Și Inima Ta Este O Harpă

Se spune despre un nobil german, puțin excentric, dar cu spirit inventiv, că și-a confecționat o uriașă harpă eoliană întinzând coarde metalice între turnurile castelului său medieval. Simțindu-se, poate, claustrat între zidurile bastionului, baronul căuta o evadare în aventura necunoscutului, pe care-l bănuia în nemărginita întindere a văzduhului. Când harpa a fost gata, așteptă cu nerăbdare să prindă o melodie, dar multă vreme corzile instrumentului inedit atârnau inerte. Nu era nici o mișcare în aer.

Prin Octombrie sosi și toamna, cu adierile ei blânde, care au început să șoptească tot mai des tonuri abia auzite. În cele din urmă veni și iarna, cu vântoasele ei, uneori furibunde, ce măturau castelul de praful acumulat în timpul verii. Abia atunci, pișcate de asprele degete ale vântului, strunele harpei începură să cânte cea mai mișcătoare muzică, pe care baronul o putea bănui. După așteptările sterile ale verii și nerăbdările toamnei, iată că anotimpul care-l ținea pe stăpân prizonier în propriul castel îi aducea ca mângăiere și răsplătire muzica elocventă a durerii.

O astfel de harpă este și inima ta. Ea nu-și cântă muzica cea mai nobilă, de care-i în stare, câtă vreme n-a trecut primăvara bucuriei, vara îndestulării și toamna mulțumirilor. Doar iarna întristării, cu crivățul suferinței și înghețul încercărilor, aduce doina cea mai sinceră și mai convingătoare.

Corzile harpei vibrează doar ciupite de mâna cântărețului. Din stâncă a țâșnit apă numai când a fost lovită cu toiagul. Poetul creștin și-a compus în închisoare cele mai inspirate poezii …

Bogăția de caracter și capacitatea de a-i ajuta pe alții se nasc în suferință, răbdând ispite, biruind în încercări. Gemetele durerii, gustate ieri de tine însuți, se vor preface mâine în muzică alinătoare pentru urechile celor aflați în nevoie și necaz (2 Corinteni 1:4-6). Un principiu ciudat pentru rațiunea umană, dar util în practică. Dumnezeu ne mângăie în toate necazurile pe care le îngăduie peste noi, o face prin alți credincioși, care au trecut deja prin suferințe asemănătoare și care, în cursul durerii lor, au fost mângăiați de Dumnezeu, fiind astfel făcuți capabili să simtă compasiune pentru noi și să ne transmită ștafeta mângăierii.

Am citit undeva o scurtă notă despre un om căruia i s-a amputat un picior pentru a i se salva viața, măsură care, în final, n-a ajutat la nimic, căci omul respectiv a trecut din viață ca urmare a progresului bolii de care suferea. Vizitat de pastorul lui cu câteva zile înaintea morții, bolnavul a rostit în fața sa câteva cuvinte care exprimă perfect ceea ce, pentru un creștin, înseamnă a se bucura în suferințe și încercări (Iacov 1:2). El a spus, “N-aș fi ales niciodată niciuna din încercările prin care am trecut, dar pentru nimic în lume n-aș vrea să fi fost scutit de vreuna din ele”. Harpa inimii lui nu rezona haotic, după cum se întâmpla să sufle vânturile potrivnice …

Și harpa inimii tale va cânta pentru alții, dacă-i oferi corzile mâinii nevăzute a Compozitorului etern.

http: //agapianus. wordpress. com