text Eseuri

Nicio lacrimă!

de Virgil Vîrstă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

A5

Psalmul 6:6:

Nu mai pot gemând!

În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul, şi-mi scald patul în lacrimi.”

Pe bună dreptate spunea cineva că viaţa omului începe cu un strigăt şi se sfârşeşte cu un suspin.

Aşa a fost de la început.

Adam, când a deschis ochii pentru prima dată, după ce Creatorul i-a suflat suflare de viaţă, a strigat plin de bucurie: AVA, adică Tata; dar, apoi, datorită păcatului neascultării a fost nevoit să-şi ducă traiul, cu trudă şi cu suspinuri.

De câte ori nu a plâns Adam în cei 930 de ani, pe care i-a trăit pe pământ, despărţit de Tatăl şi Creatorul său.

Câte lacrimi amare au vărsat ochii lui văzând pe fiul său, pe Abel, ucis de către fratele său Cain.

Avraam a plâns la mormântul Sarei.

Iosif a plâns la întâlnirea cu fraţii lui, aşa de tare, încât l-a auzit tot Egiptul.

Domnul Isus, Mântuitorul, a plâns pentru Cetata Ierusalimului.

Dar a plâns şi în faţa mormântului lui Lazăr.

Însă Domnul a plâns nu pentru că Lazăr era mort, pentru că ştia că numai după câteva clipe Lazăr va ieşi din mormânt, viu, la chemarea Sa.

Ci Domnul plângea din pricina necredinţei celor din jurul Său.

De multe ori suntem şi noi în faţa unor tablouri care stârnesc lacrimi.

Însă avem o nădejde vie. O nădejde bazată nu pe ritualuri nici pe mituri ci pe Adevărul lui Dumnezeu care spune în Apocalipsa 21:4 „Domnul va şterge orice lacrimă din ochii noştri şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire nici ţipăt, nici durere, pentru că lacrimile dintâi au trecut.”

Totuşi lacrimile ni le-a dat Creatorul.

Mai întâi ca să ţină globul ocular umed şi curat.

Dar în acelaşi timp, Domnul ne-a dat lacrima şi ca o supapă de eliberare.

Faptul de a plânge nu este o ruşine, suflet drag.

Ori de câte ori simţi nevoia să te descarci, lasă să-ţi curgă lacrimile, pentru că împreună cu tine plânge Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus.

De multe ori te podidesc lacrimile din pricina „văii umbrelor morţii” prin care treci pe pământul acesta.

Alteori din pricina durerilor, a suferinţelor, a întristărilor de tot felul inima îţi este inundată şi îţi curg lacrimi pe obraz.

Ezechia, spune Cuvântul Sfânt în 2 Împ. 20:3 că „a vărsat multe lacrimi”, pe când era bolnav.

Apostolul Pavel spune în Faptele Apostolilor 20:19, că din pricina uneltirilor iudeilor „a slujit cu multe lacrimi.”

Dar lacrimile sunt şi simbolul compasiunii „plângeţi cu cei ce plâng”, spune Scriptura.

Apoi sunt lacrimi de căinţă.

În Ps. 84:18 Cuvântul Domnului spune: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.”

Am o veste bună, suflet drag, şi te încurajez, pe calea aceasta, să ştii că, după o noapte plină de suferinţă şi lacrimi amare, vine o dimineaţă cu veselie.

Vine o dimineaţă în care Însuşi Domnul nostru Isus va şterge orice lacrimă din ochii noştri şi ne va muta din „valea” aceasta a plângerii, pe meleagurile cereşti, în Casa Tatălui Sfânt, unde S-a dus să pregătească loc tuturor celor ce vor fi crezut în El.

Da, tuturor celor ce pe pământul acesta s-au căit de păcatele lor şi au vărsat multe lacrimi, Domnul Isus le făgăduieşte viaţa veşnică, într-un loc unde nu vor mai fi dureri, nici necazuri şi nici lacrimi.

Până atunci, însă, Domnul Isus scrie în cartea Sa toate lacrimile tale şi toate lacrimile mele, adunându-le în burduful Său, cf. Psalmului 56:8.

Doresc ca Domnul să ne binecuvinteze şi să ne schimbe lacrimile de durere, lacrimile de întristare, în lacrimi de bucurie. Amin.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise