text Eseuri

NUMAI IUBIREA

de Parafrază
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Parafrază
NUMAI IUBIREA- parafrază la prima epistolă a apostolului Pavel către Corinteni, capitolul 13 1 Corinteni 12.1: Urmăriți deci darurile spirituale care vi se potrivesc cel mai bine, iar eu vă voi indica spiritul în care trebuie să le folosiți: 1 Corinteni 13.1-13: Chiar dacă aș vorbi în limbi și dialecte rare, sau în limba locuitorilor constelației Orionului, dar n-aș avea iubire, sunt ca o stație de amplificare care nu scoate decât un zgomot puternic de microfonie! v. 2: Chiar dacă aș avea și eu spiritul profetic și aș fi un erudit în toate misterele lumii naturale macro și microcosmice, chiar dacă aș stăpâni toate profesiile, toate specialitățile și toate tainele spirituale, chiar dacă aș putea schimba relieful geografic, politic și social prin credința cea dreaptă, dar n-aș avea iubire, sunt un mare zero! v. 3: Chiar dacă mi-aș împărții toate bunurile la societățile de binefacere și mi-aș dona organele pentru transplant, încă de viu, dar n-aș avea iubire, beneficiul este nul! v. 4: Iubirea are o răbdare fără limite, Iubirea are o bunătate fără pereche. Iubirea nu cunoaște invidia sau gelozia. Iubirea nu vrea să iasă în față pentru a fi aplaudată sub lumina reflectoarelor. Și chiar dacă i s-ar face publicitate, aceasta nu-i produce o bucurie... ascunsă! v. 5: Iubirea nu este certată cu buna cuviință, Nu este obraznică sau îndrăzneață desconsiderând drepturile altora, Ea nu urmărește în primul rând avantajele proprii, Nu se lasă provocată Și nu poate lua în calcul și variante mai puțin etice sau mai puțin morale! v. 6: Nu se bucură de nedreptate nici măcar atunci când dreptatea câștigă, dar pe căi nedrepte, ci se bucură de adevărul trăit și rostit! Întâi trăit și apoi rostit! v. 7: Pentru a iubi ea scuză chiar și ceea ce este impardonabil, Crede chiar și ceea ce este incredibil, Speră chiar și ceea ce este imposibil și Suferă chiar și ceea ce este insuportabil! v. 8: Dragostea ESTE…! Nemuritoare! Chiar și după ce proorociile își vor pierde rostul, Chiar și după ce limbile vor fuziona (se vor contopi)Și chiar și atunci când cunoștința și-ar putea atinge limitele, DRAGOSTEA MERGE MAI DEPARTE! v. 9. Căci cunoașterea noastră este fragmentară, Și proorociile noastre sunt limitate în timp! v. 10: Dar când va veni Cel ce este desăvârșit și noi vom atinge perfecțiunea, termenul de ”parțial”,”fragmentar” sau ”incomplet”, va fi uitat! v. 11. Când eram copil, eram copil în toate: Când vorbeam, stârneam zâmbete, Când simțeam, nu cunoșteam nuanțele. Când gândeam, nu aveam perspectivă. Dar când am devenit adult, am abandonat tot ceea ce era infantil! v. 12: Acum Te vedem ca pe un monitor, Dar lăsăm doar amprente de palme pe ecran, Atunci, însă, Te vom vedea într-o realitate nevirtuală Și ne vom putea… îmbrățișa! Interminabil… Acum cunosc abecedarul Învățătorului, dar atunci voi cunoaște pe Învățătorul abecedarului, așa cum am fost și eu cunoscut de El, chiar de la concepție! v. 13: Acum dar rămâne acest triumvirat: credința, speranța și iubirea! Dar atunci va domni... NUMAI IUBIREA!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise