, trebuie să lupte să ducă o viață de sfințenie și puritate, luptă care în societatea în care trăim e tot mai crâncenă.

Dumnezeu a spus că nu este bine ca omul să fie singur și pentru aceasta eu cred că aspirația, dorința și căutarea de a fi căsătorit este un act care trebuie încurajat. Există un timp în viața fiecărui tânăr și tânără, când devine matur fizic, emoțional și spiritual, să se căsătorească.

A nu te căsătorii este împotriva legii firii puse în noi de Creator. Înțeleg că sunt unii creștini care au fost chemați să se ridice deasupra acestei legi. Ei au fost chemați de Dumnezeu la o misiune bine stabilită și pentru aceasta aleg să nu se căsătorească. Menționez aici pe Apostolul Pavel și Maica Teresa și ca ei sunt mulți alții. Motivul pentru care ei nu s-au căsătorit, nu a fost nicidecum un motiv egoist ci chiar dimpotrivă, un motiv altruist, o renunțare la sine, o dăruire totală în slujba unei misiuni pentru Slava lui Dumnezeu și ajutorarea altora. Înțeleg de asemenea că sunt alții care ar dorii să se căsătorească dar din diferite motive nu au găsit încă persoana potrivită.

Diavolul urăște tot ce iubește Dumnezeu. Deci dacă Dumnezeu a instituit căsătoria, ce va face Diavolul? Va face tot ce poate ca să atace căsătoria. Dacă nu reușește Diavolul să îi facă pe oameni să confunde definiția clară a căsătorie, el va folosi alte metode ca să distrugă planul lui Dumnezeu pentru căsătorie, cum ar fi: trăirea în concubinaj, amânarea căsătorie sau pur și simplu să îi convingă pe oameni ca să nu se căsătorească niciodată din motive egoiste.

Un studiu efectuat în 2013 a scos în lumină faptul că în Romania vârsta medie pentru casătorie este de 29 de ani la bărbați și aproximativ de 26 de ani la femei. În Statele Unite ale Americii situația este asemănătoare; vârsta medie la căsătorie pentru femei fiind de aproximativ 27 ani, în timp ce la bărbați este de aproximativ 30 de ani. Vedem în societatea noastră cum vârsta celor care se căsătoresc urcă, iar numărul celor care fac pasul căsătorie scade semnificativ. Este un fenomen în desfășurare.

Mi-a dat de gândit acest fenomen… Când o societate întreagă schimbă vârsta medie de căsătorie, trebuie să stai și să te întrebi de ce? Trebuie să existe o motivație. În marea majoritate societatea, filmele, literatura, social media și chiar și părinții (cu bune intenții) spun la unison: “așteaptă să te căsătorești”. Ce credeți că vor face tinerii? Bineînțeles că vor aștepta și așteptând, se vor învăța cu viața liniștită de celibatar și mulți vor rămânea necăsătoriți.

Am căutat să aflu răspunsul la întrebarea: „De ce amână tinerii căsătoria sau de ce ei chiar renunță să se căsătorească?” chiar direct de la cei care fac această decizie. Numărul, sinceritatea și deschiderea cu care tinerii răspund la această întrebare pe multe bloguri, m-a șocat. Chiar vă provoc să citiți pentru dumneavoastră răspunsurile tinerilor la această întrebare. Vă va aduce lumină cu privire la acest subiect și veți vedea planul celui rău de a distruge familia. Dacă ar fi să reduc la un cuvânt răspunsul lor ar fi acesta: egoismul. Din răspunsurile lor, eu nu cred că acești tinerii L-au acceptat pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor. Dar uitându-mă la aceste răspunsuri pot să îmi dau seama de învățătură care este în lume despre căsătorie, învățătură care se poate strecura chiar și între noi cei aleși (creștinii).

Un copil al lui Dumnezeu își subordonează eul, dorințele și voința, lui Dumnezeu și recunoaște că numai Dumnezeu știe ce e mai bine pentru viața lui. Un tânăr care L-a acceptat pe Domnul Isus în viața Lui, va accepta planul Lui Dumnezeu de a se căsători ca răspuns al legilor nescrise din trupul, sufletul și spiritul lui.

Sănătatea societății depinde de sănătatea familie. Noi știm bine acest lucru. Ce se întâmplă cu o societate care desființează familia, căsătoria și frumusețea relație dintre un bărbat și o femeie, așa cum a creat-o Dumnezeu să fie? Răspunsul este evident. Am văzut în repetate rânduri în istoria omenirii cum decăderea națiunilor a fost precedată de creșterea imoralității și devalorizarea ființei umane.

Dorința mea este ca cel rău să nu ne pună și nouă, creștinilor, ochelarii minciunilor lui pe ochi, ca să nu vedem realitatea așa cum este. Am învățat până acum că cel rău nu vine să spună ceva cu totul diferit de ce spune Dumnezeu, el doar strecoară un pic de minciună ca să schimbe direcția noastră un pic, dar, mare atenție, aceasta ne va schimba destinația finală.

Cea mai importantă decizie pe care toți oamenii o fac în viață, este de a-L accepta pe Isus ca Domn și Mântuitor, sau de a-L respinge. A doua decizie ca importanță este de a-și alege un partener de viață sau de a rămâne singuri. Nu fac aici paralelă. A fi singur nu este un păcat și unii chiar sunt chemați să fie singuri. Dar alegerea soțului sau soție este a doua decizie ca importanță în viață. Această întrebare este pentru părinți, bunici, lideri religioși și orice persoană pusă în poziția de a da un sfat unui tânăr în ce privește căsătoria: “Se merită pentru tinerii noștii să amâne căsătoria, doar ca să se realizeze financiar înainte de căsătorie, să fie confortabili, să-și termine toate școlile, să aibă o viață ușoară și fără probleme?”. Oare nu acolo în lipsuri, în nevoi, cei doi se unesc în rugăciune cel mai bine, se apropie cel mai mult de Dumnezeu și unul de altul? Pentru cei cu perii căruți, gândiți-vă fiecare cum ați început viața. Nu sunt cele mai frumoase istorioare, pe care le lăsați ca moștenire copiilor și nepoților, izvorâte din momentele grele din viață? Mulți au început de la zero neavând mare lucru, doar o încredere nezguduită în Dumnezeu și o dragoste fără margini pentru cel/cea cu care s-a căsătorit. De ce nu ar fi asta valabil și pentru copiii noștrii? Avem nevoie de familii care știu ce înseamnă încrederea și dependența de Dumnezeu, sacrificiul personal și renunțarea la sine.

În multe feluri, căsătoria este asemănată cu relația dintre Cristos și Biserică. Căsătoria implică renunțare la sine și dragoste sacrificială. Cei doi vor înfrunta furtunile vieții împreună, indiferent de încercările sau dificultățile pe care le vor întâmpina în viață. Căsătoria este opusul egoismului. Dumnezeu este preocupat mai mult de caracterul nostru decât de comfortul nostru. Noi părinții trebuie să ne gândim în acelaș fel la copiii noștrii. La ce le-ar ajuta o viață de confort și lux dacă nu ar trăi viața pe care Domnul o are pregătită pentru ei? Sănătarea societății de mâine, depinde de educația pe care o dăm astăzi tinerilor noștri. Vor fi ei gata să zidească familii bazate pe principi biblice, să nască și să crească copii și să se dăruiască pe sine ca exemplu vrednic de urmat?

Noi trebuie să încurajăm noua generație să facă pasul căsătoriei și dacă și-au găsit persoana potrivită, să nu amâne căsătoria, doar că e la modă. Am auzit în nenumărate rânduri, mă regăsesc și eu aici, de tineri care au fost descurajați de părinți să se căsătorească sau să amâne căsătoria. Am auzit de tineri căsătoriți, cărora le este greu să le spună părinților că așteată un copil sau că mai așteaptă un copil, de groaza că vor fi certați; și asta sub pretextul că le va fi greu. Dumnezeu a dat poruncă celor doi să nu rămână singuri ci să aibă copii. Biblia spune: “Ca săgeţile în mâna unui războinic aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei!” (Psalmul 127:4,5).

Mă întreb oare agenda cui o urmează cei care descurajază căsătoriile și nașterea de copii? Nu cumva încearcă cel rău să întunece chiar și gândirea noastră? Oare nu este și aceasta o capcană a celui rău de a distruge omenirea pe care el o urăște cu desăvârșire?

Există un fenomen de masă care a cuprins România, America și multe alte țări, care trebuie analizat. Părerea mea personală este că acest fenomen de a amâna căsătoria sau de a descuraja nașterea de copii nu se potrivește cu învățătura Biblie.

Suntem îndemnați în Cuvânt, să ținem legile și poruncile Domnului în gândirea noastră, să le scriem pe tăblița inimii noastre și să cugetăm la ele zi și noapte. Și aceasta, pentru că ne va ține piciorul drept pe calea pe care trebuie să o urmăm. Dacă tinerii noștrii au mesajele acestea greșite despre căsătorie în gândirea lor, dacă atât noi cât și societatea le vor spune să amâne sau să evite căsătoria, asta este ce vor face. Dacă în schimb le vom prezenta căsătoria ca fiind un dar frumos de la Dumnezeu și dacă noi vom avea căsătorii frumoase în care mama și tata se iubesc și se respectă și ei vor fi gata să facă acest pas, la momentul potrivit. Haideți să punem în gândirea copiilor noștrii mesajul Scripturii și nu mesajele subtile ale celui rău.

Tradițiile oamenilor și principiile societății

Nu este de mirare că Diavolul luptă cu atâta înverșunare să distrugă și să pervertească căsătoria.

Societatea în care trăim a schimbat definiția căsătorie, ceea ce ne obligă pe noi creștinii să fim și mai vigilenți în răspândirea învățăturii biblice despre căsătorie. Noi trebuie să învățăm generația tânără, care este bombardată cu mesaje false despre ce înseamnă căsătoria, adevărul Biblic. Nu doar în familie sau în biserici, trebuie să propagăm această învățătură sănătoasă despre familie, ci și în societate. Noi putem să sprijinim, cu rugăciunile și banii noștri, organizații locale și internaționale, care luptă pentru apărarea libertății religioase și sanctitatea familie. Una dintre aceste organizații este Liberty Counsel, unde compatriotul nostru Harry Miheț este Vicepreședinte. Alte organizații pe care aș dorii să le menționez sunt: Counsel of the American Center for Law and Justice (ACLJ) și Coaliția pentru familie. Noi suntem conlucrători cu Dumnezeu și așa cum Neemia odată reclădea zidurile cetății, având într-o mână sabia și cu cealaltă lucra, tot așa trebuie și noi să împletim rugăciunile și postul nostru cu munca fizică ca să reclădim principiile Biblie în inima si gândirea noii generații.

Diavolul se luptă din răsputeri să distrugă acest plan a Lui Dumnezeu, chiar de la simpla definiție a căsătoriei. Biblia ne spune că este rușine să menționăm perversiunile practicate de cei din lume, așa că mă abțin să intru în detalii. Doar menționez faptul că Diavolul cu nerușinare încearcă să își bată joc de oameni, robindu-i prin păcate sexuale și mințindu-i că așa ei sunt liberi. Este la fel cum ai spune, hai să fim liberi, să scoatem lemnul arzând din sobă și să-l punem în mijlocul camerei. Dar mai apoi, când casa arde, Diavolul râde de cei pe care i-a înșelat. Singurul loc unde o persoană este liberă să se bucure de frumosul dar al intimității fizice dintre un bărbat și o femeie este în cadrul căsătorie.

Am auzit de propuneri sau chiar practici de genul: certificate de căsătorie cu dată de expirare, bestialitate, relații intime cu roboți, poligamie și de căsătorii de același sex. Doctorul Britanic Ian Pearson și alți experți spun că se estimează ca până în anul 2050 oamenii vor avea relații intime mai mult cu roboţi decât cu o ființă umană. Pare absurd nu e așa? Nu tot așa de absurdă a fost propunerea de a schimba definiția căsătorie și multe alte anomalii care acum sunt legi. Aceste legi ne aduc durere, tristețe și chiar riscul de a fi puși în închisoare, precum i s-a întâmplat lui Kim Davis? Unde se va opri Diavolul? Aici, cu fiecare din noi cei care L-am acceptat pe Isus ca Domn și Mântuitor! Doresc ca fiecare cititor să poată să spună ca Iosua: “Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” ( Iosua 24:15).

Creștinii trebuie să știe ce se întâmplă în jurul lor. Noi sunt chemați să luptăm în rugăciune pentru cei din conducerea țarii. Mă rog să ridice Domnul dintre rândurile noastre creștini gata să slujească în poziții de conducere. Binele nostru depinde de binele țării în care trăim. Iar binele țării depinde de ascultarea de Dumnezeu. “…dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.” (Cronici 7:14).

Poate nu te-ai gândit niciodată la tine ca fiind un soldat, un ambasador, un administrator, un agent al schimbării, dar ești, că știi, că nu știi. Fiecare din noi avem putere de influență asupra celor din jurul nostru și în mod special asupra celor din familia noastră. Unii vor zice „Sunt și acestea semne clare că venirea Domnului Isus este aproape”. Sunt de acord că venirea Domnului e aproape și chiar aceasta mă motivează să lupt pentru dreptate și adevăr. Fiecare copil al lui Dumnezeu, tu și eu, avem o chemare specială din partea Lui de a fi lumină și sare în lumea aceasta.

Domnul Isus vrea să scoată cât mai mulți oameni din Împărăția întunericului, din ghearele Diavolului care își bate joc de ei. Acesta este planul Domnului Isus, de a readuce omenirea din nou la El, prin noi, copiii Lui. Învățătura pe care o dai celor din jurul tău, în fiecare zi cu vorbe sau cu fapte, presărată cu lacrimi și rugăciune, poate să scoată un suflet din ghearele flămânde a celui rău.

Diavolul este foarte șiret. El adaugă un pic de otravă la frumosul plan al lui Dumnezeu. El nu vine cu ceva total diferit, pentru că el nu poate să creeze, ci doar poate să pervertească. Ceea ce spune Diavolul este: „De ce să ținem noi lemnele să ardă doar în sobă? Hai să le punem și în mijlocul casei și o să vezi că o să fie fain!”. Pentru o scurtă perioadă de timp, se va părea că nu se întâmplă mare lucru, dar mai apoi când toată casa va arde, Diavolul va râde de cei pe care i-a înșelat. Cu multă groază mă uit cum, chiar biserici întregi, înghit amestecătura unei noi învățături care, deși se ascunde sub lozinci frumoase, va aduce distrugere. Ați auzit expresia “Nu ne trebuie o foaie de hârtie să arătăm ca suntem căsătoriți”, sau „Singura lege pe care o avem este legea dragostei” și multe altele? Acest amestec de adevăr și minciună este otravă curată care duce la moarte și despărțire de Creatorul nostru care ne iubește. El este singurul care ne vrea binele, atât aici pe acest pământ cât și în viața veșnică. Biblia este foarte clară și fiecare dintre noi trebuie să o citim. Duhul Sfânt, care locuiește în noi, ne va ajuta să înțelegem Biblia și ne va aduce lumină în toate aspectele vieții, pentru ca cel rău să nu aibă nici un câștig de cauză în viața noastră. Noi trebuie să fim vigilenți ca să nu ne trezim că urmăm învățături care gâdilă urechile dar care în realitate sunt presărate cu otravă.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise