Încercarea de a rezuma doctrina apostolului Paul cu privire la mântuire în limitele unui scurt eseu poate părea un act de nebunie. Şi totuşi vom încerca.
Paul începe să predice Evanghelia din convingerea că Isus din Nazaret este “Mesia” cel promis şi Fiul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu l-a trimis în lume “la împlinirea timpurilor” pentru a-şi împlini promisiunile făcute poporului său, Israel (2 Cor. 1:18–22; 6:2; Gal. 4:4). Marele mesaj al învăţăturii lui Paul este “taina” Evangheliei lui Isus Cristos (Col. 1:26; Rom. 16:26; 2 Tim. 1:10). Cu toate că odinioară era ascunsă, aceasta i-a fost acum încredinţată lui şi celorlalţi apostoli în calitate de “administratori ai tainei lui Dumnezeu” (1 Cor. 4:1; Ef. 3:2ff.).
Această convingere paulină ajută la clarificarea raportului dintre învăţătura sa cu privire la mântuire şi învăţătura lui Isus Cristos din Evanghelii. Aşa cum Cristos a pus accentul pe venirea Împărăţiei lui Dumnezeu, care introduce binecuvântările “timpului ce va veni” în “vremea aceasta”, tot aşa şi Paul pune accent pe venirea lui Cristos ca Cel prin care binecuvântările mântuitoare ale lui Dumnezeu sunt acum acordate poporului Său. Învăţătura lui Isus din Evanghelii se aseamănă cu uvertura ce anunţă tema Noului Testament: Împărăţia lui Dumnezeu este “aproape”. Predica lui Paul dezvoltă această temă oferind o explicaţie pe înţelesul tuturor a binecuvântărilor mântuitoare ale Împărăţiei.
Însă cum explică apostolul mântuirea pe care o aduce Cristos? Ce a împlinit Cristos prin moartea şi învierea Sa ca să aducă mântuirea celor ce Îi aparţin?
Paul îşi rezumă răspunsul la această întrebare în 1 Corinteni 15:3–4: “ Căci v-am predat ca fiind de fiind de mare importanţă ceea ce am primit şi eu : Cristos a murit pentru păcatele noastre, după cum spun Scripturile”. Acest rezumat este asemănător cu altele din epistolele lui Paul (vezi 1 Cor. 2:2; Gal. 6:14). În aceste pasaje, Paul declară că Evanghelia pe care o predică se concentrează asupra morţii şi învierii mântuitoare a lui Isus Cristos.
În epistolele lui Paul, mai multe teme biblice sunt folosite pentru a desemna aspecte distincte ale mântuirii pe care Cristos a obţinut-o pentru cei care cred. Principalele teme pe care Paul le foloseşte pentru a descrie lucrarea de mântuire a lui Cristos includ: În primul rând “jertfa” sau “ispăşirea” vinii pentru păcatul omului; În al doilea rând “îmblânzirea” mâniei sfinte a lui Dumnezeu împotriva creaturilor sale păcătoase; În al treilea rând “reconcilierea” sau împăcarea cu Dumnezeu; În al patrulea rând « mântuirea » de blestemul şi condamnarea Legii. Şi în al cincilea rând victoria asupra păcatului, a morţii şi a tuturor puterilor ce se opun Împărăţiei lui Dumnezeu.
În mod cert Paul înţelege moartea lui Cristos ca jertfă pentru păcat. În 1 Corinteni 15:3, Paul afirmă că Cristos a murit “pentru păcatele noastre” În alt pasaj el spune că Dumnezeu l-a trimis pe propriul său Fiu “în asemănarea trupului păcătos şi pentru păcate ” (Rom. 8:3). Paul predică de asemeni că moartea lui Cristos a fost o “îmblânzire” a mâniei lui Dumnezeu. În sfinţenia Sa, Dumnezeu nu poate decât să urască păcatul. În orice caz, minunea Scripturii este că Dumnezeu şi-a îmblânzit cu iubire mânia prin moartea Fiului Său (Rom. 3:25; 5:9−10; 2 Cor. 5:21). Lucrarea de răscumpărare a lui Cristos este de asemenea o lucrare de reconciliere. Prin moartea Sa, Cristos a îndepărtat orice obstacol care împiedica pacea dintre păcătos cu Dumnezeu..
Această lucrare de reconciliere include aspectul dumnezeiesc şi uman. Nu numai că îndepărtează obstacolele mâniei lui Dumnezeu (Rom. 5:9–10), dar cheamă de asemenea păcătosul “să se împace” cu Dumnezeu (2 Cor. 5:20). Tema răscumpărării este proeminentă în înţelegerea lui Paul a mântuirii lui Cristos. Ideea biblică a răscumpărării pune accentul pe plata unui preţ ce asigură eliberarea păcătosului din legătură (1 Tim. 2:5–6). Într-una din cele mai clare afirmaţii despre mântuirea lui Cristos ca şi operă de răscumpărare, apostolul Paul declară că “ Cristos ne-a răscumpărat de blestemul legii devenind blestem pentru noi” (Gal. 3:13). În sfârşit, o caracteristică ignorată a lucrării de mântuire a lui Cristos este victoria pe care o obţine asupra puterii păcatului, a morţii şi asupra oricărei forme de opoziţie faţă de domnia împărăţiei lui Dumnezeu (1 Cor. 15:54–57). Prin moartea şi învierea SA, Cristos a dezarmat puterile ce se opun Împărăţiei lui Dumnezeu (Col. 2:13–15).
Fără îndoială, mesajul central al învăţăturii lui Paul este acela că Dumnezeu a intrat în istorie în persoana Fiului Său, Isus Cristos, a cărui moarte şi înviere răscumpărătoare au adus mântuirea. În orice caz, Evanghelia după sf. Paul include de asemenea şi aplicarea mântuirii în Cristos credincioşilor ce sunt uniţi cu Cristos prin slujirea Duhului Său. Chiar dacă Paul nu vorbeşte explicit despre un „ordin al mântuirii” (ordo salutis), bazele unui asemenea ordin sunt evidente in epistolele sale (vezi Rom. 8:30; 1 Cor. 1:30; 6:11).
Cel mai cuprinzător mod în care Paul descrie aplicarea mântuirii este în termeni de uniune a credinciosului cu Cristos. Când credincioşii sunt uniţi cu Cristos prin slujirea Duhului Său, ei participă în plenitudine la toate beneficiile lucrării sale mântuitoare în numele lor (Rom. 8:2,11; 1 Cor. 6:11; Ef. 4:30).
În scopul scurtului nostru rezumat, există trei beneficii ale unirii cu Cristos de o importanţă majoră, aşa cum înţelege Paul aplicarea mântuirii: îndreptăţirea gratuită, sfinţirea de către Duh şi glorificarea.
Îndreptăţirea gratuită . Am remarcat în introducerea noastră că a ajuns la modă în unele cercuri să se opună accentuarea lui Paul în ceea ce priveşte unirea cu Cristos cu învăţătura sa despre îndreptăţirea prin lege. În orice caz, aceasta este o greşeală profunda. Reforma a avut desigur dreptate să evalueze că una din principalele caracteristici ale învăţăturii lui Paul este doctrina îndreptăţirii doar prin har, doar cu ajutorul credinţei. Mai mult, contrar pretenţiilor mai recente ale autorilor „noii perspective” asupra lui Paul, acesta vede în mod cert îndreptăţirea ca o temă „soteriologică”. Îndreptăţirea nu răspunde doar la întrebarea dacă Neamurile, ca şi iudeii aparţin poporului legământului lui Dumnezeu, aşa cum reţin mulţi autori ai noii perspective. În primul rând răspunde întrebării cum orice păcătos, fie el dintre neamuri sau iudeu, poate găsi acceptare la Dumnezeu în ciuda păcatului şi a vinii sale.
După Paul, îndreptăţirea este un act de îndurare din partea lui Dumnezeu prin care El iartă păcatele credincioşilor şi îi declară drepţi în virtutea neprihănirii lui Cristos (Rom. 4:1–5; 5:15–17; 10:3; 2 Cor. 5:21; Fil. 3:9). Cu toate că toţi au păcătuit, Cristos a fost dat la moarte pentru păcatele poporului său şi înviat pentru îndreptăţirea lor. (Rom. 4:25). Separat de orice „ lucrare” făcută din ascultare faţă de Lege, Dumnezeu îi îndreptăţeşte pe cei ce îl primesc pe Cristos prin credinţă. (Rom. 3:28; Gal. 2:16). Acest beneficiu al îndreptăţirii este o binecuvântare a mântuirii pe deplin escatologică, care declară că „ acum nu mai există nicio condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus” (Rom. 8:1).
Sfinţirea prin Duh. Toţi cei ce sunt uniţi cu Cristos sunt locuiţi de Duhul său cel dătător de viaţă. (Rom. 8:4–11). Credincioşii nu numai că sunt declaraţi drepţi prin îndreptăţirea gratuită, dar sunt şi înnoiţi după chipul lui Cristos. (2 Cor. 3:17–18). Puterea şi domnia păcatului sunt distruse. Prin unirea lor cu Cristos în moartea şi învierea Sa, credincioşii sunt acum consideraţi morţi pentru păcat şi trăiesc pentru neprihănire (Rom. 6:12–14). Noul statut de care se bucură credincioşii (îndreptăţirea) este întotdeauna însoţit de o viaţă nouă de ascultare, care este întreprinsă în credincioşi de Duhul lui Cristos (sfinţirea).
Glorificarea. Cu toate că de obicei ne gândim la glorificare ca la desăvârşirea viitoare a mântuirii credinciosului, Paul vorbeşte despre glorificare ca despre o realitate prezentă şi viitoare (Rom. 8:18ff., 30). Datorită unirii intime a credincioşilor cu Cristos, glorificarea lui Cristos în învierea şi înălţarea Sa reprezintă de asemenea glorificarea credincioşilor. Încă de pe acum credincioşii îşi au locul alături de Cristos în ceruri (Ef. 2:6). În orice caz, mai rămâne aşteptarea unei glorificări viitoare a credincioşilor (2 Tes. 1:10). Atâta vreme cât trăiesc în lumea aceasta, credincioşii aşteaptă cu nerăbdare ziua când ”trupurile lor de umilire” vor fi transformate pentru a fi asemănătoare cu trupul glorios al lui Cristos (Fil. 3:21).
Evanghelia, după sf. Paul, poate fi rezumată ca fiind mesajul glorios al lui Dumnezeu de împlinire a promisiunilor Sale că mântuieşte pe poporul Său in Cristos. Mesajul central al întregii învăţături a lui Paul este mântuirea prin Cristos răstignit şi înviat. Cristos a oferit o răscumpărare pentru păcatele poporului Său ce răspunde la toate aspectele condiţiei lor păcătoase. Prin unirea în credinţă cu Cristos, credincioşii se bucură de toate beneficiile lucrării sale răscumpărătoare. 2 Corinteni 5:17 conţine cuvinte extraordinare: “ Dacă cineva este în Cristos, este o făptură nouă. Omul cel vechi a murit, şi s-a născut omul cel nou”. Cei ce sunt în Cristos se bucură de un nou statut de acceptare gratuită din partea lui Dumnezeu, în ciuda nevredniciei lor de păcătoşi. Ei experimentează de asemenea harul vieţii noi de ascultare faţă de „legea lui Cristos” prin lucrarea Duhului Sfânt. Şi ei cunosc harul glorificării atât a celei prezente cât şi a celei viitoare, când „primele roade” ale mântuirii lui Cristos vor apărea în recolta escatologică a participării depline la victoria învierii lui Cristos.
