Revoluția anticomunistă după 30 de ani, dintr-o altă perspectivă
Am scris acest mesaj, ca un semnal pentru generația nouă, cei care atunci erau prea mici să înțeleagă ce se întâmplă sau pentru cei născuți după acele timpuri. Aveam atunci doar 21 de ani, gata de-a plăti tot pentru libertate. Vă scriu ca un participant direct la Revoluția începută în Timișoara, participant începând cu sâmbăta de 16 Decembrie 1989, însă recunosc că nu mă ridic la valoarea eroilor care au plătit cu viața libertatea câștigată în 1989, de aceea nu am avut niciodată vreo pretenție legată de participarea mea în acele zile istorice și fierbinți, alături de nația mea scumpă și dragă.
Câteva gânduri care le-am învățat în acele zile de Decembrie 1989, trăite printre cei care au avut curajul să plătească totul, chiar și viața pentru o Românie liberă:
1. Revoluția din 1989 a fost clădită pe jertfă, de aceea libertatea are un preț suprem
În acele zile teribile regimul a adus gărzi patriotice și soldați, care ne-au bătut, împușcat, ucis pe străzile României, atât regimul comunist, cât și regimul instalat pe urmă de Iliescu.
Libertatea câștigată în acele zile a costat jertfe umane, care deși mulți cred astăzi că s-au dat degeaba, ele au o valoare mare, inestimabilă, pentru poporul nostru și libertatea noastră. Ca jugul comunist, ceaușist și bolșevic să fie luat de peste poporul nostru, a trebuit ca viața unor semeni de-ai noștri să fie dată sau pusă pe altarul libertății.
Libertatea costă, pentru ca noi să fim liberi de jugul satanei, Dumnezeu din Cer a dat pe Fiul Său, Hristos Domnul! Asta ca să vedem noi că libertatea sau eliberarea de sub tirani costă și dorința aceasta de libertate își are rădăcinile în Dumnezeu.
De aceea tineri dragi și generații care n-ați trăit acele zile, prețuiți libertatea, rămâneți în ea și apărați-o cu prețul vieții, faceți un scop și-o onoare din ea.
2. Revoluția din 1989 a fost dorința de descătușare față de corupție, ipocrizie, hoție și tot ce poate să fie murdar într-o societate.
În acele zile furia celor care au ieșit pe străzile țării noastre se îndrepta spre nonvalorile din societate. Niciodată să nu uitați dragii mei români, noi am ieșit în stradă împotriva hoției, ipocriziei, indolenței, impertinenței, crimelor comuniștilor, împotriva acelor ticăloși care ne-au mutilat neamul, care au aruncat în închisori și schingiuit, omorât și batjocorit pe oricine li se împotrivea. Acei monștrii care au ucis, care au anihilat orice opoziție, care ne-au sărăcit, dar care aveau de toate, care intrau înainte oriunde, aveau de toate, trăiau în huzur, li se deschidea orice ușă înainte, acei ipocriți care negau existența lui Dumnezeu și dărâmau biserici, arestau și ucideau pe creștini, însă ei de fapt vroiau să fie niște dumnezei și au ajuns posedați de satana, cel care îi înrobea și folosea să facă cele mai de neimaginat atrocități.
De aceea tineri dragi și generații care n-ați trăit în acele zile, țineți la valorile corecte din viața voastră și din societatea liberă pe care Dumnezeu v-a dăruit-o. Urâți și dezbrăcați-vă de hoție, corupție, minciună, idolatrie, ipocrizie etc și îmbrăcați-vă cu valorile prețuite de Dumnezeu, adică cinste, adevăr, integritate, respect, muncă, corectitudine etc. Doar așa vom putea arăta întradevăr că libertatea nu-i ieftină, ci e un Standard nobil și suprem pentru care s-au dat vieți umane, ca noi să trăim la acel Standard al Libertății.
3. Revoluția din 1989 a fost dorința de-a aduce înapoi în societate pe Dumnezeu
În acele zile, chiar dacă mulți am fost crescuți într-un sistem ateu și demonic, sistem comunist, oamenii au tânjit după Dumnezeu, a fost speranța celor din stradă pentru ca regimul demonic comunist să cadă. Acolo, pe data de 16 Decembrie, nu credeam în Dumnezeu, însă când înconjurați de soldați cu câini și gata să ne atace, m-am pus pe genunchi acolo în fața catedralei din Timișoara, chemând Numele Domnului și am văzut cu ochii mei minunea ca acei soldați să se retragă și vremea dintr-o dată să devină mai blândă, un Semn divin care personal mi-a adus fior în tot trupul și sufletul meu. Dumnezeu din Cer a cunoscut că biserica adevărată din România era târâtă prin închisori, bătută și prigonită, iar biserica falsă, coruptă și ipocrită colabora cu comuniștii și era vândută pentru o viață mai bună.
De aceea tineri dragi și generații care n-ați trăit în acele zile, aduceți-vă aminte de Dumnezeu, El v-a dăruit libertatea de astăzi și El dorește să fie parte a unei societăți libere și sănătoase. Cereți bisericilor creștine din România să condamne colaborarea cu securitatea comunistă și să dea lista trădătorilor din biserici publică, doar așa vor putea să aibă credibilitate în societate și întradevăr să-L cinstească pe Dumnezeu, Cel care a dăruit și românilor pe Fiul Său, Cel care nu s-a compromis, ci și-a dat viața și a trăit în integritate până la moarte, la fel au făcut toți adevărații urmași ai Lui în decursul veacurilor. Dragii mei, datorită trădătorilor nu-L părăsiți pe Dumnezeu, ci uitați-vă la cei care și-au dat viața în închisorile comuniste și n-au trădat niciodată, ei au făcut asta știind că ajung la Dumnezeu prin moartea lor și El este Drept și îi va răsplăti cu dreptate, dar trădătorii vor primi pedeapsa lui Iuda, dacă nu se pocăiesc de trădarea și ipocrizia lor.
4. Revoluția din 1989 a fost dorința de-a scăpa definitiv de ideologia comunistă
Deși regimul Iliescu și partidele inițiate de acesta, în majoritatea celor 30 de ani scurși de la Revoluție, au încercat să ascundă acest adevăr al oamenilor ieșiți în stradă, cei care am fost în acele zile acolo știm Adevărul. Noi n-am vrut să scăpăm doar de un dictator comunist, ci de comunism.
Ideologia comunistă este una bolnavă, anticristă, murdară, mârșavă, bazată pe o clică politică, care dorește puterea și dominarea maselor de oameni, este o ideologie egală cu cea nazistă, o ideologie care a construit lagăre de concentare, a decimat populațiile multor țări, a subjugat țări și a distrus generații. O ideologie care are la bază răul, crima, demonismul, ipocrizia, dictatura etc, nu mai are ce căuta într-o societate și trebuie smulsă din rădăcină, din inimile și popoarele lumii. Astăzi tot mai mult oamenii sunt momiți cu socialismul democrat, sunt înșelați de această altă față a comunismului, sunt atrași într-o nouă cursă, pentru ca din nou răul să triumfe și oamenii să aibe de suferit, să poarte iar jugul acestei ciumi roșii pe umerii lor.
De aceea tineri dragi și generații care n-ați trăit în acele zile, dezbrăcați-vă de comunism, respingeți ciuma roșie sub orice mască ar încerca să vă cucerească. Condamnați ideologia comunistă și amintițile copiilor copiilor voștri, cât rău a făcut această ideologie bolnavă neamului nostru, cât am avut de suferit și cât a ucis acest flagel în toată lumea.
Revoluția din 1989 trebuie să ne facă să prețuim libertatea clădită pe Jertfe, să dorim să ne descătușăm de corupție, hoție, ipocrizie, de nonvalori și să îmbrățișăm adevăratele valori care vin din Dumnezeu, să dorim să-L aducem din nou pe Dumnezeu în viețile personale și în societate, să trăim cu dorința de-a scăpa definitiv de ideologia comunistă indiferent sub ce forme ar dori din nou să ne subjuge astăzi.
Doamne Dumnezeule, te rog binecuvintează România, țara noastră minunată!
Simion Ioanăș
Puteți citi articolul și aici.