text Eseuri

The Blame Game

de Gelu Murariu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gelu Murariu

Tendința imediată de a blama pe altcineva pentru orice lucru condamnabil săvârșit de noi, am deprins-o atât de bine, încât mecanismul se declanșează automat, când suntem prinși cu mâța-n sac. Asta a fost natura păcatului din start – de a nu-și recunoaște vina. De îndată ce ”li s-au deschis ochii la amândoi”, primii oameni au știut instinctiv (cunoscând de-acum binele și răul) cum să se disculpe de vina neascultării. Mai întâi și-au confecționat costume din frunze de smochin, apoi s-au ascuns printre pomii din grădină. Confruntați de către Creator, cei doi au recurs la jocul facil al disculpării, care reprezintă o altă fațetă a amăgirii păcatului.

”Femeia pe care mi-ai dat-o …”, a fost replica lui Adam și cu ”Șarpele m-a amăgit …”, s-a apărat Eva. Plasarea blamului pe alții împiedică asumarea vinovăției proprii și, prin urmare, pocăința de fapta reprobabilă și primirea iertării. În același timp, cum a fost cazul lui Adam și al Evei, blamul se insinuează ca obstrucție fatală în relația dintre soți. Situația rezultată se configurează ca relație ruptă cu Creatorul pe verticală și ca părtășie stricată cu semenul pe orizontală. Și, ce fel de viață ne așternem în fața noastră, fără nevinovăția în fața lui Dumnezeu și fără părtășia cu semenii, în special membrii familiei?

Fenomenul este trăit ”pe viu„ în sport, unde aproape nici un fault nu e recunoscut ca atare.

Perseverența în această situație adâncește permanent făgașul în care ne-am împotmolit. Cum spunea Oswald Chambers, pedeapsa pentru păcat, odată adoptat ca stil de viață, este adâncirea continuă în păcat.

Am ajuns o generație de ”nevinovați”, cu o mentalitate de ”victime”. Orice rău îl atribuim altcuiva, orice eșec în punem în spinarea vecinului. Doar succesele le raportăm ca ale noastre. Lăuntrul propriu rămâne un domeniu neglijat, nesondat, acoperit cu frunze de smochim, ascuns printre pomii din grădina înstrăinării de sine și de semeni. Rezultatele sunt previzibile și devastante – un război necurmat în lume, în societate și în familie, care alimentează fluvii de litigii. Lumea a devenit un uriaș tribunal.

http: //agapianus. wordpress. com

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise