Un moment de cercetare

                  Un moment de cercetare

Când scriu aceste rânduri ,afară e frumos.Soarele măreț inundă tot cerul,lăsând în ascunc albastru.Cerul e auriu doar printre razele aurii se zărește câte un petec azuriu.Sunt ultimele zile din an,pe care-l trecem în rândurile de amintiri....iar despre cel nou....e un mister.Atâtea gânduri mă inundă și atâtea întrebări îmi pun,oare ce va mai fi. Am profitat de frumosul timp și am ieșit ca să mă plimb,și pașii m-au purtat spre orașul tăcerii.La poartă m-am oprit m-au cuprins fiori,am privit înapoi vedeam o lume în mișcare cu atîtea planuri și dorințe noi,pentru anul nou care imediat vine,apoi am privit înainte,sfioasă am deschis poarta am pășit pe aleea liniști din orașul tăceri,o alee mare străjuită de o parte și de alta de pomii înalți învaluiți în mister tacuți și ei, iar frunzele-n susurul lor parcă se auzea din mari depărtări o sinfonie tristă,sinfonia uitării.Deoparte și de alta doar locuri de veci care ascundeau atâtea secrete, ascundeau un trecut viu plin de preocupări.Dar..... s-au oprit aici,când au intrat pe aceasta poarta ultima din viața fiecărui aici sa închis totul până când, nimenea nu știe,ajuns aici nu mai poți ca să schimbi nimica.Aici mi-am răvășit gândurile aici vedeam realitatea,poarta era hotarul a lumii vii și a cea de veci.M-ai sunt citeva zile și anul vechi sa dus oare cel nou ce ne aduce,oare suntem siguri de el.Acum gândeam la viața vie cât e de neprevăzută,și câte încercări ne sunt în așteptări.

Oare de ce îmbătrânim,și nu mai poți să faci nimica din tot ce ți-ai dorit?De ce neîncrederea,dezamăgirea,sunt treptele pe care le pășești atât de des.De ce ne este interzisă scara reușitei,de ce picioarele noastre nu pot atinge niciodată treapta fericirii.Aici în orașul tăcerii în ultimul loc unde omul ajunge, mă uit în jurul meu și văd că de fapt viața e un abur,e un fum,fără culoare fără parfum.E acel ceva ce ține viața în noi,pe care nimeni nu la vazut,nu la descris.E acel ceva care pleacă atunci când e chemat de cine la trimis,de Dumnezeu.Doar El hotărăște acel moment.

Oare de ce-i așa?Mă-ntreb acum privind în jur la aceste locuri care sunt cele din urmă.De ce acest corp frumos rămâne într-o zi urât respingător de toți ,iar aburul ce îl animă se duce.Unde?Nimeni nu spune,nimeni nu zice.Iar corpul acesta atâta de frumos,rămâne în pământ și uită toți de tine.Mă uit la această lume tăcută cum a rămas de ea doar o aducere aminte.Așa se va întâmpla și cu noi.Aducerea aminte de noi de fiecare se va pierde în neantul zileleor ce sunt atât de trecătoare,și nimeni nu-și va mai aminti de tine că ai fost și tu un călător nefericit în viață.

De ce? Oare de ce,nu se întoarce nimeni din lumea morților să spună cum este acolo.Cum e lumea de mister pe care omul în marea lui știință na reușit ca s-o cuprindă.Răspunde dragul meu ,de ce?

Pășind sfios, pe aleea liniști din orașul tăceri, nu am reușit să-mi dau multe răspunsuri, dar am tras o concluzie.Viața de aici pentru uni e un loz, de-i câștigător va trăi bine și fără grijă, uitând de cine la creeat, uitând că va pleca de pe pământ la fel cum pleacă un cerșetor.Și ce urmează după.....e un mare mister.De ce oare ne gândim atâta de puțin la viața viitoare,și ne lăsăm păcăliți de lucruri trecătoare, care ne atrage privirea spre lucrurile pieritoare, uitând de cele veșnice.De ce suntem atât de răi și de avari, după agoniseală,uitând ca nimic nu ai să iei când vei ajunge aici în orașul tăceri în liniștea fără de sfârșit.Azi e anul vechi, mâine va fi cel nou, îți cunoști zilele le știi? Când bate gongul la cumpăna din anii, ia o hotărâre,să fii mai bun și să te străduiești mai mult ca să aduni în suflet tot ce e ceresc.Atunci cînd vei pleca din lumea de durere să intri bucuros în lumea fericirii.

Dacă Dumnezeu ne va mai lăsa un an să fie an rodnic să fie an de îndurare și pregătitor de va fi cel din urmă să fie cu folos.

Când vom lăsa lumea de durere s-o lăsăm pentru împărăția veșnică.

Cu toată dragoste vă doresc un an binecuvântat ,un an în care să fim plini de râvnă pentru cele cerești,să nu uităm că nu ne cunoaștem zilele, să fim pregătiți în orce moment pentru a intra pe poarta veșniciei.

LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI.                                   ALGHERO 28/12/2011