POEMUL ETERNITĂȚII

În toate scrierile sale, într-un mod magistral, Moise a subliniat mereu ideea că Dumnezeu este un loc de adăpost sau de scăpare. În mijlocul problemelor cu care ne confruntăm, niciodată nu trebuie să ne lăsăm învinși de circumstanțele nefavorabile, ci să ne ridicăm ochii prin credință spre ceruri, pentru că de acolo va porni izbăvirea. , , Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să-ți vină în ajutor, Trece cu măreție pe nori. Dumnezeul cel veșnic este un loc de adăpost, Și subt brațele Lui cele veșnice este un loc de scăpare.” ( Deuteronom 33; 26-27) De asemenea în Psalmul 90 Moise plin de inspirație divină, prin intermediul acestui minunat poem, ne-a descris măreția și veșnicia lui Dumnezeu prin contrast cu fragilitatea și vremelnicia oamenilor. În acest poem al eternității ne este așezat în fața ochilor noștri, faptul că înainte de a fi lumea și pământul cu tot ce este pe el era Dumnezeu. Cel Etern, ne este prezentat cum tronează peste tot și toate din veșnicie în veșnicie. Îmi place cum enunță Moise acest lucru. , , Înainte ca să se fi născut munții, și înainte să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu!” (Psalmul 90-2)

Apoi Moise, în cadrul acestui poem, așează prin contrast cu Dumnezeu vremelnicia omului. Ne este descris modul cum generații după generații s-au coborât în pulberea pământului, pe când Dumnezeu rămâne la cârma universului. În mod continuu pe pământ oamenii se nasc, trăiesc, având împletită viața cu suferință, apoi mor. Oare câte generații se pot perinda pe fața pământului într-o mie de ani? Iar pentru Dumnezeu ni se spune că o mie de ani sunt ca ziua de ieri ce a trecut. Minunat este modul cum Moise, scriitorul inspirat de Duhul Sfânt scoate în relief acest lucru: , , Tu întorci pe oameni în țărână, și zici: , , Întoarceți-vă fiii oamenilor!” Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca o strajă din noapte. Îi mături, ca un vis: dimineața, sunt ca iarba, care încolțește iarăși: înflorește dimineața, și crește, iar seara este tăiată și se usucă.” (Psalmul 90; 3-6)

De la condiția vremelniciei umane este atinsă apoi o altă temă foarte delicată, și anume, păcatele pe care oamenii le comit în timp ce își trăiesc viața pe acest pământ. Îmi aduc aminte de ceea ce afirma un scriitor religios și anume, că păcatele ascunse sunt acele păcate cu care oamenii refuză să vină înaintea lui Dumnezeu pentru a fi iertați și a se împăca cu El. De asemenea, greșelile și obiceiurile dăunătoare trebuie aduse la picioarele Marelui Vindecător ce poate ajuta orice ființă umană înrobită. Moise privind în urmă la toată peregrinarea sa pe pământ subliniază în repetate rânduri în acest magnific poem, vremelnicia omului, la un moment dat el afirmă că ni se duc anii ca un sunet. Și tot ceea ce realizăm pe acest pământ nu este făcut decât cu trudă și durere, cu toate că ne mândrim mult cu realizările noastre.

Ideea frumos enunțată de Moise în acest psalm, este că trebuie să ne raportăm la Dumnezeu și la standartele sale, și să nu trăim o viață axată pe plăceri păcătoase. Pentru că timpul ce ne este oferit este foarte scurt, și apoi vom da socoteală înaintea Judecătorului Suprem al omenirii. Iar la sfârșitul vieții când vom trage linia și vom analiza tot ce am realizat în această viață, vom constata că ceea ce contează este dacă ne-am împrietenit cu Dumnezeu și dacă am urmat căile Sale. Dar cel mai trist lucru este să constatăm la sfârșit de tot că suntem fără speranța eternității.

Moise îl imploră pe Dumnezeu în această rugăciune a sa revelată în psalmul 90, pentru ca să primim înțelepciune și să învățăm să ne chivernisim într-un mod frumos și demn viața. În viziunea lui Moise asupra vieții, tot ceea ce primează, este ca omul să învețe să umble cu Dumnezeu. Pentru că în mod tainic, nevăzut de nimeni, Duhul Sfânt se poate coborâ în inimile noastre și ne poate călăuzi chiar dacă vremurile ce le trăim sunt atât de grele. , , Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta, și toată viața noastră ne vom bucura și ne vom veseli.” (Psalmul 90-14) Acest verset este magnific, pentru că ne învață să ne apropiem în fiecare dimineață a vieții noastre de Dumnezeu, și ni se spune că vom fi săturați de bunătatea divină. Apoi ca rod al primirii bunătății cerești, ni se promite că vom avea parte de bucurie și veselie. Lucrul minunat ce se desprinde de aici, este faptul că Dumnezeu poate pune și bucurie în inimile noastre uneori rănite și pline de dureri ascunse de ochii oamenilor.

Îndurarea lui Dumnezeu se poate revărsa peste acei oameni, ce dându-și seama de vremelnicia vieții și de păcătoșenia naturii umane se îndreaptă spre Dumnezeu pentru a-L căuta și a cere ajutor și har la vreme de nevoie. Ce minunat sună acest cuvânt har, ce perspective minunate se deschid în fața noastră prin acest har atât de mult dezbătut și niciodată înțeles pe deplin. Eu înțeleg, chiar dacă într-o zi mă voi culca în pulberea pământului cuprins de somnul primei morții, dacă în această viață am umblat cu Dumnezeu, în ziua învierii mă voi ridica din țărână cu un corp proslăvit pentru că Hristos mă va chema din nou la viață. Totul se va realiza doar prin har și nicidecum altfel. Nu cunoaștem în totalitate, ci doar în parte, cum va fi viața veșnică alături de Dumnezeu, de aceea Sfintele Scripturi ne spun că acele lucruri pregătite de Dumnezeu celor ce îl iubesc vor surprinde.

Noi ne-am obișnuit poate prea mult cu această lume a răutății în care trăim, încât atunci când medităm la lumea celor mântuiți ne minunăm de contrastul uriaș ce există între cele două lumi. Iar pe mine personal ceea ce mă minunează cel mai mult este faptul că prin har, orice om poate să ridice ochii spre ceruri și să spere că într-o zi va păși pe străzile Noului Ierusalim, luând parte la sărbătoarea mântuirii. Aceasta este vestea bună a unui viitor măreț ce Dumnezeu îl oferă cu generozitate tuturor celor ce astăzi vor să intre în bucuria Sa.