Mirele

   Să presupunem că suntem la o nuntă şi îl auzim pe predicator cerîndu-i miresei să facă această afirmaţie: "Repetă după mine: Eu îl iau pe omul acesta ca să îmi cîştige pîinea şi să muncească pe lîngă casă." Apoi se întoarce către mire propunîndu-i următorul angajament: "O iau pe această femeie ca să fie bucătăreasa şi îngrijitoarea mea". Ştiu că este o propunere ridicolă, dar în fond nu este cu nimic mai absurdă decît ceea ce am putea auzi fără să vrem de la amvonul unei biserici după o adunare "de trezire", cînd un suflet în căutarea Domnului Isus este pus să repete rugăciunea "Îl primesc pe Cristos în viaţa mea ca Mîntuitorul meu personal." O căsătorie bazată pe un angajamernt atît de limitat va avea complicaţii serioase.

   Cristos nu este un lucru folositor, ca să-L împărţim în mai multe părţi, pe care să le primim sau să le respingem după nevoile şi poftele noastre. El este o personalitate completă şi atunci cînd este invitat ca Mîntuitor, trebuie să fie primit şi ca Domn. O acceptare totală a lui Cristos este dificilă doar pentru că nu ne face plăcere să renunţăm la independenţa noastră.

   Domnul Isus Cristos este bucuria cerului şi acolo orice lucru este legat în mod vital de El. El este un parfum dulce în sala tronului lui Dumnezeu. Cerul nu ar fi cer fără El. O descoperire a cerului  este o descoperire a lui Cristos. El este cel mai plăcut dintre toţi îngerii şi are cel mai atrăgător caracter. În legăturile Sale cu noi, bunătatea şi înţelepciunea Lui infinită fac ezitările atît de păcătoase.

   Fie ca noi să ascultăm mandatul lui Ioan Botezătorul: "Iată Mielul lui Dumnezeu". Ochii lui Ioan au văzut dincolo de slujba lui cu toate că aceasta era cea mai puternică lucrare pe care o văzuse pămîntul de la creaţie pînă atunci. Botezul lui şi propovăduirea pocăinţei nu erau scopul final. Oricum în umblarea lui prin pustie L-a zărit pe Mirele ceresc şi toată dorinţa lui s-a îndreptat spre El. Ioan nu s-a înspăimîntat, ca ucenicii lui, că "toţi oamenii se duc la El" (Ioan 3.26). Din contră lucrarea lui se apropia de împlinire tocmai pentru că a înţeles că "Cine are mireasă este mire" (Ioan 3.29). Ioan nu avea nevoie de o mărturisire mai mare pentru a izbîndi în slujba lui.

   Mulţimile de oameni care îl alscultau pe el se micşorau în timp ce ale Domnului Isus creşteau, iar Ioan, plin de bucurie, s-a retras în umbră - un adevărat prieten al Mirelui.

   În timp ce cugeta în deşertul arabic, Pavel a pierdut legătura cu lumea vizibilă şi i s-a descoperit o taină ascunsă de la înteimeierea lumii. Lucrul acesta l-a făcut să uite ambiţia lui de a deveni un conducător al iudeilor şi plin de rîvnă s-a îndreptat pentru scopul pentru care l-a oprit Dumnezeu pe drumul Damascului. Frumuseţea lui Cristos l-a copleşit iar toate celelalte au fost şterse. Nici un fel de prigoană sau primejdie nu-l mai putea reţine pe apostolul Pavel de la împlinirea pasiunii din inima lui. Dragostea l-a constrîns. El a avut viziunea unei căsătorii veşnice şi singurul lui scop era să-i logodească pe ascultătorii dintre Neamuri cu un Bărbat (2 Corinteni 11.2). Cîtă nevoie avem şi noi să urmăm exemplul altruit al acestor doi giganţi duhovniceşti.

   Cea mai bună reprezentare pe care o putem avea despre Cer nu este aceea a unei împărăţii sau oştiri, ci a unei familii. Toţi care fac parte din ea sunt născuţi din Dumnezeu şi se consideră unul pe celălalt ca frate şi soră. Domnul Isus a învăţat pe ucenicii Săi să se roage unui tată din ceruri. El Însuşi este Fiul preaiubit al lui Dumnezeu şi Tatăl pregăteşte o mireasă pentru El. În cap.19 din Apocalipsa, citim despre o nuntă care va avea loc: Nunta Mielului. Toată istoria arată spre acest mare eveniment. Pentru acest scop, Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Lui. Din această cauză, El l-a scos pe Avraam din păgînătate şi a făcut un popor din urmaşii lui. Cristos S-a născut în acel popor şi a suferit agonia crucii datorită bucuriei care Îi era pusă înainte: "Ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci sfîntă şi fără prihană" (Efeseni 5.27).

   Dragostea lui Cristos pentru fiecare membru al Bisericii Sale întrece orice fel de dragoste fizică sau pămîntească. Este în totalitate curată. Vechiul Testament coincide cu Noul Testament în descrierea acelei realaţii de dragoste. Cîntarea Cîntărilor este, de exemplu, o poveste de dragoste care zugrăveşte pe un  păstos făcîndu-i curte unei femei care la rîndul ei se consideră cu puţine şanse de reuşită pentru a-i cîştiga iubirea. Luca scrie despre o femeie nevrednică şi păcătoasă care a venit la Domnul Isus în casa lui Simon Fariseul. Ea a îngenuncheat la picioarele Domnului Isus, le-a spălat cu lacrimile ei şi le-a şters cu părul ei. Ea le-a uns cu mir. Domnul Isus a spus: "Păcatele ei care sunt multe sunt iertate; căci a iubit mult" (Luca 7. 36-50). Acestea sunt doar cîteva modele care ni se dau ca să putem cunoaşte natura legăturii binecuvîntate în care am intrat.

   Psalmul 45 se leagă atît de minunat de Apocalipsa 19. Mă întreb dacă el va fi cîntat la sărbătoarea măreţei nunţi.

   O soţie vrednică pentru Mielul lui Dumnezeu, Mireasa, născută în cartea Faptele Apostolilor, se va maturiza şi se va pregăti de o nuntă glorioasă. Fiecare mireasă de pe pămînt este o umbră a ei; fiecare nuntă este numai o ilustrare a acestui eveniment fără pereche. Căsătoria pămîntească este sfîntă; mai presus de orice, pentru că ea arată spre o unire cerească. "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se lipi de nevastă-sa şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare - vorbesc despre Cristos şi despre Biserică" (Efeseni 5.31,32).