Tu știi ce înseamnă să cânți? (psihologia cântatului în versiunea mea)

Totul începe cu o reținere. Te întrebi (sau se întreabă alții pentru tine- dacă începi să cânți de mic/ de mică) dacă vocea ta poate da ceva mai mult decât a altora, astfel încât să cânți solo. Să luăm un caz în care așa este.

Îți alegi la început o cântare la... întâmplare- găsești acolo ceva care te leagă de ea (cel mai probabil, în melodie). O înveți după ureche pentru început (cel mai probabil), fiindcă reții foarte ușor, având memorie preponderent auditivă sau având memoria auditivă la fel de bine dezvoltată ca memoria vizuală- dacă și citești mult.

Apoi, vine prima prestație publică. Ajungi în fața bisericii, știi versurile, știi melodia, dar (până și în cazul unor persoane dezinvolte apar aceste lucruri uneori): simți fie că mâna îți tremură pe microfon (caz în care e mai onorabil să îl lași în suportul lui), fie că inflexiunile vocii nu mai sunt chiar cele de acasă- nu îți controlezi tipul de voce (sari de la cap la piept și invers, fără să îți propui asta); nu folosești nuanțele (cânți fie doar piano, fie doar forte sau ff); îți tremură vocea pe alocuri; bineînțeles că nu folosești vibrato; simți că tremuri din tot corpul la final și nu înțelegi de ce; roșești când ți se spune că ai cântat frumos ș. a. m. d.

Ți se tot spune că ești una dintre cele mai bune voci (da, nu neapărat că ai una dintre cele mai bune voci, ci că ești una dintre ele). Când deja se pune problema așa, când ți se spune că ești o voce, începi să prinzi puțin curaj... Dacă Dumnezeu îți dă și timp să ți-o dezvolți, începi să înțelegi tot mai mult ce înseamnă asta. Ok, ai priceput ce îți spune toată lumea care te aude, dar îți spuneai mereu ceva de felul acesta: Una dintre cele mai bune voci... Bine, bine, prin raportare la... ? Te raportezi doar la biserica locală? La oraș? La cult? La țară? La lumea întreagă? La vârfurile muzicii din toate timpurile?

La un moment dat, s-ar putea să fii șocat și tu de ceea ce descoperi în tine! Cântând tot mai mult, ajungi să observi diferența dintre felul în care cânți cu vocea neîncălzită și potențialul maxim al vocii (când vocea ți-e încălzită).

Parcă nici microfonul nu îți mai tremură în mână. Inflexiunile vocii sunt exact cum vrei să fie. Îți controlezi tipul de voce (sari de la cap la piept și invers, pentru că așa îți propui). Folosești nuanțele. Nu îți mai tremură vocea pe alocuri. Bineînțeles că, dacă poți, folosești și vibrato- atunci când... merge. Nu mai tremuri din tot corpul la final. Nu mai roșești când ți se spune că ai cântat frumos. Spui: Mulțumesc! Și mergi mai departe.