Prietenul meu

Eram cei mai buni prieteni din lume. Impreuna cu Andrei am impartasit cele mai frumoase momente din viata mea. Am fost impreuna si la bune si la rele. Uneori radeam impreuna pana la lacrimi, alteori sufeream si plangeam impreuna. Ne luam apararea unul altuia atunci cand eram trasi la raspundere si nu suportam ca celalalt sa priveasca indiferent la pedeapsa vinovatului. In semn de solidaritate eram gata sa ne asumam responsabilitatea faptelor celuilalt pentru a-i sari in ajutor si a dovedi prietenia adevarata.
Anii au trecut si am intrat la liceu, de aici incepeau adevaratele aventuri. Nefrecventarea scolii, prietenii cu fel si fel de fete, petrecerile la sfarsit de saptamana erau lucrurile cele mai importante pentru noi. Incetul cu incetul ne afundam in bezna si nici macar nu realizam cum aruncam pe fereastra zilele, anii vietii care in acel moment nu ni se parea ca meritau prea multa valoare. Am inceput sa fumam impreuna cu o gasca din liceu si vroiam sa aparem cat mai cool in fata lor. Petrecerile nu erau de mare interes daca nu se oferea bautura din belsug, astfel in fiecare inceput de saptamana eram mahmuri dupa betiile din week-end. Eram maestri in a cuceri fetele care nu erau decat niste trofee pentru noi. Regula noastra era sa nu ne indragostim- luam cat de mult putem si ofeream cat de putin posibil. Parintii nosti nu aveau habar de viata pe care o duceam pentru ca au hotarat ca suntem destul de mari incat sa ne purtam singuri de grija. Parintii mei petreceau majoritatea weekend-urilor la tara unde isi construiau o casa si Andrei avea acoperirea perfecta ca venea sa imi tina de urat.
Anii au trecut repede si iata-ne ajunsi la sfarsitul liceului. Examenul de bacalaureat se apropia cu repeziciune si era singurul lucru din timpul liceului pe care l-am luat in serios. Trebuia sa luam aceste examene cu orice pret. Nu stiu cum dar ne-am trezit amandoi cu diploma in mana si aceasta vara urma sa fie cea mai tare din viata noastra. Eram majori, examenele erau luate, recompensele parintilor erau pe masura, ce oare ne mai putea lipsi?
Am plecat la mare impreuna cu gasca si urma sa petrecem 10 zile pline de distractie maxima in care vroiam sa facem cele mai nebunatice lucruri.
Intr-una din seri am plecat la discoteca din Navodari unde ne-am distrat pe cinste toata noaptea. Bausem cam mult dar credeam ca sunt un sofer destul de bun pentru a ne putea intoarce la Hotel cu masina.
Nu se luminase bine si impreuna cu Andrei si cu doua dintre cuceririle nostre am urcat in masina. Imi amintesc doar ca nu au trecut 5 minute si am vazut cum in fata noastra a aparut dintr-o data o alta masina. Nu mai puteam sa o evit si tot ce stiu este ca intr-o fractiune de secunda m-am trezit intr-un pat de spital. Nu reuseam sa imi dau seama ce se intampla. Mai tarziu am aflat ca fusesem in coma timp de 3 zile.
"Bine ca am supravietuit!"- m-am gandit eu. A fost doar un mic incident si sunt sigur ca a fost doar o alta aventura pe care am trait-o.
Le-am spus parintilor ca as vrea sa ma intalnesc cu Andrei cat mai repede, ma gandeam ca poate isi aminteste el mai bine ce s-a intamplat. Le-am vazut atunci privirea trista si am vazut cum ochii mamei se umpleau de lacrimi. Dintr-o data un gand m-a fulgerat, dar daca el ... imi era teama sa ma gandesc sau sa indraznesc sa intreb asa ceva. "Nu, nu putea fi posibil! Probabil ca se s-a accidentat putin mai rau decat mine si inca nu isi revenise. "
Plin de framantare am indrazit sa o intreb pe mama: "Andrei v-a fi bine, nu-i asa?" In acel moment a izbucnit in lacrimi si nici macar nu mai putea sa-mi raspunda. Tata mi-a spus incet ca ceilalti nu au supravietuit accidentului si ca eu am fost cel mai norocos.
"Nuuuu! Nu e posibil asa ceva!" Imi venea sa urlu, sa sar din pat, sa plang isteric, sa ma arunc de pe balcon. Credeam ca inebunesc, vroiam sa ma trezesc din acel cosmar, eram sigur ca am adormit si totul era doar un vis.Cum era posibil asa ceva? Erau prea tineri, Andrei nu putea sa ma fi parasit chiar acum , cand aveam toata tineretea la dispozitie. Cum e posibil ca niste tineri sa moara asa dintr-o data?
Am iesit din spital si parintii au venit cu masina sa ma duca acasa. Nu indrazneau sa scoata un cuvant si tot drumul pana acasa nimeni nu a scos nici un cuvant.
Acest eveniment mi-a intors toata viata pe dos. Cum voi mai putea eu sa ma distrez fara Andrei, ce v-a fi viata mea de acum incolo fara prietenia lui? Cu cine voi mai rade? Cine va plange cu mine atunci cand imi va fi greu? Cine va sta pentru mine si imi va lua apararea atunci cand voi ajunge la necaz ?
Zilele, sapatamanile au trecut si nu mai eram acel tanar plin de entuziasm de dinainte. Parca nimic nu ma mai bucura si ii simteam lipsa lui Andrei ca si cum o parte din inima mea lipsea. Inca mai speram sa il vad aparand la usa mea intr-o zi si sa imi spuna ca totul a fost o poanta.
Vara care credeam ca va fi cea mai fericita din viata mea sa dovedit a fi cel mai groaznic cosmar. Ma incercau sentimente de vinovatie amestecate cu durere si amaraciune.
Eram intr-un fel responsabil de cele intamplate. Eram VINOVAT de moartea prietenului meu si a celor doua tinere.
Sfarsitul verii sosi si intr-o zi am primit un telefon de la un fost coleg de liceu. Auzise de Andrei si vroia sa vada cum ma simt. M-a invitat sa ies cu el si niste prieteni de-ai lui in acest sfarsit de saptamana la un lac din apropiere. Nu aveam nici un chef dar la insistente lui am acceptat.
Ajunsi acolo ne-am instalat corturile, am adunat ceva lemne pentru foc si deja incepu sa se insereze. Acesti tineri mi se pareau atat de ciudati fata de gasca mea si prietenii cu care eram eu obisnuit. Nu i-am auzit deloc injurand, nu am vazut nici un pic de bautura cand am descarcat bagajele si totusi parca citeam o bucurie pe chipul lor, diferita de cea pe care o cunosteam eu. Ce fel de distractie poate fi aceea fara bautura?
Ne-am adunat cu totii in jurul focului pe care cativa baieti l-a pregatit si la lumina flacarii imense, un tanar cu o ghitara in mana lua cuvantul.
"Haide-ti sa cantam ceva!" a spus. Toti au incepus sa se ia dupa el si au inceput sa cante. Se pare ca toti stiau cuvintele acelui cantec pe care incercam sa il recunosc din muzica pe care o ascultam pe la discoteci si petreceri. Dar nu semana deloc cu nici o melodie cunoscuta. Ascultand cuvintele mi-am dat seama ca era ceva legat de religie, de D-zeu si de Isus.
(va urma...)