„Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” (Exod 32.32)
Până acum am văzut că Avraam era un ziditor de altare şi, fiind prietenul lui Dumnezeu, a mijlocit pentru salvarea neprihăniţilor din Sodoma şi Gomora. Isaac s-a rugat lui Dumnezeu pentru soţia sa, Rebeca. În urma acestei mijlociri ea a rămas însărcinată şi a născut pe Esau şi Iacov. (Gen. 25.21) Iacov când L-a întâlnit pe Dumnezeu în călătoria sa s-a rugat şi I-a făcut juruinţa zeciuielii din tot ce va primi de la El, făgăduinţă care este în picioare până în ziua de azi. (Gen. 28.22) Moise este unul din cei mai mari mijlocitori ai Bibliei. El a primit, împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel, invitaţia să urce pe Muntele Sinai în prezenţa Domnului, după ce se vor fi închinat aruncându-se cu faţa la pământ. (Ex. 24.1-2) Sus pe munte, în prezenţa lui Dumnezeu, după ce Aaron şi Hur, au fost trimişi în vale să supravegheze poporul, Moise a primit poruncile cu privire la construirea Cortului Întâlnirii. (vezi Exod 25-31) Zăbovirea lui Moise, chiar dacă el era la Dumnezeu, a fost sancţionată de poporul răzvrătit şi înclinat spre idolatrie. Dacă nu suntem într-o relaţie corectă cu Dumnezeu vom cădea foarte uşor în păcatul idolatriei. Ei toţi au venit la Aaron, marele preot, şi l-au manipulat în aşa fel încât au obţinut aprobarea de a-l înlocui pe Moise cu un viţel de aur. Nu ştim de ce a cedat atât de uşor Aaron, marele preot. Este scris că Aaron, slab şi fricos, a cedat presiunilor lor şi, a doua zi, în faţa viţelului de aur, „poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace.” (Exod 32.6) Această zi neagră din istoria Israelului, proaspăt eliberat din robie, este o lecţie amară în primul rând pentru Dumnezeu şi apoi pentru Moise, atunci când va lua numaidecât cunoştinţă de ea. Trebuie să ştim că revoluţiile politice de eliberare a popoarelor, în frunte cu Israel, nu sunt suficiente. Este necesară şi o eliberare interioară aşa cum scrie în Evanghelia după Ioan, la cap. 8, vers. 31 şi 32: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Acest principiu funcţionează chiar şi atunci când exodul din robie are loc prin minunile directe ale puterii lui Dumnezeu, cum s-a întâmplat cu Israel în Egiptul antic. Mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva păcatului idolatriei şi a fost gata să-i pedepsească pe toţi vinovaţii. Aici intervine tăria de caracter a mijlocitorului Moise care apelează la cele mai puternice argumente: oamenii sunt poporul lui Dumnezeu, (v. 11 şi 12), Dumnezeu i-a scos din Egipt şi El trebuie să rămână credincios legămintelor încheiate cu strămoşii lor. De ce să se bucure egiptenii de răul evreilor? În urma acestei puternice şi extraordinare mijlociri „Domnul Şi-a schimbat gândul cu privire la răul, (sau pedeapsa, n. n.), pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.” (Ex- 32.14) Aaron a scăpat de pedeapsa cu moartea tot datorită rugăciunilor lui Moise, care L-au înduplecat pe Dumnezeu să-l ierte, aşa cum reiese de la Deut. 9.19-20. Moise n-a vrut să-şi suspecteze fratele că intenţionat i-a compromis lucrarea deoarece el n-avusese harul să stea lângă el în faţa lui Dumnezeu, ci dimpotrivă s-a rugat pentru Aaron. Ajutat de seminţia lui Levi, Moise a instrumentat în mânia sa neprihănită pedepsirea cu moartea a unui număr de trei mii de oameni care ieşiseră de sub control. Această loialitate eroică a leviţilor a fost probabil motivul de a fi aleşi ca seminţie preoţească (vers. 29). Revenind pe munte la întâlnirea cu Domnul, Moise a dorit să obţină ispăşirea pentru poporul său. De reţinut faptul că, deşi Israel a fost iertat de păcat, totuşi Dumnezeu, care este sfânt şi drept, nu putea să treacă cu vederea păcatul celor ce-au făcut viţelul de aur. A izbucnit epidemia de ciumă sau o altă urgie prin care Legea a fost împlinită. În al doilea rând Domnul a decis să trimită Îngerul Său înaintea lui Moise în drum către Pământul Făgăduinţei. Caracterul lui Moise de strălucit mijlocitor se vede în vers. 32 când se roagă şi spune: „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” Cu alte cuvinte el a cerut ca Dumnezeu să-i ia viaţa. Ca şi în cazul jertfirii lui Isaac de către Avraam, şi în acest caz Dumnezeu i-a cruţat viaţa lui Moise, dar nu S-a cruţat