Negri albi

Negri albi? Să nu-ţi vină să râzi? Aşa ceva nici nu există! La aşa ceva sau ceva asemănător te-ai gândit când ai văzut titlul. Ce să zic, nici eu n-am întâlnit până acum vreun negru alb. Sau poate totuşi? Mă duc cu gândul la un bătrân muncitor de la construcţii de drumuri, a cărui piele era bronzată şi tăbăcită de soare, vânt şi vreme. De asemeni mă gândesc la grupurile de turişti care se întorc acasă după vacanţele de vară din sudul însorit. Au plecat cu feţele albe şi se întorc bine bronzaţi, uneori de nerecunoscut. Pentru ceilalţi, care nu pot pleca în concediu sau trebuie să-şi petreacă vacanţele pe vreme ploioasă, s-a îngrijit între timp industria cosmetică. În definitiv, nu puţini oameni sunt aceia care pun preţ pe culoarea pielii, căutând să arate bronzaţi în tot cursul anului. Pentru toţi aceştia există cremă de piele, şi, fără să-şi petreacă concediul la Marea Neagră, sau să se expună la soare, devin negri din europeni ce sunt. Aşa se face că, prin întrebuinţarea unui astfel de preparat, chiar în mijlocul iernii, o secretară dintr-o regiune industrială e aşa de bronzată, de parcă s-ar fi întors chiar atunci din Tunisia sau de la schi în munţi.

Acum însă nu te duce la cel mai apropiat magazin ca să-ţi procuri o astfel de cremă de piele, căci dermatologii n-au căzut încă de acord, dacă acest mijloc artificial nu e în cele din urmă dăunător. Pentru frumuseţe însă se fac multe sacrificii!

De fapt, este ceva de râs, pentru că şi negrii fac ceva asemănător. Ei nu se străduiesc să se facă şi mai negri, ci să devină albi.

Deja în secolele trecute unii exploratori în Africa au relatat că anumite triburi de negri prelucrau un fel de pământ deschis la culoare într-o pastă moale cu care îşi ungeau trupul, ca după părerea lor să le devină pielea mai deschisă. Astăzi însă doamnele şi domnii de culoare, vanitoşi, au un mijloc mai simplu: îşi cumpără de la cea mai apropiată drogherie un „decolorant" de piele. Deci există şi „negri albi", dacă vrei.

Şi totuşi noi ştim cu toţii că dintr-un negru nu se poate face un alb şi nici invers. Toate lucrurile artificiale nu ajută la nimic. Aceasta ne aminteşte de cuvântul biblic: „Poate un etiopian să-şi schimbe pielea, sau o panteră să-şi schimbe petele? Tot aşa aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţi răul?" (Ieremia 13:23).

Nu, negrului nu îi este cu putinţă să iasă din pielea lui şi să se îmbrace cu alta. La fel şi pantera îşi păstrează blana ei cu pete.

Tot aşa este şi cu omul, de la naştere are o fire păcătoasă. Din fragedă copilărie este pornit să facă rău. Nu este bun prin natura lui, cum au afirmat unii filozofi, ci el este rău din naştere prin păcatul strămoşesc şi nu este în stare să dăinuie în faţa Dumnezeului cel sfânt. Dar acestui Dumnezeu să-i fie aduse laudă şi mulţumire, pentru că El poate să săvârşească minunea salvării pentru toţi aceia care în lumina Cuvântului Său îşi recunosc starea lor păcătoasă şi pierdută, aşa cum citim în Isaia 1:18 „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada!"

Îmi amintesc de un negru care, la o adunare de evanghelizare, le-a spus ascultătorilor săi următoarele cuvinte: „Eu am o faţă neagră, însă am o inimă albă, care a fost curăţită prin sângele lui Isus. Voi care staţi în faţa mea aveţi feţe albe, dar poate că aveţi inimi negre. Astăzi, acum, lăsaţi ca inimile voastre să fie spălate prin sângele Domnului Isus, Mântuitorul! „Fericiţi sunt cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!"