text Eseuri

Răspunsul lui Dumnezeu

de Virgil Vîrstă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

   2 Corinteni12:7. „Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: Harul Meu îţi este deajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită...”!

   Se spune că Dumnezeu răspunde rugăciunilor în cel puţin şase feluri: 1. O! De câtă vreme aştept să-mi ceri lucrul acesta. 2. Da, îţi rezolv problema, dar nu chiar acum. 3. Nu! Lucrul acesta nu ţi-l dau pentru că te preţuiesc şi te iubesc prea mult. 4. Da, dar nu aşa cum îmi ceri tu, nu aşa cum vrei tu. 5. Da, dar nu atât de puţin cum ceri tu. 6. Nu! Până când nu te lepezi de păcat.

   Cuvântul Domnului spune în Ps. 135.7 că Domnul Dumnezeu are în cămările Lui chiar şi apele şi vânturile şi toate bogăţiile, pe care este gata să le dea cu măsură fiecărui copil al Său care cere cu credinţă. Atâtea lucruri bune, atâtea lucruri la care nici nu ne-am gândit până acuma, Domnul Dumnezeu le are în cămările Lui şi abia aşteaptă să I le cerem. De aceea, uneori, la rugăciunile noastre Domnul răspunde pe loc, zicând: O, de câtă vreme aştept să-Mi ceri lucrul acesta. Atunci când Dumnezeu spune: Mai aşteaptă puţin! Nu îţi rezolv problema chiar acuma, atunci Domnul Dumnezeu vrea să învăţăm faptul că suntem dependenţi de El. Şi că fără El nu suntem nimic şi nici nu putem să facem nimic fără ajutorul Său. Uneori, când venim înaintea Domnului în rugăciune şi-I cerem tot felul de lucruri care la prima vedere ni se par bune, dar în final s-ar putea să ne dăuneze, Înţelepciunea lui Dumnezeu care este mai presus de înţelepciunea noastră spune cu milă: NU! Te iubesc prea mult. Nu pot să-ţi dau lucrul acesta pentru că te-ar pierde şi Eu te preţuiesc prea mult, Mi s-ar rupe inima.

   Uneori cerem în rugăciuni, lucruri care nu sunt tocmai bune pentru noi şi atunci Domnul Isus spune cu duioşie: Vei primi dar nu aşa cum ai cerut, vei primi puţin altfel, sau chiar cu totul diferit. Şi nouă ni se pare că Dumnezeu nu ne răspunde rugăciunilor noastre. Alteori cerem lucruri bune şi corecte şi chiar plăcute Domnului şi totuşi răspunsul să fie diferit. De ce? Pentru că Domnul Dumnezeu ştie mai bine ce este bun pentru noi şi răspunsul la rugăciunile noastre este de multe ori acesta: Da, îţi dau lucrurile pe care le-ai cerut, dar nu aşa cum Mi-ai cerut tu, ci îţi dau mult mai mult. Eu sunt un Dumnezeu bogat. Şi din ceea ce am Eu îţi dăruiesc şi ţie, pentru că te iubesc. Numai vezi să nu te îngâmfi. Vezi să nu te umfli de mândrie. Aşa cum poate Pavel ar fi făcut , văzând descoperirile făcute de Domnul lui.

   Nu de puţine ori Domnul răspunde rugăciunilor noastre asfel: Nu, până când nu te lepezi de păcatul acesta, nu-ţi dau ceea ce ceri. De aceea trebuie să ne cercetăm şi să aducem la cunoştinţa Domnului toate fărădelegile noastre, şi cele cu voia şi cele fără de voia noastră, ca Sângele Mielului să le spele şi astfel să căpătăm trecere înaintea Domnului.

   La rugăciunea lui Pavel, Domnul a răspuns simplu: „NU! Harul Meu îţi este deajuns...! " Dumnezeu din cer a îngăduit ţepuşul în „carnea „ lui Pavel pentru ca să-l ţină smerit la picioarele Lui şi să-i arate că Harul, nu este un lucru de apucat, ci este o mare binecuvântare chiar şi pentru cei ce trec prin lipsuri, nevoi şi necazuri. Pavel a învăţat lucrul acesta şi a ajuns să spună în versetul 10: „...simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Cristos, deoarece atunci sunt tare când se arată Harul Său în slăbiciunile mele!”

   Fraţi şi surori, suflete drag Domnului, nădejdea noastră nu trebuie să stea în rugăciune ci în Cel ce este deasupra rugăciunii, în Dumnezeu. De aceea, când rugăciunea pare că nu dă roade, şi că nu avem răspunsul dorit, nu contează aşa de mult, pentru că Dumnezeu rămâne sprijinul nostru care, prin Harul Său ne întăreşte. Şi la vremea potrivită trimite răspunsul cel mai bun. Încredeţi-vă în Dumnezeu. Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise