„Care sunt alegerile corecte în viaţa noastră?” Iată o întrebare pe care fiecare dintre noi ne-o punem înaintea lui Dumnezeu şi a familiei noastre. Alegerea corectă ne conduce întotdeauna la decizii după voia lui Dumnezeu. Între slujitorii lui Avraam şi cei ai lui Lot s-a iscat, ca din senin, o ceartă cu privire la turmele de vite şi păşunile insuficiente pe care le aveau. Avraam n-a vrut ca aceste certuri să continue. El i-a spus nepotului său: „Te rog să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la drepta, eu voi apuca la stânga.” (Gen. 13.8-9) Privind cu atenţie la condiţiile care l-au determinat pe Avraam să facă o alegere între el şi Lot, nepotul său, putem descoperi câteva principii pozitive pentru alegerile noastre în condiţii neprevăzute. Prezenţa lui Lot în viaţa lui Avraam nu făcea parte neapărat din voia lui Dumnezeu, câtă vreme Dumnezeu îi poruncise, în Geneza 12, să iasă din ţara lui, din casa tatălui său, dar şi din rudenia sa. Eleganţa şi înţelepciunea cu care unchiul Avaam îl tratează pe nepotul Lot constă în întâietatea pe care i-o acordă acestuia, nu ca să-l îndatoreze cu ceva, ci dintr-un motiv nobil şi plăcut Domnului: „să nu fie ceartă între mine şi tine”. Este, dacă vreţi, o conduită preventivă pe care o aplică Avraam în alegerea sa. Cearta ajunsese doar la nivelul păzitorilor turmelor lor. Orice om al lui Dumnezeu este chemat să fie în familia şi în societatea sa un om al păcii. Pentru aceasta ne sunt necesare mai multe îngrediente sufleteşti şi spirituale în relaţia cu partenerii noştri: politeţe, spirit de sacrificiu, renunţare la drepturile noastre. Avraam s-a lăsat pe sine la urmă şi i-a spus lui Lot: „alege tu.” Alegerile noastre trebuie să fie plăcute, aşadar, atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi înaintea oamenilor. Dumnezeu va evalua întotdeauna alegerile pe care le facem prin prisma celor din jurul nostru: din familie, din Biserică, de la locul de muncă, şi în general din societatea în care trăim. Alegerile şi deciziile noastre personale ne determină stilul de viaţă printre cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu, dar care întâlnindu-ne ar putea primi, prin noi, o nouă şansă în reuşitele vieţii. Avraam în alegerea sa n-a folosit cuvinte multe la adresa lui Lot, nu le-a ţinut o predică morală păzitorilor de turme, dar s-a constituit pe sine însuşi într-un model vrednic de urmat de către acei oameni: soţia sa, Lot cu familia lui, păzitorii turmelor de vite ale ambelor familii. Rezultatul alegerilor şi deciziilor noastre trebuie să-l lăsăm ulterior în grija providenţială a lui Dumnezeu. Ştim ce s-a întâmplat cu Lot şi familia lui în capitolele următoare din Geneza 13, până la capitolul 19 inclusiv. Adevărul este că Lot a eşuat în alegerea sa şi acest eşec l-a dus în final la pagube materiale, sufleteşti şi spirituale: şi-a pierdut soţia, casa din Sodoma, prestigiul său în faţa propriei familii, dacă l-a avut vreodată. Nu putem şi nu e corect să-L acuzăm pe Dumnezeu pentru alegerile noastre greşite, asemenea lui Adam şi Eva în grădina Edenului. Avraam şi-a făcut datoria pentru Lot înaintea lui Dumnezeu, dar nu putea face mai mult. Acelaşi lucru ni se aplică şi nouă când avem de făcut alegeri importante în viaţa personală sau în familie. Dumnezeu nu va lua decizii în locul nostru, ci doar ne va călăuzi şi ne va îndruma spre acele alegeri corecte. Ce considerente vor sta la baza acestor alegeri sau decizii? Altruismul sau egoismul nostru? Dorim numai fericirea noastră sau vrem s-o împărtăşim în mod egal cu toţi cei din familie? Câtă rugăciune punem la baza acestor alegeri? Dumnezeu ne cunoaşte deja inima şi aspiraţiile sufleteşti. Cine pe cine trebuie să-l convingă: noi pe El sau El pe noi? În această luptă sufletească trebuie neapărat să fie un câştigător şi un înfrânt. În Geneza 32 Îngerul Domnului (Hristos înainte de întrupare; n. n.) l-a socotit pe Iacov victorios în lupta cu Dumnezeu şi cu oameni, dar cu o condiţie subînţeleasă: Iacov să-şi mărturisească păcatul înainte de primirea binecuvântării, iar ca semn exterior să primească de la Dumnezeu lovitura datorită căreia va umbla prin lume şchiopătând din coapsă. Alegerile corecte au repercusiuni pentru întreaga noastră viaţă. Pentru ele trebuie să-i mulţumim cu multă recunoştinţă lui Dumnezeu, în caz contrar binecuvântările primite s-ar putea transforma în tragedii, ca şi în cazul lui Lot, nepotul lui Avraam din Sodoma. Nu există o reţetă universală şi care să fie aplicabilă pentru orice alegere importantă. Fiecare creştin este un caz aparte înaintea lui Dumnezeu şi tocmai de aceea nu trebuie să copiem la indigo experienţele altora pentru a avea succes garantat în alegeri. Alegerile de multe ori sunt ca nişte fântâni de apă săpate în curtea casei noastre. Cu cât vom săpa mai adânc cu atât vom da mai lesne de o apă limpede şi curată. Dumnezeu să ne ajute în această privinţă. Am ales pentru secţiunile ce urmează optsprezece personaje biblice pe care Dumnezeu le-a condus în aventura vieţii lor la cele mai bune alegeri din final, pentru că au respins ereziile nimicitoare şi au urmat învăţătura sănătoasă a Bibliei. Aceste personaje sunt: Moise, omul Lui Dumnezeu descris în Evrei 11.23-29; împăratul Manase a cărui pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu este descrisă în 2 Cronici 33.10-26; împăratul cetăţii Ninive care s-a pocăit la propovăduirea lui Iona, despre care citim în Iona 3.6-9; Saul din Tars în drum spre Damasc, descris în Fapte 9.3-6; Onisim, sclavul lui Filimon şi prietenul apostolului Pavel (Ep. Către Filimon); Ioan Marcu, ucenicul lui Pavel şi al lui Barnaba, amintit de Luca în Fapte 13.13; Evanghelistul Luca, pomenit de apostolul Pavel în ultima scrisoare către Timotei, în 2 Timotei 4.11a; Apostolul Petru, la marea Tiberiadei, conform Evangheliei după Ioan, cap. 21, versetele 15 la 22; Iosif, fiul lui Iacov, în care ni se arată, prin analogie, cum trebuie să ne asemănăm cu noul nostru Iosif, Domnul Isus Hristos; Ioan Botezătorul şi părinţii lui, în care am încercat să oglindesc, în miniatură, misiunea lui Ioan de a-i împăca pe părinţi cu copiii lor; Profetul Daniel, confirmat de Domnul Isus în vremea din urmă pentru poporul Israel; Dărnicia văduvei din Templu, în care sugerez că nu trebuie să fii multimilionar, ca să contribui cu banii sau bunurile tale, la înaintarea Evangheliei; Ungerea cu mir din Betania, care reflectă un dialog interesant dintre o femeie criticată pentru fapta făcută Domnului Isus şi ucenicii care s-au lăsat uşor influenţaţi de Iuda vânzătorul; Zacheu, vameşul, care practică pocăinţa reparatorie din punct de vedere bănesc şi material fără ca Domnul Isus să-i fi cerut în mod explicit acest lucru; Ucenicul Andrei, fratele lui Petru; Simon din Cirena, iniţial obligat să-i ducă crucea lui Isus, dar alegând ulterior să-L urmeze de bunăvoie pe Isus cel înviat din morţi; Bartimeu, fiul lui Timeu, deşi orb el a văzut mai bine decât fariseii şi saducheii că Isus era, într-adevăr, Mesia, fiul lui David; Femeia păcătoasă, care ne reprezintă pe fiecare dintre noi în măsura în care facem ceea ce a făcut ea: venim la Domnul Isus şi mărturisindu-I păcatele, Îi cerem iertare. Nădăjduiesc că în felul acesta voi asigura un echilibru spiritual necesar cărţii de faţă şi-l voi încuraja pe cititor la o viaţă de credinţă în Hristos, prin alegeri şi decizii corecte spre slava lui Dumnezeu, după ce în capitolul anterior, 11, l-am „intoxicat” numai cu poveşti despre erezii nimicitoare, învăţători şi proroci mincinoşi, şi tot felul de hristoşi falşi de care diavolul se foloseşte până în vremea noastră, ca să-i inducă în eroare chiar şi pe sfinţii lui Dumnezeu. În ultimul capitol al cărţii am redat un memorial al preţuirii mele sufleteşti faţă de cel ce s-a numit Eugen Bodor şi care mi-a fost ca un părinte spiritual în tinereţea mea din timpul regimului comunist. Pentru cărţile scrise despre Duhul Sfânt şi darurile Sale a fost denunţat la securitate de anumiţi oameni, care numai creştini nu erau. Pentru aceasta a făcut câţiva ani de închisoare între anii 1960-1962. I s-a închis adunarea din str. Colţea, nr. 8, sect. 3, pe care o conducea ca păstor şi despre care unii mi-au povestit că era ca un Elim spiritual în centrul Capitalei. N-am ţinut cont de faptul că unii aşa-zişi fraţi l-au acuzat de curvie şi de rea credinţă în domeniul restituirii unor împrumuturi băneşti. Eu cred că şi diavolul avea arhiva lui secretă, când Arhanghelul Mihail i se împotrivea şi „se certa cu el pentru trupul lui Moise” (vezi Iuda v. 9). Presupun că diavolul l-a considerat pe Moise un criminal pentru acel egiptean pe care l-a omorât şi i-a ascuns trupul în nisip. Dar suntem siguri că Dumnezeu îl iertase pentru acel păcat, întrucât găsim scris în Numeri 12.3 că „Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.” Cu privire la acuzaţiile care i s-au adus de către unii şi alţii lui Eugen Bodor, legate de anumite presupuse păcate, eu cred, potrivit Bibliei că şi în cazul în care acestea ar fi adevărate, trebuie să mizăm pe iertarea desăvârşită a lui Hristos, care a murit pentru păcatele noastre pe crucea de la Golgota. Nu facem o lucrare după voia lui Dumnezeu, dacă aruncăm cu undiţa criticii în marea uitării, ca să pescuim păcatele altora, care între timp au fost iertate. Folosind această tehnică a contestării slujitorilor lui Dumnezeu din vremea comunismului ateu, am putea să spunem că nici apostolul Petru nu merita să fie repus în slujba de apostol, întrucât s-a lepădat de Hristos. Totuşi Domnul Isus, după Învierea Sa din morţi, a fost de altă părere, conform cu ceea ce citim în capitolul 21 al Evangheliei după Ioan. 1
