text Eseuri

Negarea Divinităţii confirmă existenţa acesteia

de Estela C. Manea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Estela C. Manea

Nu am pretenţia că sunt o persoană pricepută în mânuirea condeiului; de asemenea, cred că aşezarea pe hârtie a gândurilor şi a frământărilor mele interioare nu sunt dintre cele mai reuşite şi necesită multă cizelare. Sunt un om simplu dar care gândeşte. Şi chiar prin faptul că gândesc dovedesc că exist. Cogito ergo sum, nu? Dumnezeu a făcut mai mult decât să gândească universul pentru a-şi dovedi existenţa. El a creat universul, a creat existenţa a tot ceea ce ne reprezintă, ne-a creat pe noi. El nu s-a rezumat doar la a gândi aceste lucruri ci a trecut la fapte, ceea ce este o dovadă de netăgăduit a existenţei Lui.

Ştiţi, m-am tot gândit la atei. Aşa se autodenumesc ei şi aşa îi numim şi noi. Dumnezeu însă, îi numeşte nebuni. Iată ce spune versetul Scripturii din Psalmul 14:1: " nebunul zice în inima lui, nu este Dumnezeu." Câtă dreptate are Tatăl ceresc în dreptul lor. Poate că ateii cunosc deja poezia noastră cu "priveşte în jur la tot ce te înconjoară că în toate astea îl vezi pe Dumnezeu". Bănuiesc că au deja o replică bine argumentată la genul acesta de dovezi ale existenţei Lui. Noi, creştinii, de cele mai multe ori lăsăm armele jos, obosiţi fiind de multele încercări eşuate de a-i lamuri pe atei de existenţa divină, văzându-ne obligaţi astfel să îi privim cum continuă să trăiască mai departe în nebunia şi în rătăcirea lor.

Cunosc o persoană care, ciudat, se crede a fi creştin. E vorba despre un bărbat înaintat în vârstă. El îl acceptă doar pe Dumnezeu Tatăl dar pe Dumnezeu Fiul şi pe Dumnezeu Duhul Sfânt îi respinge spunând că Isus a fost doar un om iar Duhul Sfânt este doar o născocire a minţii pocăiţilor. Cei care citiţi Biblia ar trebui să aveţi cunoştinţă de versetul care spune că cine nu-L are pe Fiul nu-L are nici pe Tatăl. În trei cuvinte, oamenii ăştia se mint singuri. Ştiţi ce este şi mai ciudat la această persoană de care am început să vorbesc? Cunoaşte Biblia şi vine cu argumente biblice ca să te convingă că el are dreptate. Devine însă foarte caraghios atunci când prezintă citate biblice pe care le foloseşte în favoarea lui, dar aceste citate sunt chiar cuvintele Domnului Isus Hristos din Scriptură. Ce vreau să spun este că indiferent cum ar întoarce-o ateii, tot la Trinitate ajung şi înainte ca să-şi dea seama folosesc tot ce înseamnă Divinitate ca să-şi construiască argumentele lor puerile. Din cauza asta teoriile lor cad în faţa înţelepciunii dumnezeieşti, cad în faţa Atotputernicului Creator a toate. Bieţii atei. Oricum vor ei s-o ia, tot la Dumnezeu ajung, făr’ a prinde chiar de veste. Ei nu ştiu, săracii, încă un lucru: chiar ei confirmă existenţa lui Dumnezeu. Negarea Divinităţii de către atei confirmă existenţa acesteia. Cum? Simplu. A putut vreodată cineva să nege ceva sau, în cazul nostru, pe cineva care nu există? Este imposibil aşa ceva. De când este pământul, oricine sau orice a trebuit mai întâi să existe ca mai apoi să fie supus discuţiilor pro şi contra.

Dacă citeşti aceste rânduri şi ai şi tu aceleaşi convingeri ca cei despre care fac vorbire aici te-aş ruga să faci un exerciţiu. Scrie pe o foaie de hârtie o pledoarie în care sa-ţi susţii ideile cu dovezi despre ceva sau cineva care nu există, dar nu despre Dumnezeu, că teoria asta este deja expirată şi a căzut de mult din picioare pentru că El şi-a dovedit deja existenţa că de aia se discută atât de mult pe marginea Lui. Trebuie sa vii cu ceva nou, cu ceva, cum să zic, pur şi simplu ceva nou. Tare aş vrea să citesc despre ceva ce nu există, despre ceva de care n-ai cum să vorbeşti pentru că nu există şi dacă nu există nu ai nici măcar noţiunea acelui ceva de la care să începi o discuţie. Doamne, ce mare eşti Tu! Fiecare punct şi virgulă din acest text te arată pe Tine pentru că inclusiv acestea există prin Tine pentru că Tu ai dat înţelepciune cuiva ca să le înţeleagă însemnătatea şi să le implementeze în scrierea oricărei naţiuni care există pe această planetă.

Închei acum, şi cu un zâmbet puţin ironic în colţul gurii mai spun atât ateilor: negarea Divinităţii de către voi nu-L împiedică pe Dumnezeu să existe. Indiferent că voi credeţi sau nu, Dumnezeu a fost, este şi va continua să existe chiar şi după ce pământul acesta va trece cu tot ce este pe el şi cerurile vor trece împreună cu el. Şi eu şi voi vom pieri de pe pământul acesta dar Dumnezeu va continua să existe. EXISTĂ DUMNEZEU!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise