text Eseuri

Motive pentru care viata merita traita

de Paul Burdeţ
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paul Burdeţ

Am realizat că noi, oamenii, ar trebui să fim bucuroși pentru simplul fapt că trăim, că ne trezim în fiecare dimineață și vedem minunata lumină pe care Dumnezeu ne'o dăruiește, că avem șansa de a zâmbi unui cer albastru, de a alerga prin ploaie, de a îmbrațișa pe cineva drag. Da! Șansa de a îmbrățișa pe cineva drag, ce poate fi mai frumos?

Într-adevăr, viața multora dintre noi nu e ușoară, e plină de urcușuri și coborâșuri dar, dacă ar fi fost altfel s'ar mai fi numit viață? Majoritatea timpului ni l'am petrece fiind întunecați, morocănoși, cufundați tot mai mult în grijiile cotidiene. Oare câți dintre noi se opresc din eterna fugă luând o pauză în care să priveasca cerul albastru? Cât de binecuvântați suntem noi, oamenii, fie și pentru faptul că putem privi ( bogată măreția a lui Dumnezeu ). Ochii noștri pot cuprinde infinitul, iar sufletul capată acel echilibru de care avem atâta nevoie.

Un alt motiv, poate cel mai important, este dragostea. Ce'am fi fără dragostea celor dragi? Ne'am stinge puțin câte putin … Ce bine e când cineva te iubește și'ți arată acest lucru în fiecare zi. Dragostea e singura realitate și cea care ne face să fim, de cele mai multe ori, altfel.

Un alt motiv care are legatură cu cel precedent este prietenia. Uneori, un singur prieten e de'ajuns. Cineva care să înțeleagă ce e în sufletul tău doar privindu'te în ochi, cineva care sa te sune ( sau sa îți trimită sms ) și să-ți spună, cineva care să râdă cu tine, să plangă cu tine, să'ți fie alături când cazi și să te ajute să te ridici, să volueze ajutându'te să evoluezi. Sau poate cineva care să te țină de mână de fiecare dată când ești pe marginea prăpastiei. Cum să nu merite să trăiești rugându'te pentru un astfel de prieten?

Apoi, alte motive ar putea fi arta și, în general, capacitatea de a învăța cât mai multe. Ce bine te simți atunci când privesti un tablou frumos, când citești o poezie sau când asculți o melodie sublimă.

Ultimul motiv, care este un fel de concluzie la tot ce am scris până acum este: însăși viața. Să ne bucurăm de binecuvântarea că traim, că putem iubi, putem învăța și totusi putem lăsa ceva bun în urma. Să'i zâmbim vieții, orice ar fi! Viața merită trăită o dată ce ai găsit să faci ceva înălțător, pentru ca sufletul tău să se simtă implinit!

Sper să vă placă povestirea mea ... voi ce moțive aveți?

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise