text Eseuri

RUGĂCIUNEA ŞI ALTARUL

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
Gen. 12.8b „A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului.” Gen. 13.18 „Avraam şi-a ridicat corturile şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.” Altarul din Vechiul Testament este locul de întâlnire cu Dumnezeu al închinătorului evreu şi simbolizează rugăciunea din Noul Testament în care ni se cere să aducem „trupurile ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Rom. 12.1) prin credinţa în Domnul Isus Hristos. Isus „a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (1 Cor. 1.30). Ca părinte al tuturor credincioşilor iudeo-creştini patriarhul Avraam, când a fost încercat pe Moria, l-a adus jertfă pe Isaac cu gândul că Dumnezeu putea să-l învieze chiar şi din morţi ca să-Şi împlinească promisiunile făcute. Până la urmă trupul lui Isaac pe altar a fost „o jertfă vie” întrucât Îngerul lui Dumnezeu a oprit braţul lui Avraam chiar în secunda când fusese gata să-şi jertfească fiul. În acest memorabil episod al încercării credinţei lui Avraam apar pentru prima dată cuvintele iubire şi închinare care L-au condus pe Dumnezeu la concluzia: „Ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” (Gen. 22.12b) După acest model avraamic putem spune că rugăciunea noastră este un act al închinării din dragoste înaintea lui Dumnezeu, datorită jertfei supreme de pe Calvar, unde Tatăl ceresc nu L-a cruţat pe singurul Său Fiu, ci L-a dat pentru mântuirea noastră. Credinţa practică înseamnă lepădare de noi înşine şi umblarea zi de zi pe calea crucii lui Hristos.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise