text Eseuri

Oglindirea crestina

de Pastor Ioan COCIRTEU
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU

OGLINDIREA CREȘTINĂ

”Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu.” (Ioan 13: 15)

Domnul Isus Hristos este acela care ne vorbește astfel. Tocmai sfârșise treaba de servitor, umilindu-se până acolo, încât le spălase picioarele ucenicilor Săi. Prin aceasta, Domnul le-a făcut un serviciu, de care ei aveau atunci nevoie, dar în același timp le-a înfățișat în chip plastic, mișcător și concret, ceea ce urma să facă apoi cu sufletele lor, spălându-le de păcate.

De fapt, absolut tot ceea ce ucenicii au văzut și au trăit în El și cu El, le-a fost prezentat prin cele câteva cuvinte: ”Să faceți cum am făcut Eu”, ca pe o regulă sfântă a vieții lor viitoare.

Puterea oricărei pilde, depinde mai întâi de faptul dacă are în sine ceva atrăgător, apoi de influența ce o are ea asupra noastră.

De fapt, conține în ea ceva foarte atrăgător, pilda Mântuitorului nostru ? Se pune întrebarea cu toată seriozitatea, căci, judecând după traiul unora dintre ucenici, se pare că nu ar fi fost tocmai așa. Da, fără nici o rezervă, tot ceea ce este frumos, demn de a fi iubit și desăvârșit, vedem în Domnul Isus, înfățișat ochilor noștri în forma vieții Sale pământești. Dacă vrem să aflăm ce este socotit în cer ca nobil și strălucit, atunci trebuie să-L privim pe Domnul, căci în El ni se arată strălucirea lui Dumnezeu.

Dar cât de orbi sunt unii oameni, dacă este să ne gândim că pentru ei această putere dumnezeiască n-are nici o putere de atracție.

Deprinderile și felul de a trăi al conducătorilor unui stat, exercită influență asupra unei întregi țări. Pilda pornită de sus este imitată de cei din apropierea conducerii, și așa mai departe până jos. Numai pilda Domnului care a coborât la noi și a trăit cu noi, ca să putem vedea limpede cum am putea duce pe pământ o viață asemănătoare lui Dumnezeu, este urmată de atât de puțini dintre supușii Săi ! Dacă vedem în Domnul Isus ascultarea și supunerea lui față de voia Tatălui, deplina renunțare și jertfirea de Sine, atunci vedem tot ce poate fi mai minunat și mai strălucit.

Oare, o asemenea pildă, pe care Dumnezeu ne-a pus-o cu tot dinadinsul sub ochii noștri, cu intenția de a ne lăsa atrași de ea și de a o imita, să nu ne atragă ?

Dar aceasta încă nu este totul. Puterea unei pilde nu se află numai în perfecțiunea ei, ci și în atitudinea personală față de Acela care ne dă pilda. Domnul Isus nu-mi cere să fac mai mult decât a făcut El. El vrea numai, ca noi să trăim întocmai ca El, să procedăm întocmai ca El. El s-a umilit cum nu se putea mai mult, pentru ca să ne mântuiască și să ne binecuvânteze. Faptul acesta, l-a socotit ca pe cea mai mare cinste și bucurie, și ne îndeamnă să participăm la această bucurie și onoare, iubind și slujind cum a iubit și a slujit El !

Deci, prin blândețea acestei pilde mari, prin plinătatea acestei dragoste aflată în Acela care ne-a dat pilda, ea devine atât de atrăgătoare.

Nu trebuie uitat un lucru ! Ceea ce Domnul Isus a făcut pentru noi nu trebuie să fie o simplă amintire, ci dragostea Lui trebuie să-mi fie o realitate permanentă. Numai așa putem iubi cum a iubit El.

Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise