text Eseuri

Oare ce putem învăța noi creștinii după perioada Trump?

de Simion Ioanas
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Oare ce putem învăța noi creștinii după perioada Trump?

Rezultatul pentru noul președinte a fost validat în Congresul Statelor Unite, e adevărat că după proteste, intrarea în clădirea Congresului cu forța și un circ văzut de toată lumea.
Ne întrebăm oare ce putem învăța noi creștinii evanghelici din întâmplările din ultima vreme?

– În primul rând, învățăm că avem un Dumnezeu suveran, Dumnezeu care îngăduie și lucrează după voia Lui, ridică și coboară președinți și împărați pe acest pământ.
– Învățăm faptul că Dumnezeu nu ne-a chemat să impunem Împărăția lui Dumnezeu, ci să propovăduim Evanghelia până la marginile pământului.
– Învățăm faptul că Dumnezeu îngăduie un nou capitol în viața Bisericii, unul în care Biserica prigonită trebuie să funcționeze în continuare, chiar dacă actuala putere anticreștină, anti-biblică și globalistă o să întețească prigoana la maxim împotriva creștinilor.
– Învățăm faptul că o să vină o perioadă în care mulți se vor lepăda de credință, își vor vinde frații, totul ca să ajungă în grațiile puterii mondiale globaliste care deja este o putere mondială.
– Învățăm faptul că noi creștinii vom trăi o perioadă de cenzură, în societate, în media actuală, pe marile rețele de socializare, în școli, universități și oricine o să aibă curajul să le stea împotrivă celor care cenzurează vor suporta consecințele care pot ajunge până la pierderea libertății.
– Învățăm faptul că L-am uitat pe Domnul, ne-am integrat așa de bine în lumea aceasta încât am devenit ca lumea, având ca țintă materialismul, faima, egocentrismul și ajungând să avem în multe biserici doar spectacole frumoase, de aceea Dumnezeu îngăduie prigoana, pentru ca noi să ne pocăim și să ne întoarcem la Domnul, să iubim și să trăim Cuvântul, având ca Țintă Împărăția lui Dumnezeu și Neprihănirea.
– Învățăm faptul că prorocii mincinoși au umplut bisericile și ne-au mințit că președintele Trump o să câștige, mulți s-au aliniat în frământările din ultima perioadă la agenda globalistă și unii au făcut din președintele Trump idolul lor, e timpul pentru biserică să-și pună încrederea în Hristos Domnul, Capul Bisericii.
– Învățăm faptul că noi nu suntem chemați să intrăm în lupte politice, ci să intrăm în lupte spirituale pentru a câștiga bătălii spirituale, satana se luptă să distrugă oamenii și bătălia noastră se câștigă prin post, rugăciune, mărturie de viață și stând integrii într-o societate care se degradează tot mai mult.
Dumnezeu să ne ajute, să ne dea înțelepciune și putere ca în viitorul zbuciumat care ne stă înainte să rămânem credincioși Domnului.

Simion Ioanăș
Puteți citi articolul și aici.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise