text Eseuri

O rugaciune pentru Romania

de Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2

O RUGĂCIUNE PENTRU ROMÂNIA

“Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușine, da, nouă, împăraților noștri, căpeteniilor noastre, și părinților noștri, pentru că am păcătuit împotriva Ta!”
Daniel 9: 8

Sunt multe lucruri pe care le-am dori schimbate în țara noastră, din punct de vedere social, moral, spiritual, etc. Când ne gândim la toate aceste lucruri începem să ne consolăm unii pe alții, întrebându-ne cu o doză de resemnare: „Ce putem face noi?” Poate cea mai la îndemână abordare este aceasta: suntem prea mici si prea slabi ca să schimbăm fața țării noastre. Ca și comunitate de credincioși suntem într-un procentaj nesemnificativ ca sa fim în stare de ceva….Și totuși, la dispoziția noastră este cea mai mare putere ca să schimbăm lucrurile: PUTEREA RUGĂCIUNII. Stimați frați și prieteni, cred că națiunea noastră are nevoie de oameni ca noi, oameni care să cunoască puterea rugaciunii și să o folosească.

Daniel, în fața unei crize fără precedent strigă la Domnul. Asta este de făcut! Când vezi că direcția nu este bună să te prăbușești pe genunchi și să te rogi. Astăzi, Dumnezeu ne motivează să ne rugăm pentru țara noastră!

EXISTĂ O NEVOIE A TREZIRII
Dacă ne uităm în Cuvânt, și trebuie să ne uităm, ne dăm seama cum ar trebui să trăim. Ce etalon am ales ca să vedem cum suntem? Care este reperul după care ar trebui să ne verificăm modul de viață? Indiscutabil Cuvântul inspirat și fără greșeală al lui Dumnezeu. Uitați-vă la Daniel, se uită în Cuvânt și vede ce trebuia să fie poporul Israel. La fel și noi, se prea poate ca să nu trăim în concordanță cu standardele lui Dumnezeu și atunci trebuie să mijlocim înaintea Lui cu post si rugăciune. Noi, cei credincioși să fim altfel, ca Dumnezeu să ne asculte, să se îndure de noi și să ne binecuvânteze țara.

EXISTĂ CAUZE ALE CĂDERII
 Cumulul de domenii în care o țară poate falimenta are diverse cauze. Aceste cauze sunt de factură pamântească, dar în mod sigur sunt și de natură spirituală. Când un popor își întoarce fața de la Cuvântul lui Dumnezeu, când păcătuiește și încetează să mai strige către Domnul vine prăbușirea….o prăbușire groaznică. Spunea Solomon: „Neprihănirea înalță pe un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor.”

EXISTĂ SOLUȚII PENTRU REABILITARE
Ce e de făcut? Cum poate ieși o națiune din starea decăzută în care se găsește? Ca țară trebuie să ne recunoaștem starea de păcat în care ne găsim. Partea frumoasă este aceea că Daniel se identifică cu națiunea lui care păcătuise. Și acest lucru este un model de urmat. Să spui: „Doamne, ne pocăim înaintea Ta de păcatul minciunii, de păcatul furtului, de păcatul avortului, de păcatul închinării la idoli, de păcatul vrăjitoriei, de păcatul vorbirii de rău, etc. Soluția este și recunoașterea faptului că numai Dumnezeu este calea de scăpare. Nimeni si nimic nu ne mai poate scăpa decât Dumnezeu ! Daniel amintește Numele Domnului ca un mijloc de salvare. Avem datoria să depunem toate eforturile ca să ne întoarcem la Dumnezeu ca națiune. Avem misiunea de a le arăta oamenilor că aceasta este soluția binecuvântării.

Stimați creștini, fie această zi, ziua rugăciunii pentru România! Am ajuns rău, cum nu se poate mai rău…SĂ-L IMPLORĂM PE DUMNEZEU SĂ INTERVINĂ !

Doamne ajută, Doamne dă izbândă !

Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise