text Eseuri

Turnătoria creştină

de Cezar Pesclevei •

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: Cezar Pesclevei •

Deşi filosofia, abordarea şi perioada socialist ştiinţifică, pe scurt, comunistă, fundamentată de Karl Marx şi preluată de mai multe ţări printre care şi de fosta Republică Socialistă România actuala România, perioadă ce s-a sfârşit, istoric vorbind, la finele anului 1989 odată cu revoluţia sau, mai bine spus, odată cu lovitura de stat, practic, în prezentul anului 2007, tendinţele securistice (ca să preiau expresia lui Cristian Bădiliţă din Degetul pe rană), prin care s-a remarcat perioada comunistă, există şi în prezent nu numai la nivelul macro, al societăţii româneşti, în sistemul birocratic ci şi la nivel micro, de grup şi individual. Tragismul acestei realităţi, al existenţei tendinţelor securistice şi în prezent nu este legat de faptul că‚ acestea există la nivelul societăţii româneşti încă ne devirusate total de ceea ce a fost comunismul ci, tragismul, se leagă de existenţa grupurilor ce se autointitulează creştine, o corectură fiind imperioasă, pentru a nu mai introduce nici o contradicţie în termeni (contradicţie între ideea de grup creştin şi cea de tendinţă securistică): ... tendinţele securistice există la nivelul grupurilor cretine. Această ajustare nu mai introduce în sfârşit nici o contradicţie în termeni. Un grup cretin nu poate avea decât ceva care să îl catalogheze ca fiind un grup cretin iar tendinţele securistice îl cataloghează din plin, cu bonificaţie dacă vreţi, ca şi grup cretin.Tendinţele securistice curg prin venele persoanelor ce conturează profilul turnătorului creştin. Turnătorul creştin este un personaj interesant. Este lipsit aproape în totalitate de scrupule, redus la minte (asta în cazul în care o mai are, sau, dacă o are, o foloseşte) a cărui scop nu este altul decât acela de a-şi cultiva gloria personală şi de a alimenta mereu reflectorul care îl luminează mereu în faţa superiorilor săi. Biblia, în ‚Predica de pe munte’ a Domnului Iesus Hristos, precizează că trebuie să fim lumină dar nu a înţeles din aceasta că lumina trebuie să izvorească din el nu din afară şi, această lumină nu trebuie să îi eclipseze pe alţii într-un mod dezgustător. Aflat într-un continuu efort de cultivare a aureolei personale în faţa şefilor, turnătorul creştin nu face altceva decât să îşi spioneze şi să îşi chestioneze fratele, colegul sau vecinul, pentru a obţine informaţii pe care să le transmită mai departe, fiindcă, îi este frică să nu fie eclipsat sau prea puţin remarcat dacă nu deţine informaţii pe care să le comunice ulterior. Este adevărat că din psihologia poporului român (descrisă de renumitul Constantin Rădulescu Motru în cartea sa cu acelaşi titlu) face parte şi faptul de a privi în curtea vecinului şi de a urmări evoluţia curţii sale, progresele şi regresele dar, a le observa şi a le comunica într-un mod care să umbrească persoana celuilalt este inadmisibil, nefiind acceptat de nici o etică creştină, poate doar de cea a lui Machiavelli, etică a cărui dicton se poate reuzuma la „scopul scuză mijloacele”. Din păcate remarc o inconsecvenţă ridicolă, o discrepanţă între profanul şi sacrul unora, între viaţa cotidiană neintersectată cu spiritualitatea şi viaţa trăită în contextul momentelor cu implicaţie spirituală, momente în care se simte o spiritualitate conjuncturală.