Omnia mea mecum porto

Toți cei care mă vizitează se simt datori să se mire de numărul cărților și să întrebe, unii admirativ, alții compătimitor, dacă le-am citit pe toate. Să le spun că da? Ar suna arogant. Că nu? Aș trece drept un snob care vrea să impresioneze. Așa că dau răspunsuri vagi: ”Cele de pe raftul de sus, nu” sau ”Jumătate sunt doar pentru referință” sau ”Pot să le vând oricând prin eBay”. Nu suflu o vorbă despre sutele de cărți lăsate în casa părintească din România sau despre alte sute care acoperă un întreg perete al biroului de la biserică…

Aici nimeni nu mi-ar înțelege pasiunea pentru cărți într-o vreme când acestea sunt scumpe iar informația, dacă ar fi să să vorbim doar despre acest aspect, este (aproape) gratis pe Internet. Dar pentru mine cel puțin, nu este același lucru să citești poeziile lui Eminescu on-line cu a citi poeziile lui în Ediția Perpessicius 1955, cu prima pagină semnată de ilustrul critic literar (degeaba întrebați: nu este și nu va fi de vânzare). Sau Traian Dorz virtual versus versuri scrise pe hârtie și citite cu inima.

Dar cu toată patimea mea nesățioasă pentru cărți, adevărul este că citesc din ce în ce mai puține… Citesc mai mult decât oricând dar nu cărți. Reviste și ziare, broșuri și broșurici, articole și articolașe, e-mailuri și infomerciale de tot soiul… Dar cumpăr cărți cu aceeași patimă cu care le cumpăram la pachet, acum douăzeci de ani, când de dragul uneia plăteam pentru toate șase-șapte – maculatură nevandabilă… Cumpăr cartea, încep să o citesc și apoi presat de alte probleme și lecturi, cele mai multe legate de îndatoriri de serviciu, îi găsesc un loc în bibliotecă promițându-mi să o reiau altă dată… Altă dată se transformă în altă altă-dată și tot așa.

M-am întrebat și ce spun despre mine nu alții prin prisma cărților ci cărțile ca atare – sutele de volume pe care le țin pe rafturile bibliotecii(ilor) mele. Nu genul de literatură sau autorii favoriți sau ”haosul ordonat” în care sunt aranjate după un altgoritm știut numai de mine … Nu asta deși cineva poate fi etichetat și prin prisma catalogului cărților pe care le are…

Ce spun cărțile mele despre credința mea că o viață mai simplă este una mai împlinită, că o viață cu mai puține lucruri materiale este o viață cu mai multe valențe spirituale?… Nu cumva transmit un mesaj contradictoriu prin maldărele mele de cărți?

Fascinat de o prezentare elogiasă a simplității vieții lui Isus descrisă pe coperta exterioară a unei cărți care mi-a ”căzut în mâini” după ce am scuturat raftul unei librării, m-am decis să cumpăr cartea. ”Doar” douăzeci și nouă de dolari și nouăzeci și nouă de cenți, preț ovreiesc sub pragul psihologico-zecimalic. Fiind gata să-mi simplific viața, să o aduc la c.m.m.n.c. așa cum a făcut Isus-Modelul, am călcat în gura lăcomiei și-am cumpărat-o. M-am dus glonț acasă s-o citesc. Am realiza că volumul face parte dintr-o serie de trei și dacă vreau soluții, trebuie să aștept până în iunie anul viitor cănd apare volumul doi și decembrie, trei-ul… Volumul unu doar descrie simptomele…

M-am simțit tras pe sfoară. Și vina o am doar eu pentru că mă regăsesc trăind o viață complicată, din ce în ce mai îndepărtată de idealul simplității pe care Iisus l-a trăit și despre care a predicat ucenicilor. În loc să învăț de la El, cumpăr cărți cu ce spun alții dispre El… Doar ca să am o bătaie de cap în plus la mutat când Conferința o să mă trimită în alt district. Aș vrea să am puterea să mă debarasez de totul, păstrând doar Biblia subliniată și memorizată, să pot zice precum Seneca: ”Omnia mea mecum porto”. Port totul cu mine.

Ovidiu Radulescu
Mai multe articole scrise de Ovidiu Radulescu puteti citi pe site-ul w w w. ovidiuradulescu. com