pe Sine dându-L pe singurul Său Fiu la moarte pentru mântuirea noastră. Este momentul să ne întrebăm cât de mult ne jertfim noi în rugăciune pentru iertarea celor vinovaţi? Sau nu cumva vrem mai degrabă pedepsirea lor urgentă? Avraam a mijlocit pentru cei neprihăniţi care nu puteau să moară împreună cu cei răi. Mijlocirea lui Moise însă pune accent pe iertarea lui Dumnezeu dată celor vinovaţi prin faptul că El însuşi avea să plătească preţul iertării sus pe dealul Golgotei. Noi cerem de cele mai multe ori dreptatea divină peste acest pământ plin de păcate şi peste toţi cei ce nu vor să se pocăiască. Este sigur că, în final, aşa va proceda Dumnezeu în dreptatea Sa. Dar să observăm, totuşi, cum Dumnezeu îi dezvăluie profetului planul Său specific, şi anume de a ridica un alt popor, prin intermediul lui Moise, sau Isus, care este mai mare decât Moise. Când noi mijlocim pentru iertarea celui păcătos şi vinovat, după exemplul lui Moise, este necesar să cunoaştem ce spune Biblia despre păcat şi efectele acestuia dacă oamenii nu vor să se pocăiască. Mânia lui Dumnezeu a fost îndepărtată de la păcătosul pocăit care s-a încrezut în Jertfa singurului Mântuitor, Cristos Isus, Mielul lui Dumnezeu. El a murit ca să ridice păcatul lumii. Nu noi îndepărtăm mânia divină, ci Cristos a făcut-o pentru toţi cei ce se pocăiesc şi vin la Tatăl, prin Fiul. Domnul este îndurător şi nu-l pedepseşte pe cel vinovat din moment ce păcatele lui au fost plătite de Isus pe cruce. Dumnezeu a hotărât, ca şi în cazul lui Moise, ca mijlocirea sinceră a unei persoane neprihănite să-L facă pe El să-Şi schimbe vremelnic voia şi să aducă răscumpărarea în locul pedepsei. Mijlocirea este luată în seamă atunci când păcatul nu depăşeşte anumite limite, ca în cazul expus în Ier. 15.1: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!” Misterul insondabil care se ascunde în taina mijlocirii unui om neprihănit înaintea lui Dumnezeu constă în faptul că Dumnezeu poate să schimbe cursul acţiunii Sale datorită mijlocirii unei făpturi umane supuse greşelii. Cum poate face Cel Sfânt acest lucru? O presupusă explicaţie ar putea fi faptul că întruparea lui Isus şi viaţa Sa umană fără păcat, Jertfa Sa de pe cruce, toate acestea constituie o garanţie imprescriptibilă la dispoziţia tuturor oamenilor neprihăniţi care se roagă şi postesc pentru cei pierduţi şi cărora li se mai dă o şansă de iertare, prin pocăinţă şi credinţă. Când noi ne plecăm în rugăciuni fierbinţi pentru mântuirea celor dragi din casa noastră e ca şi cum am auzi apelul lui Moise strigând în faţa tuturor: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” (vers. 26) Când mijlocim pentru alţii nu suntem de partea păcatului, ci de partea lui Dumnezeu care-a dat o Jertfă pentru păcat şi care îl iartă pe cel ce se pocăieşte. În Ziua Cincizecimii El a iertat trei mii de iudei care s-au pocăit de păcatele lor şi au crezut în Isus Cristos. Astfel acei ascultători, străpunşi în inimă de cuvântul Evangheliei vestit de apostolul Petru, au venit de partea Domnului Isus şi au intrat în Biserica primară. Uşa harului este şi astăzi deschisă pentru cei ce se pocăiesc şi vor să intre, prin Isus, în Împărăţia cerurilor. Prietene care citeşti aceste meditaţii, oricine ai fi, grăbeşte-te să pui mâna pe Împărăţie căci numai aşa poţi intra în familia Domnului devenind un copil al Lui! Pocăinţa şi ascultarea pot să atragă asupra ta binecuvântarea, precum li s-a întâmplat fiilor lui Levi care s-au alăturat lui Moise şi au fost răsplătiţi de Dumnezeu pentru loialitatea lor. Fiii lui Levi au fost astfel desemnaţi să aibă grija Cortului şi să-i asiste pe preoţi în lucrarea lui Dumnezeu. Dacă ne vom pune viaţa la dispoziţia lui Dumnezeu, ca nişte leviţi evlavioşi şi ascultători, prin pocăinţă şi rugăciune, viaţa noastră se va schimba şi va deveni o binecuvântare pentru alţii. Moise mijlocind cu iubire pentru iertarea poporului Israel ne ajută să privim la dragostea unui Mijlocitor mai mare, Cristos Isus care „S-a rugat pentru cei vinovaţi” (Is. 53.12) Dacă El este în noi şi dacă rămân în noi cuvintele Sale, negreşit Duhul Sfânt se va ruga şi prin noi rugăciunea pe care a rostit-o diaconul Ştefan înaintea morţii Sale: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” (Fapte 7.60)
