SA TE IMBARBATEZI, SPRIJININDU-TE PE DOMNUL
Secretul succesului lui David, imparatul lui Israel, in toate luptele sale, a fost acela ca a fost un "om dupa inima lui Dumnezeu".Chiar si Achis, imparatul Gatului, a recunoscut ca David este"un om curat la suflet", desi Achis nu era din poporul evreu, ci lupta alaturi de filisteni impotriva poporului lui Israel.David a vrut sa mearga la lupta alaturi de Achis,caci locuia la el, dar filistenii nu l-au vrut, asa ca el s-a intors la Ticlag.Dar aici," …amalecitii navalisera in partea de miazazi …ei nimicisera si arsesera Ticlagul".1Samuel 30:3,4,6;"David si oamenii lui au ajuns in cetate, si iata ca era arsa; si nevestele, fiii si fiicele lor, fusesera luate prinse.Atunci David si poporul care era cu el au ridicat glasul, si au plans pana nu au mai putut plange.Cele doua neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel si Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fusesera luate si ele.David a fost in mare stramtorare,caci poporul vorbea sa-l ucida cu pietre , pentru ca toti erau amarati in suflet, fiecare din pricina fiilor si fetelor lui…"
Ce situatie grea!
David, care fusese urmarit de imparatul Saul, care voia sa-l omoare, si-a gasit adapost pentru familia lui si a oamenilor care-l urmau, la Achis, imparatul Gatului. Erau cu el cei sasesute de oameni.
Dar acesti oameni erau din "cei ce se aflau in nevoie, care aveau datorii si care erau nemultumiti." Acestia "s-au strans la el si el a ajuns capetenia lor".-1Samuel 22:2.
Cat timp le-a mers bine, ei au fost alaturi de David, dar cand le-a fost luat de amaleciti si ce mai aveau, dupa ce "au plans impreuna cu David pana n-au mai putut plange,", s-au revoltat impotriva lui David si au vrut sa-l omoare.
De cate ori nu se intampla astfel de lucruri si in zilele noastre!
Majoritatea oamenilor, ne sunt "prieteni"atata timp, cat le merge bine langa noi, iar cand nu mai au nimic de castigat, se transforma in dusmani ai nostri!
Bietul David! Cu putin timp inainte fusese aclamat de multime, ca batuse "zecile de mii de filisteni", pe urma a fost fugarit de Saul, iar mai apoi isi dusese parintii sa-i adaposteasca la imparatul Moabului, spunandu-i acestuia:"Da voie, te rog, tatalui meu si mamei mele, sa vina la voi, pana voi stii ce va face Domnul cu mine"!-1 Samuel 22:3.
Acum, cand isi gasise si el un loc de scapare la Ticlag, au venit amalecitii si i-au luat tot, sotiile si copiii, si le-au ars si cetatea.
Ce mai putea face David, dupa ce a plans atat, si cand oamenii voiau sa-l ucida cu pietre?
El n-a inceput sa-i reproseze Domnului ca l-a uns imparat, dar il lasa la bunul plac al lui Saul, iar acum si sub mana distrugatoare a amalecitilor. Increderea lui in Dumnezeu nu s-a micsorat.
1Samuel 30:6,7,8,9:
" David s-a imbarbatat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.
El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec:"Adu-mi efodul!"[Noi zicem cand suntem la stramtoare:"Adu-mi Biblia"!??]
Abiatar a adus efodul la David. Si David a intrebat pe Domnul:"Sa urmaresc oastea aceasta? O voi ajunge"? Domnul i-a raspuns:"Urmareste-o, caci o vei ajunge si vei izbavi totul".
Si David a pornit, el si cei sasesute de oameni care erau cu el "…
Cata incredere avea David in Domnul, incat si pe oamenii sai, care voiau sa-l ucida cu pietre, i-a putut convinge sa-l urmeze din nou, ca sa recupereze totul!
Dar probabil ca ei vazusera si pana atunci ca nu fusese zadarnica niciodata credinta lui David, si ca "izbutea in tot ce facea, si Domnul era cu el".-1 Samuel 18:14.
Oare credinta noastra cum e, in situatii dificile?
Ne cred oamenii, atunci cand le dam un sfat, cand le spunem ca Dumnezeul nostru e "un loc de adapost"?
Iata ca ei nu l-au urmat degeaba pe David, pentru ca"David i-a batut [pe amaleciti]din zorii zilei pana a doua zi dimineata si n-a scapat niciunul din ei …David a scapat tot ce luasera amalecitii si a scapat si pe cele doua neveste ale lui. Nu le-a lipsit nimeni, de la mic pana la mare, nici fiu, nici fiica, nici un lucru din prada, nimic din ce le luase; David a adus inapoi totul!"
Ce binecuvantare!
Dupa o asa mare nenorocire, sa poti sa biruiesti, sa recuperezi totul!
Intr-adevar, numai Dumnezeul cel Viu, putea sa-i dea o asa victorie, cand nimeni nu mai sperase!
Doar David S-A IMBARBATAT, SPRIJININDU-SE PE DOMNUL!
Noi ce facem in situatii grele?Stim sa ne imbarbatam, sprijinindu-ne pe Domnul, Dumnezeul nostru? Sau ne lasam prada disperarii?
O femeie credincioasa mi-a povestit ca ramasese cu cinci copii mici, cand sotul fusese trimis in razboi, pe linia intai a frontului.
Prin multe greutati si necazuri a trecut in acea perioada. Erau vremuri grele, nu avea bani si nici nu se gaseau"de niciunele".
Dar cel mai greu a fost cand i s-a imbolnavit unul din copii, o fetita de vreo doi anisori.
A tratat-o cum a stiut;in sat nu era medic, asa ca a mers cu caruta, cu copilul bolnav , si cu ceilalti patru langa ea, caci toti erau mici, sub sapte ani, si nu avea cu cine sa-i lase acasa.
Ultimii banuti i-a dat doctorului si pe medicamente, dar acesta nu i-a dat sperante, caci fetita era racita rau la plamani.
Pe vremea aceea, fiind si razboi, nu se gaseau medicamente care sa vindece acea boala a copilului.
Asa ca s-a intors acasa, mai amarata decat plecase.
Starea sanatatii copilului s-a inrautatit; iar intr-o noapte, n-a dormit nicio clipa, caci a vegheat fetita; I-a vorbit pana in ultima clipa, i-a promis ca dimineata o va lua la plimbare.
Ea avea un teren cu grau, , din care spera sa scoata ceva recolta, ca sa aiba macar paine pentru copii.
Graul trebuia recoltat chiar a doua zi, caci venea din alta localitate o masina de treierat, "o batoza", asa cum o numeau ei atunci, si in ziua aceea se stabilise ca va treiera la ea si la vecinii ei. Nu se putea amana, caci alta data nu mai venea masina de treierat.
Ea sperase ca fetita se va simti mai bine a doua zi si o va lua cu ea la treierat, impreuna cu ceilalti patru copii.
Si trebuia neaparat sa mearga, altfel nu ar fi avut hrana pentru ceilalti copii!
Dar pana dimineata, fetita a plecat in cea mai lunga calatorie…a plecat la Domnul…
Durerea a naucit-o pe biata femeie; nu stia ce sa faca… nu avea nici macar o panza cu care sa acopere copilul, nici bani pentru sicriu si pentru ce mai trebuia…
Ce sa faca???!!!
A plans si ea, ca si David," pana n-a mai putut plange", apoi s-a rugat Domnului, care a "imbarbatat-o"si a putut sa ia o decizie dureroasa; n-a spus nimic despre fetita, nici celorlalti copii, nici vecinelor.
A lasat fetita moarta incuiata in casa, in patutul ei, spunandu-le celorlalti copii ca "doarme", i-a urcat pe ceilalti copii in caruta si a plecat sa treiere graul.
A muncit pana dupa pranz, cand a fost treierat graul ei, dar cand trebuia sa-l puna in saci, ca sa-l ia acasa, n-a mai putut rezista:i-a spus unui vecin, singurul care nu plecase la razboi , ca ea nu mai poate sa stea cu niciun chip, si l-a rugat sa se ocupe ea si de graul ei.
Vazand-o atat de schimbata, atat de amarata, vecinul a acceptat. Ea si-a luat copiii si s-a intors acasa.
S-a ocupat de micuta, pentru ultima data; s-a imprumutat si a cumparat o lada, ca s-o aiba in loc de sicrias, apoi a tesut panza, pana la miezul noptii urmatoare, caci fiind vreme de razboi, nu gasea sa cumpere.
Abia a doua zi, a spus vecinelor , ca fetita murise.
Atunci au inteles-o de ce n-a mai putut sta pana la sfarsitul treieratului!…
Oare ce forta a intarit-o pe biata mama, sa faca toate acestea?
Trecusera treizeci de ani, cand mi-a povestit, dar ea tot mai plangea dupa fetita ei, cand isi amintea totul…
Cand am intrebat-o cum de-a avut atata putere, mi-a raspuns :
"Numai Dumnezeu…Numai Dumnezeu m-a intarit si m-a invatat ce sa fac…Nu mai stiam nimic, auzeam ca oamenii vorbesc, dar nu mai intelegeam nimic, parca ar fi vorbit in alta limba, …
Mi-a dat Dumnezeu o amorteala, parca-mi era capul intr-un glob de sticla, …nu mai puteam nici sa gandesc…Doar cuvintele unei cantari imi rasunau mereu in cap…Asta m-a tinut."
Atunci am inteles de ce cantase ea asa de des aceasta cantare , care ii mangaia totdeauna sufletul:
" Vanturi mari de s-ar starni
Totu-n jur de-ar darama
Nu ma vor putea clinti
De pe temelia mea!
Pot totul prin Isus
El e taria mea.
Ies invingator prin El
Fie lupta cat de grea!"
Slava Domnului, ca au fost si printre noi, oameni care s-au imbarbatat, sprijinindu-se pe Domnul!
Ajuta-ne, Doamne, sa ne sprijinim si noi pe Tine, cand se "starnesc vanturi mari" si peste noi!
