text Eseuri

Olimpiada continuă

de Dan Daragiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Daragiu
Olimpiada continuă                                                                                                                                               Dan DaragiuUltimii 30 de metri i-a alergat relaxat, tragând ușor cu ochiul la tabela electronică. Victoria nu avea cum să-i mai scape, după ce primul adversar  după el se afla la o distanță mai potrivită pentru o cursă de 1500. Știa că este pe punctul de a stabili un nou record mondial, așa că i-a trecut prin minte că l-ar mai putea doborî tot el încă de câteva ori. La urma urmei, din moment ce devenise deja cel mai rapid om de pe planetă, de ce să nu mai încaseze și alți bani cu noile lui recorduri. Așa că jamaicanul Usain Bolt și-a calculat bine mișcările. 9,69 secunde pe suta de metri însemna (doar) pentru el o performanță oricând repetabilă. Urmărindu-i cursa de pe stadionul olimpic din Biejing, nu am putut rezista tentației de a citi și timpii realizați de ceilalți concurenți „umiliţi” de „Fulgerul din Caraibe”. Astfel, am observat că până şi concurentul clasat pe ultimul loc avea un timp mai bun decât recordul anilor 80 pe aceeaşi distanţă. Atletismul, ca şi alte discipline sportive, a evoluat absolut uimitor. Lăsând la o parte metodele mai puţin ortodoxe prin care unii sportivi au ajuns la performanțe uluitoare - și mă refer aici, bineînțeles, la dopaj – se observă cu ochiul liber încotro ne îndreptăm. De la regimuri alimentare atent studiate și supravegheate de medici nutriționiști specializați în medicină sportivă, la metode de antrenament inovatoare, de la echipamente de concurs revoluționare și până la tehnologii ultrasofisticate folosite în confecționarea aparatelor și instrumentelor de pregătire, toate au un singur scop: performanța. Iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Citius, altius, fortius, celebrul dicton latin, își cunoaște împlinirea în zilele noastre, mai bine ca oricând altcândva în istoria omenirii. Și asta nu este valabil doar în sport. Viteza este principalul obiectiv în orice domeniu. Un nou record mondial sau olimpic, un raport predat șefului mai repede, o investiție realizată înainte de termen, o mașină mai „nervoasă” și trenuri de mare viteză,  totul pentru a fi mai eficienți, mai rapizi. Mâncăm pe fugă, iubim pe fugă, ne rugăm pe fugă. Nici la cumpărături nu mai mergem, atâta vreme cât nu avem probleme cu net-ul. Dai un click și tot ce-ai pus în coș îți vine acasă mai repede decât ai crede. Avem fast-food-uri și automate pentru aproape orice, de la cafea la ziare și chiar buchete de flori. Vrei o ciorbă, scoți plicul instant de „burtă” sau „văcuţă” şi-n 3 minute... gata. O cafea? Nimic mai simplu. Un „3 în 1” trebuie să fie undeva pe-aproape. Și, cum nu mai avem timp de citit, ascultăm o carte la casetofonul din mașină. Am zâmbit când, la întâlnirea noastră de grup, de marți, unul dintre noi ne-a întrebat „ce-am mai citit”. Cu gândul la acest articol, era să-l corectez: „mai bine zis, ce-am mai ascultat”. Încet, încet, vom ajunge să avem în torpedo mai multe CD-uri și casete cu Romani sau Deuteronom decât cărți în biblioteca personală, deja transformată, în cele mai multe case, în suport doar pentru TV sau DVD. Și, Doamne fereşte, să n-ajungem ca în loc de rugăciune să „băgăm” o casetă cu una specifică, deja înregistrată, adaptată situaţiei.În tot acest iureş, înainte de a fi prea târziu, oprește-te, cel puțin pentru o clipă. Întreabă-te dacă nu ești și tu prins în vârtej. Dacă nu cumva viteza ți-a răpit și ție bucuria de a trăi, de a savura clipa de har pe care o primești cu drag de la Dumnezeu. Uită-te la alergarea ta și vezi dacă nu ai pierdut din vedere lucrurile cu adevărat importante. Alergi în direcția cea bună? Sau ești mânat de gânduri și rațiuni ce te depărtează de țintă, în loc să te apropie? Apostolul Pavel își reglase bine strocul și cadența pașilor, iar direcția era cea corectă. Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n’aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt (1 Cor. 9.26). Dacă obișnuiai să intri în camera micuților tăi doar pentru a le da indicații înainte de-a ieși pe ușă, în drum spre servici, oprește-te să-i săruți și să le spui că-i iubești. Închide celularul, petreceți timp împreună, smulgându-i din fața calculatorului, și roagă-te cu ei! Dacă acum asculți cărțile doar în mașină, amintește-ți că le ai undeva acasă, și în varianta clasică. Ia-le de-acolo, șterge-le de praf, simte-le mirosul de cerneală și umple-ți inima cu bogăția de cuvânt din ele! Mănânci prea des și prea singur la fast-food? Bucură-te alături de ai tăi, la masă, ori de câte ori poți!  Fă-ți timp să dormi, fă-ți timp să mănânci, să iubești, să te rogi...Cât despre titlu, încă nu m-am hotărât în privința cuvântului ”continuă”. Să fie verb?... Să fie adjectiv?...

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise