O întrebare chinuitoare

"Am venit în lumea aceasta şi nu ştim cum. Vom fi luaţi într-o zi din lumea aceasta şi nu ştim când. Dar niciodată nu putem scăpa de întrebarea: Ce va fi după aceea, la sfârşitul zilelor noastre? Vom spune, desigur, că nu ne aşteaptă nimic, amăgindu-ne astfel atât de uşor. Dar ce am rezolvat?... Nu reuşim să ne eliberăm de întrebarea cea chinuitoare şi grea: Dacă totuşi este ceva după?" O. Loy

Întrebarea aceasta este mereu evitată. De ce oare? Poate tocmai fiindcă ne temem de sfârşitul nostru, ca fiind ruperea de toate legăturile pe care le avem sau nu vrem să acceptăm limitele absolute aşezate de Dumnezeu? Sau fiindcă ne este teamă să rămânem în final singuri cu noi înşine şi că vom fi împinşi în întuneric, fără a avea posibilitatea de întoarcere?

Unde putem căuta atunci un rost al vieţii noastre şi o mângâiere pentru moarte? Viaţa nu poate avea un sens decât în legătură cu moartea şi mângâierea nu poate apărea decât dacă am găsit un răspuns viabil la întrebarea supremă a existenţei noastre!

"Nu reuşim să scăpăm de întrebare!" De aceea nici nu este de mirare că tocmai în această privinţă se ridică o mulţime de speculaţii şi închipuiri cu privire la moarte şi la veşnicie. Tema morţii este evitată, ocolită, minimalizată sau idolatrizată, veşnicia este şi ea negată sau împământenită. La sfârşit însă ne aflăm în faţa unei nesiguranţe amare, în acest sens nu pot ajuta nici măcar rezultatele aşa-numitelor "studii ale morţii clinice", fiindcă experienţele la limita morţii au loc de fapt tot în lumea aceasta. Nimeni nu s-a întors niciodată cu adevărat de dincolo.

Nu reuşim cu nici un chip să ne eliberăm de întrebare. - Ei bine, dar cui o adresăm şi de unde aşteptăm un răspuns? Avem nevoie de acel Cuvânt pe care noi singuri nu ni-l putem spune. Nici moartea nu-l are fiindcă ea este mută şi ne reduce la tăcere. Singurul răspuns demn de încredere trebuie să vină de dincolo, din veşnicie, de la Domnul vieţii şi al morţii.

A crede în Dumnezeu înseamnă a accepta răspunsul la întrebarea finală dat prin Cuvântul Său. Însă acest Cuvânt este cuprins în întruparea, răstignirea şi învierea Domnului Isus Cristos.

El este Singurul care a venit la noi din veşnicie. Prin El am aflat adevărul cu privire la cer şi pământ, la Dumnezeu şi om, la viaţă şi moarte. Mult mai mult decât atât: El a trăit şi a suferit viaţa noastră pe această planetă a morţii şi în aceleaşi condiţii ca şi noi. Vinovăţia noastră înaintea lui Dumnezeu a fost purtată de Fiul pe cruce şi a fost curăţită cu sângele Său.

Însă asta nu este totul. Dumnezeu L-a smuls din împărăţia morţilor şi L-a făcut biruitor al morţii. El nu numai că are moartea în urma Sa, ci este şi deasupra ei. De aici înainte, cei morţi nu mai sunt prizonieri ai morţii, ci aparţin Domnului vieţii. Viitorul nostru pentru veşnicie nu depinde decât de Isus Cristos.

Cu acest răspuns pot trăi cu boala mea cea mai grea, în mijlocul acestei lumi a morţii. Pot trăi cu adevărat din puterea veşniciei, pornind de la ţintă şi privind către ţintă. Creştinii sunt iubitori ai vieţii, chiar şi a celei pământeşti, fiindcă ei o cunosc pe cea veşnică, prezentă deja în ascuns împreună cu Cristos cel înviat. Asta îmbogăţeşte şi înfrumuseţează existenţa noastră.

Cu acest răspuns pot să mor, chiar şi când trebuie să trec prin încercări şi să fiu cuprins de temeri. Isus este aici şi îmi este aproape. Cel ce a murit pentru mine mă însoţeşte în moarte şi nu mă părăseşte în valea umbrei morţii. Zilele mele sunt numărate, însă timpul meu - mai mult încă, veşnicia mea se află în mâna Lui.

E. B.